| = retoric, | Maria Gheorghe [17.Sep.08 02:12] |
| ma intreb: cele "o mie de lucruri" se regasesc ele printre cuvintele din "dictionarul" poetului?... si totusi, "legendele vor vorbi pana tarziu..." in o mie si una de nopti... frumoasa poezie de dragoste, ca o declaratie la inceput de legenda... | |
| = Călin | Silvia Goteanschii [17.Sep.08 07:23] |
| Aș vrea să nu mă mai doară inima ta - uniunea sufletelor îndrăgostite, sentimentul obiectului adorat este și al tău, durere sau bucurie, viață sau neființă mă voi așterne să scriu cele o mie de lucruri despre tine - absolutizarea ființei iubite, dragostea poate descoperi frumusețile cuvântului, cuvântul poate naște astfel de poezii de dragoste apoi voi trage ușor pământul deasupra mea și mă voi odihni - dorința de a lăsa în eternitate ecoul acestei nemăsurate iubiri, care, odată realizată, poate oferi poetului odihna și împăcarea Legendele vor vorbi până târziu despre străinul stins de apele liniștii tale - cuvântul se tranformă în memoriu, timpul și ireversibilitatea lui vor înstrăina imaginea îndrăgostitului înflăcărat și aprins, rămânând doar pacea liniștii | |
| = Dulceață de cireșe amare | Călin Sămărghițan [17.Sep.08 09:34] |
| Maria, ai intuit bine, să știi că mult am vrut să scriu acolo "despre poetul stins", dar mi s-a părut mult prea pretențios și direct, așa că am optat pentru "străinul", care îmi place cum sună. O mie de lucruri pentru o mie și una de nopți. Silvia, ai citit poezia cu sufeltul tău luminos și ai interpretat-o într-o cheie surprinzătoare pentru mine, dar, văd, perfect posibilă. Asta îmi dovedește puterea de adaptare a cititorului și importanța filtrului lui interior. În spatele cuvintelor nu sunt decât alte cuvinte și e greu, căci nimic nu este ceea ce pare, iar de puntea asta n-am trecut încă. Dacă tot ați venit, vă aduc un ceai la masa din grădină. Sau o dulceață de cireșe amare, ca să încercăm gustul toamnei? | |
| = și-un ceai și-o dulceață:) | Dana Banu [17.Sep.08 09:55] |
| bună dimineața Căline, intru și eu în grădina ta de aici...văd că e rost de ceai(3 lingurițe de zahăr și un strop de lapte, mulțumesc:)) și dulceață de cireșe amare(poți să aduci tot borcanul, îmi pun singură în farfuriuță:)) acum serios vorbind poezia are un halou al ei de o fosforescență fantastică, da, o poezie care nu poate fi citită pe bucăți, transmite o stare ce reușește să rămână cumva în aer mult timp finalul mi se pare aurifer o zi bună, elian | |
| = Să descoperim cele o mie de cuvinte... | Maria-Gabriela Dobrescu [17.Sep.08 11:56] |
| Mai ai dulceață? Aș vrea să nu mă mai doară inima ta- o dorință ce vine dintr-o căutare nesfârșită și care nu se va încheia decât acolo sub poala pământului unde într-o zi ne vom afla cu toții liniștea. Nimic nu este ceea ce pare, dar totul este posibil. O poezie încadrată la poezii de dragoste nu poate fi decât o poezie de dragoste indiferent de ceea ce a inspirat-o. Și tu ne faci să visăm atât de frumos atunci când trecem prin filtrul nostru interior cuvintele în spatele cărora tu te ascunzi atât de bine. Daca vrei să simți gustul toamnei te invit la o dulceață de nuci verzi. Cu prietenie, Maria | |
| = Schimb de dulceață | Călin Sămărghițan [17.Sep.08 19:32] |
| Maria, Silvia, Dana și Maria vă declar prietenele mele absolute și deschid sticla de whisky pentru ocazii rare. E un Jack Daniels "Single Barrel" Myrtle Beach de la mama lui. Vă spun un secret: voi veniți cu Pfanner de portocale cu etichetă albastră, da?, nu verde, albastră. Toamnă să fie, că dulceață se găseșete. Dacă chiar v-a plăcut, m-ați câștigat pe vecie. Am zis! | |
| = * | Andrei Trocea [18.Sep.08 12:27] |
| in primul rand surprinde minutiozitatea cu care este descris gestul: "apoi voi trage ușor pământul deasupra mea și mă voi odihni." seamana cu un ritual prin care inima este redata celuilalt cu tot cu durerile dinauntru. descrierea mi-a placut foarte mult. secventiala, fiecare moment aprofundat, pamantul este tras "usor" deasupra, odihna da senzatia de usurare, de izbavire. sfarsitul trece de la discursul launtric la o privire din afara, de undeva de peste timp, unde personajul, "strainul", nu si-a gasit pana la urma odihna. andrei t | |
| = dragostea fără efort de atenție | Iolanda Bob [18.Sep.08 13:46] |
| 1. am fost pompier voluntar, deci mă pricep în caz că străinul are nevoie de ajutor... 2. am venit să aduc curcanul, sărumâna, nașu cailean!(pt stela mamii mele și argumentum generos) 3. nu prea îmi plac mie romanticii băiețești, dar... începând cu al doilea vers, am zărit și eu printre ape, hm, chiar un străin stins, obosit de dureri, încă era călduț... vorba lui emil manu, ai o adresă intelectuală de ținută; poate un pic prea clară, adaug io:) ptiu, ptiu, sper să nu-mi cadă netul c-am hulit împotriva clarității care tânjește după un lirism mai underground:D relocare ușoară:D | |
| = Ritualul odihnei și lirismul subpământean | Călin Sămărghițan [18.Sep.08 14:44] |
| Andrei, da, la mine trei versuri pentru un simplu(?) gest e mult. Îmi place că spui "ritual", e un cuvânt "plin", și găsesc în el limita adânc tăioasă a jertfei, dar și dorința de reîmpăcare. În primul rând cu sine. "Ritual" vine de la sanscritul "rita" care înseamnă "ordine cosmică". Și, exact, e clar că la final discursul se desprinde deja. E un fel de evadare din subiectiv și liniaritate, în illo tempore, dar n-a fost intenționat. Cred că mai degrabă a fost o ironică deschidere a aripilor, în timpul cpderii, exact în momentul imediat următor impactului. Mulțumesc pentru popas, poți să te așezi și tu, noroc că am mai adus scaune. În casă am doar două. Iolanda, nu-mi dau seama dacă e nevoie de pompieri sau nu. Dar să dai drumul la sirenă. Nu trebuia neapărat curcanul, nu pentru el am comentat, ci pentru că mi-a plăcut poezia și atunci nu mă pot abține. Dar trebuia să vii cu el gătit că nu mă pricep la așa ceva. Apreciez adaptarea stilului tău obișnuit de a comenta, la specificul de aici. Iar la punctul 3, pfuuu... nu-mi place când mi se spune romantic, e ceva atât de învechit, probabil ca și mine. Însă îmi place că zici "lirism underground" și-mi voi închipui că e vorba despre mine, asumându-mi-l. Căci marii ierbivori, ca elefantul, comunică prin sunete de joasă frecvență transmise prin pământ. Și dacă tot ai venit, mă bucur că am apelat la vecini pentru scaune. | |
| = Pardon?? | Iolanda Bob [10.Dec.18 14:27] |
| Nășicule??? CARE E STILUL MEU OBIȘNUIT??? Și cum/unde/cui l-am adaptat? Țucu-te, bagă claritatea la loc, nu mă face să mă duc la domnul Gorun să-mi traducă ce ai spus:) Io ziceam de claritate prea mare în poemul tău!! Atât de clar de parcă ar tânji și el după oleacă de lirism underground...pencă azi străluce ca stelele voastre cele galbene...pare construit cu rigla și compasul. Nu vreau să fiu rea, repet, începând de la "inima ta" încolo, mi-a plăcut. Dar nu mi-a mai rămas decât o imagine tristă și dureros de clară după lectură. Nimic de visat, gândit, speriat, suduit. Deci. Care e, dom Călin, stilul meu obișnuit de a comenta???? Să dea dracu dk nu trăiam cu ideea că mă adaptez cameleonic la fiecare căsuță de comentarii în parte!:( Sper că nu te referi la dinafara agoniei.ro Și acu aflu că aș avea un stil obișnuit...:(( | |
| = Revin | Călin Sămărghițan [18.Sep.08 15:53] |
| Acesta e stilul dumneavoastră, cel din ultimul comentariu. Iar acum îmi dau seama că v-am înțeles pe dos, că ați avut de fapt același stil și cu mine, dar puțin mai voalat. Și mai înseamnă că am făcut niște confuzii, pe care nu voi încerca să le îndrept, căci va ieși mai rău. Probabil deoarece la unele comentarii în dodii de pe poezie.ro nu mă pot adapta nicicum. E un defect al meu. Alteori le savurez, ține de gust probabil. Chiar eu însumi am fost înțeles greșit de multe ori, acolo unde mi se părea că scrisesem limpede. N-am înțeles de ce, căci cred despre mine că sunt un om care își cunoaște propriile limite. Cu claritatea poeziei chiar nu știu cum stau, unii spun că ba și că trebuie să explic, dumneavoastră spuneți că prea limpede. Depinde probabil de receptor, și scriu așa cum îmi place, cum simt și cum mă reprezintă. Probabil, zic eu, influența lui Papadima, Crainic și Vianu. Alții spun că a altora. Și dacă tot am ajuns la capitolul mărturisiri, chiar i-am spus cuiva că mă gândesc serios ca "Cele o mie de lucruri" să fie ultima mea poezie postată aici. De aceea m-am bucurat atât de mult de "vizitele" de aici. Simt că apartenența la acest site nu mă ajută pentru lămurirea mea interioară. (Multă neseriozitate și "bășcălie" gratuită, iar cineva cu greutate, pe al cărui cuvânt pun mare preț, chiar spunea undeva că site-ul nu are pretenții de calitate). Poate că m-am răzgândit. Nu știu. Mergem înainte după cum ne dictează inima și vedem ce iese. Vă mulțumesc pentru citire și îmi cer scuze pentru lungimea răspunsului și pentru inadaptare. | |
| = De la poale până-n pisc, numa respect!!! | Iolanda Bob [18.Sep.08 16:33] |
| Am persiflat doar modul de a mulțumi "obligatoriu" celui care îți apreciază poezia cu o steluță. Nu sunt de mult pe site și încă nu mă pot obișnui cu ideea că tre să "comentez reciproc" și să "mulțumesc respektos":) Hai să nu ne mai scorțoșim și în mediul virtual, te rog. Era doar o părere, poate sunt eu rutinată de atâtea poezii citite (am cele mai multe cărți de poezie dintre toți cei pe care îi cunosc personal...și nu le-am asortat la mobilă!:) Am observat că ȘTII să scrii, ăsta nu mai e un secret. Ai virtuțile necesare, instinctul cuvintelor, cultura vizuală și sensibilitatea. Ai tot. Dar îmi pare o dulce cochetărie durerea în poemul ăsta, scuze, e doar o părere, poate văd ca prin brânză și nu e bine:) Credeam că semnalul meu e potrivit pentru tine, că te bucură nivelul mieu de percepție, dincolo de adresarea frivolă, care, biata de ea, încerca să mă salveze de momentul penibil în care ai fi crezut că te-am citit doar pt steluța aia:) Nu retractez invitația pe care ți-am făcut-o: poemul e, în primul rând, PENTRU TINE! Seducția lui trebuie să aibă efect mai ales asupra ta. Să îți dea de gândit. Tu ai desenat aici un frumos tablou clar, pe care-l văd TOT AȘA în orice unghi m-aș așeza. Când Picasso s-a săturat de făcut tablouri frumoase și perfecte, a început să își privească femeia cu atâta drag disperat, încât a încercat să mi-o prezinte ÎN ACELAȘI TIMP și din față, și din spate, sus, jos, interior, tot:) S-a reinventat. Îți doresc din toată inima să scrii poeme care să te uimească, să te fascineze, să te îndrăgostești de ele! Pe urmă... voi simți și eu emoția ta. Nu ți-aș fi spus toate astea dacă nu aș crede că ne-ai arătat doar vîrful aisbergului, stimate Lord Cailean! Nicio secundă nu am făcut bășcălie, poate doar de mine... Nu pleca nicăieri de aici. E un loc la fel de bun ca oricare altul să te cauți:) Iar de întâlnit, deh, ca la târg, lume și lume. Salutăm, zâmbim, ne dăm coate, ne îndrăgostim, ne urâm cîteva secunde...Pam, pam. Cine crede că vreun comment de-al meu e bășcălie, hm, să facă bine să nu mai citească dormind!:p Respect și zîmbete... de la KittyKeaton pentru PuffyMarcs;) Pffuu...auzi...tumneavoastră... | |
| = Același respect | Călin Sămărghițan [18.Sep.08 17:44] |
| Bine Iolanda, am înțeles punctul tău de vedere. Am priceput în sfârșit. Ce înseamnă a comenta? Înseamnă că vrei să-i spui autorului că l-ai citit și să-i împărtășești opinia ta. Eu vreau să-i ofer, acolo unde mă pricep, și reacția, satisfacția de a-i spune și ce a trezit poezia lui/ei în mine, că are rezonanță. Eu sunt primul care mă bucur să-i pot da de știre că mi-a plăcut. E drept că simt și că trebuie să fiu atent cu cei care sunt atenți cu mine. Doar atât, nimic altceva, pentru că mă gândesc că acolo trebuie să fie un nivel aperceptiv cât de cât compatibil cu al meu. M-a bucurat și pe mine modul tău de percepție, asta am și spus inițial. Și nu aștept niciodată comentarii reciproce. Le fac din pură plăcere de a mă lua "la trântă" cu poezia. M-aș opri cu mai mare atenție asupra a ceea ce spui cu "dulcea cochetărie" cu durerea. Aici e o întreagă lume de discutat, chiar descopăr la mine relaționări ciudate, dar nu avem loc aici, și pentru asta e necesar un chat public unde să asiști la discuții, ori să te exprimi. Sunt convins că toți vom avea păreri interesante. Aș fi primul care aș căuta o dispută între X și Y, Z si W (mă gândesc la persoane anume, dar nu le dau numele ca să nu se simtă ofensate). Ne mai citim și, cel puțin în ceea ce mă privește, poți să lași deoparte "obligația" de a întoarce comentariul. Același respect și zâmbete... | |
| = Dacă e rost de ceai | Camelia Silea [20.Sep.08 21:35] |
| Dacă e rost de ceai, îmi amintesc că era bun, am întârziat, mă mai primești? Iarăși mult în cuvinte puține, specific stilului Călin Sămărghițan și atâta lume pe aici prin jurul tău. Eu vin doar să spun că te-am citit și am vibrat, zic eu, încă o dată pe aceeași frecvență, așa că las un semn pentru cele o mie de cuvinte pe care le-aș citi în o mie și-una de nopți, numai lasă pământul și nu mai pleca nicăieri...legendele să vorbească mult mai târziu... Și nu știu de ce nu pot să spun mai mult, Cami | |
| = Uneori | Călin Sămărghițan [22.Sep.08 00:32] |
| Mulțumesc pentru vizită, Camelia, legendele poate nu vor vorbi, dar cu siguranță ochelarii ni se vor aburi de la ceai. După cum vezi iar am fost plecat. Dar plecările promit întoarceri. Uneori. | |
| = n-am | Manolescu Gorun [22.Sep.08 08:14] |
| chef de interpretari. Si nici nu prea ma pricep cand dau peste o poezie care este chiar poezie.Singurul lucru care-l pot spune este "haloul" despre care deja a vorbit Dana. Pacat ca in acest caz, datorita incapacitatii mele argumentative, nu pot oferi, in afara rezonantei mele cu inefabilul textului si o "+". | |
| = Creator, Sens și Creatie...uneori... | ioana matei [22.Sep.08 12:17] |
| un poem rotund și pretios ca o perla...in care autorul iși poarta pe umeri, ca pe o cruce amara și sfantă, poezia...un poem al propriei arderi in care se moare frumos...iar infinitul se priveste prin oglinzi efemere... "Aș vrea să nu mă mai doară inima ta" o mărturisire cutremurătoare a inimii poetului către Creator... cam așa am citit... cu pretuire, Ioana Matei | |
| = Oaspeți buni | Călin Sămărghițan [23.Sep.08 09:43] |
| Domnule Gorun, sunt onorat de trecerea dumneavoastră. Rezonanța face mai mult decât orice plus, și e singura care contează, mulțumesc. Ioana, te regăsesc cititoare. Uneori reușim să rupem "cămașa de forță a iluziei", ups!, și ne dăm seama că era singura noastră haină. | |
| = strainului | Adriana Lisandru [23.Sep.08 12:36] |
| mereu raman o mie e lucruri nespuse...si o mie de ochi sa le vada. E greu sa comentezi o poezie care coboara peste tine cum un ceas frumos de seara. o traiesti si te bucuri. si m-as fi bucurat in tacere daca nu m-ar fi speriat unul din comentariile autorului...:) sa speram ca, intr-adevar, s-a razgandit. pentru ca "omul sfinteste locul"...nu? mie imi plac cristalele, Călin. | |
| = Străin | Călin Sămărghițan [23.Sep.08 22:13] |
| Mă bucură trecerea ta, Adriana și mi-a plăcut cum spui de poezia care coboară peste noi. Cristalele cântă pentru urechile treze. | |
| = one thousand and a final one! | Marius Surleac [23.Sep.08 22:24] |
| Regăsirea completă în inima iubitei, comuniunea simplă și elegantă, liniștea sufletească de unde reiese și bucuria scrierii celor o mie de lucruri ca la final să vină trecerea în lumea de dincolo cu sufletul împăcat, pe o cale a fericirii. Foarte bine scris! Felicitări! Cu stimă, Marius | |
| = O mie de inimi pentru o singură liniște | Călin Sămărghițan [24.Sep.08 20:53] |
| Marius, completezi elegant lista de cititori și faci ca seara de azi să n-o mai simt atât de grea. | |
| = Aș fi vrut să fiu vandalul... | Victor Potra [25.Sep.08 03:04] |
| ... care face diferența în acest balet baletos de comentarii comentăciose, dar na' belea că nu pot. Îmi place poezia ta, Călin, chiar dacă pacea care transpare în abandonul seren mi-e străină... Sau poate tocmai de aceea? | |
| = părere | Liviu Nanu [25.Sep.08 06:13] |
| Primul și ultimul vers suferă, cred că ar trebuie regîndite, rescrise. În rest, un poem frumos, care poate genera emoție. cu scuze pentru deranj al601-lea cititor, anton | |
| = Ecorăspunsuri | Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27] |
| Victor, prădătorule temut, tu n-ai pace prin definiție. Ți-e străină atunci când ataci din direcția vântului. Îți dau mereu târcoale, nu trebuie să-mi sperii gazelele, ca să te văd. E suficient că mi-ai lăsat baobabul pustiu. Liviu, o trecere care mă onorează. Daca Iolanda spunea că-i place de la versul doi în jos, înseamnă că versul unu spune exact cât trebuie, eu așa îl văd. Ultimul... nu știu, dar mă bucură semnul. | |