| = părere | Irina Vendis [07.Sep.08 15:31] |
| "clare călcâie topite pe nisip" dacă sunt topite, e greu să mi le mai imaginez și clare "un fel de piele topită" se repetă "topit", nu e indicată redundanța de imagini "venele dinăuntru" pare tautologic, aș fi remarcat o construcție de genul "venele dinafară" "procesul de aer al cărnii" metafora mi se pare desuetă, prea nichitiană "parul sălbatic" părul? repeți de multe ori "un fel de" poate e voit, dar încarcă inutil atenția "veștejite buze", "fruste raze" ai putea renunța la antepunerea epitetelor, erau necesare pe vremea rimei și a ritmului, acum sunt bavură m-a lovit plăcut partea asta "șaua lor găurită, caii scăpați în apă- își înșiră zâmbete, măști de plasă de pește, umbre desprinse din gura somnului prins" "Foamea de mosc și izul strident al nărilor - S-asculte, să ia aminte la peșterile verzi ale melcilor" textul îmi lasă o senzație de dans grațios, de balerină degas-iană ce se înclină spre public, de finețe a tăieturii mai trec pe la tine | |
| = irina | Dafina David [07.Sep.08 16:18] |
| buna irina. e voit repetat si rasrepetat, e voit antepus si desuet, nu stiu de ce, da e voit, e o voie pe care daca nu mi-as asuma-o eu sau textul si-ar asuma-o altii, sau altcumva, nu s-ar pune deloc problema vointelor si a asumarilor. fiind vorba de clarele- imaginea lor e aia a suprafetelor umane, de exemplu al picioarelor groase cu care se tine pargia mainii pe gatul pasarii la strapungere, happy happy sunday. totul e clar, senzorial, vizual, fotografic, si totodata topit, aici nu stiu, daca mi-e permis sa interpretez eu. sau cum vad eu. topit-camuflat, imn acelasi timp, cum lumea e facuta din viyibil si ascuns din rau si din bine. sau topit-luminos, starea sensibila a fotografiei. cumva aici se clarifica gestul in sine, al imaginii grotesti, crima tine de foame, crima tine de viata, s.a.m.d ar fi frumos sa suscite la asemenea si la alt fel de intrebari versurile, doar alminteri e redundanta, lectura. | |
| = da | Alexandru Maria [09.Sep.08 17:33] |
| îmi place enumerarea dificultăților de fiecare zi. călcâie clare și topite, piele topită, vene dinăuntru (ceea ce mi se pare foarte fain. dimpotrivă, vene dinafară îmi pare a fi doar o construcție de-amorul sau omorul ochiului), buze lățite de vreme, un fel de viață. peste toate, tronează un fel de zâmbete (dificultatea? cum deosebești între zâmbete și zâmbete?) apoi, ritmul domestic și parul sălbatic - cum funcționează lucrurile. o vioară e în același timp muzică și război. faină surprindere. totul se termină într-un ton optimist, după atâta amar de "un fel de". lume în fruste raze, ferestre deschise (nu înțeleg acolo rostul ghilimelelor...). aaa. si cenusă de foc :D. poate pare nasol pentru alții, da' mie îmi place tocmai pentru că e de foc. parcă acum văd de ce ai trecut-o la indiene. poate nu ar fi trebuit. am, la fel :) ps: repetiția e mama învățăturii :P. poate băgăm și noi la cap, nu? (adică nu cred că mi-ai încărcat atenția inutil :) ) | |