| = si util si frumos | angela spinei [25.Sep.08 11:29] |
| aceasta poezie care te umple de ganduri si de melancolii si de intelegerea faptului ca suntem muritori iar asta ar trebui să fie îndeajuns pentru a trece dincolo de vămile timpului nostru astept intotdeauna sa apara ceva nou al tau, Dana. sa imi umplu sufletul pentru o zi chiar daca uneori tac, si nu aplaud, cred ca acum trebuie sa o fac... atat de frumos cu mult drag de ce scrii tu angela | |
| = părere | Liviu Nanu [25.Sep.08 12:43] |
| Îmi place poemul, tocmai de aceea vin cu cîteva sugestii, convins fiind, că nu vei supăra pe mine, chiar dacă nu le vei lua în seamă. Cum văd eu prima parte: atât de mulți oameni clipind scurt într-o țară cu jaluzele(le) trase nu înțeleg nimic din tremurul genunchilor din zgomotul permanent al străzii din răsuflarea fierbinte a zilei (de astăzi ce) care cade ghilotină pe gâtul fragil fac parte din grupul oamenilor care tac nu aplaudă pentru a trece dincolo de vămile timpului (nostru) oameni pentru care sărăcia disperarea dezgustul erau (jumătate din pâinea cea de toate zilele) parte din tainul zilnic Cam atît (ce am pus în paranteze aș scoate) E doar o variantă, te rog să o iei ca atare. Repet, poemul este foarte frumos. Cu scuze pentru deranj al 38-lea cititor, anton | |
| = răspunsuri | Dana Banu [25.Sep.08 12:54] |
| Angela, îți mulțumesc mult pentru fidelitatea cu care mă citești și pentru apreciere Liviu Nanu, sugestiile tale(aproape toate) sunt poruncă pentru mine:), merge băiatu' imediat și modifică pe ici pe colo acestea fiindu-vă răspunse cu drag și prietenie să ne citim cu bine, dana | |
| = Treceam grăbit în biografia mea liniară, și m-am oprit... | Victor Potra [25.Sep.08 17:20] |
| Adeseori, de fapt, din ce în ce mai rar, pe măsură ce galopez din ce în ce mai repede, biciuit de obligații atât de importante încât le uit înainte de a le satisface, în plin avânt, mă opresc brusc, și rămân fără aer, îmi aduc aminte de bunicii plecați, de un câine iubit mult, la 10 ani, de cireșul demolat cu buldozerul, în 1988, pe care am avut inconștiența să-l văd murind, de propria mea privire în gol, când sunt bătut pe umăr pentru realizări bune de uitat ieri, de disperarea acută a ființării "în biografii liniare cuminți", răcnesc, mă agăț, dar e un curent prea puternic, mă trage "înspre capătul nopții", nici măcar amuzat de zbaterea mea... Atât de rar îmi mai aduc aminte să-mi cinstesc morții, trecuți și viitori, încât prețuiesc îndelung înfățișarea de spirit care mă oprește și-mi da prilej de tristețe pură, cristalină, fără revoltă, fără război, fără zgomot. Doar tranșee, săpate "în timp de pace". O poezie care mă învață să lupt cu realitatea și altfel... PS. Ceea ce am scris mai sus este fix ce am simțit când am citit poezia, nimic mai mult sau mai puțin. | |
| = Victor Potra, | Dana Banu [25.Sep.08 19:10] |
| primește reverența mea de elian dana banu | |