| = . | Leonard Ancuta [26.Aug.08 22:21] |
| Nu iubi! Agonizează deci, simplu. asta de mai sus chiar mi-a pacut, exprima maretie. mai sunt si altele, dar am trecut, recunosc, cam in viteza. o sa revin. | |
| = noul decalog agonic | ionela chiru [26.Aug.08 23:09] |
| scris nu pe o tăbliță de piatră ci direct cu pana-n pixeli, de către arhanghelul Potra, "uzurpatorul" marelui zeu... :D)))) sunt lângă tine Victor, îmi lipesc tâmpla de sunt aici am un umăr pentru tine crede-mă, veni-va timpul când uns vei fi pe drept când vei sta în jilț de aur nu-l uita atunci pe soldat jonel în rest ce să-ți spun păstrează mult loc liber pe fese vor urma multe mușcături veni-va vremea când vei vorbi pentru toate cele ce ți-au fost pecetluite o, voi proletari lirici din toate țările uniți-vă! 1 ridică-te și umblă! 2 aici e un câmp. îngroapă și tu o mină și sfârtecă vreo bisericuță de greieri 3 cu grifonii-păzitori trebuie să joci șah nu table 4 o singură termită poate dărâma o hardughie.dărâm-o! 5 să nu scrii din pix. să scrii din mațe. să rupi din tine ca o hienă dintr-un bivol lucid! 6 să nu ridici mâna asupra soldatului jonel că se usucă și cade! :D))))) 7 RAZI! 8 fii un crin macar duminica! 9 ia ricin la cel mai mic semn de constipație lirică! 10 Fii de 10! | |
| = ia o grenadă prietene...în cazul în care rămâi fără muniție... | ionela chiru [26.Aug.08 23:19] |
| A fost odată ca niciodată...Că dacă n-ar fi fost nu s-ar mai povesti... Într-un ținut mirific unde pajiștile de omag se întindeau cât vedeai cu ochii și părâiașele de cianură curgeau cristalin,( o zonă cu un potențial turistic foarte ridicat de altfel) un zmeu oarecum plictisit de rutina zilnică gen duelări cu feți-frumoși, răpiri de cosânzene și chiolhane cu ghionoaie sau mume ale pădurii, se gândi să ridice așa, un soi de stabiliment pentru greierii loviți de muză și de oareșce tulburări de personalitate...bipolare, histrionice, borderline și alte asemenea matrapazlâcuri esențiale pentru a comite infracțiuni de natură poetică... Așadar acest zmeu, să-l numim Hunter pentru început, pe lângă faptul că se amuza teribil să administreze acest sanatoriu care adăpostea tot felul de greieri trăsniți, mai câștiga și bani buni din asta. Ce să mai vorbim de faimă... Angajase personal calificat pentru a menține ordinea în interiorul sanatoriului. Grifoni. Unul mai fioros și mai forțos decât altul...Însă acești grifoni nu erau doar simpli paznici. Ei se ocupau și cu administrarea tratamentelor în vederea „reabilitării” rapsozilor țârâitori... Cu referințe impecabile, profesioniști cu sânge...oricum, numai cald nu ( posibil să fi părut albastru dacă-l priveai din exterior , probabil de aici și denumirea de aristocrați literați) , blazați, nemuritori și reci, descinși direct din grotele tenebroase de pe vârful Parnasului... Să tot fi fost vreo 8-10 numărul lor...mereu plana un oarecare mister asupra cifrei Exacte a grifonilor... desigur, nimeni nu știa Exact de ce... Dar să vorbim puțin despre înfățișarea și compartimentarea stabilimentului; acesta era o clădire somptuasă la prima vedere, cu o fațadă zugrăvită în culori pale, de o eleganță sobră, cu gratiile de la ferestre invizibile din pricina unei iluzii optice foarte ingenioase ( puteau fi văzute doar dacă erai în interiorul clădirii, din exterior nici vorbă de zăbrele) asta pesemne pentru a crea o impresie de căsuță de turtă dulce, nicidecum pe cea de ospiciu sinistru, ceea ce reprezenta de fapt, acest loc ( în mod diabolic ironic) denumit Extaz. Da. Chiar așa se numea stabilimentul... și când te gândești că greierii se internau de bună voie aici... Dacă ar fi știut dinainte la ce tratamente aveau să fie supuși, probabil ar fi sprintat cât mai departe de impunătorul Extaz...(ne referim aici la o anumită categorie de greieri...) Însa aceasta e o altă poveste... Dar să vorbim despre compartimentare. În flancul stâng al clădirii erau rezervele pentru greierii care se purtau cel mai frumos. Și care desigur proveneau din înalta societate. Aceștia erau atât de aproape de normalitate încât era de prost-gust să-i numești nebuni...priveau stabilimentul ca pe o clinică de lux unde vii să te relaxezi și printre altele, mai scapi și de ceva hibe...Aici se tratau neurasteniile ușoare, fobiile în stadiu incipient, ba chiar și banalele angoase. Tratamentul? Pilule într-o formă atrăgătoare, de steluță, colorate într-un roșu aprins. Cu efecte euforizante. Orgoliul se exacerba instantaneu. Pentru câteva momente te simțeai olimpian. Aici se permiteau și vizite mai dese din partea rudelor și apropiaților în genere. Și cum era o ambianță foarte plăcută și de ce să nu recunoaștem, oarecum mai permisivă, mai destinsă(curgeau pachetele cu șocolăți belgiene și havanele parfumate, ba chiar și celularele erau tolerate) locatarii rezervelor din flancul stâng fiind și foarte docili, veneau des aici și grifonii, pentru a se deconecta...erau sătui până peste cap să păstorească turma de greieri țicniți. Câteodată era atât de epuizantă meseria lor...Drept pentru care o pilulă din aceea roșie era binevenită oricând. Dar să revenim la oile noastre...Așadar. În centrul stabilimentului se găseau camerele (ne)capitonate (încă) a greierilor care reprezentau ceea ce am putea numi pătura mijlocie, grosul, burghezia, adevărata „fundație” pe care era construită întreaga hardughie. Datorită lor, afacerea aceasta a zmeului Hunter era cotată drept cea mai tare din branșă. Și pe bună dreptate de altfel! Ce ospicii mai ofereau aceleași condiții, același personal calificat și de ce să n-o spunem, aerul ăsta academic bine oxigenat, plin de aerosoli (particule de geniu), care inunda toate cotloanele Extazului, mai puțin flancul drept...ah, flancul drept...să nu uităm de flancul drept. Toți greierii au trecut mai întâi pe acolo...până și stângacii. Cine n-a trecut pe acolo înseamnă că nu a primit botezul focului...Dar mai întâi să terminăm cu centriștii...Pentru aceștia tratamentul era variat. Câteo pilulă galbenă uneori, la zile mari câte una roșie, în rest șocuri electrice de intensitate medie, așa, ca pentru nebunia mediocră...și multe, multe sedative. Cu caracter preventiv. Asta pentru cazul în care ar fi recidivat sămânța de revoltă sau vechile obiceiuri smintite ... Și în sfârșit flancul drept, ai cărui chiriași prezentau un grad de periculozitate foarte ridicat. ah, flancul drept... Va urma. | |
| = Victor, Ionela | Adriana Lisandru [26.Aug.08 23:42] |
| asa un dialog te trezeste din agonie, fara drept de concediu medical! Ionela, replica ta merita postata separat! e savuroasa. pe cand urmarea? | |
| = îmi permite cel cu căluș în gură să răspund în numele său? | ionela chiru [27.Aug.08 00:04] |
| ne bucurăm că trezim din agonie. meritul este cu preponderență a arhanghelului Potra. Victor, mi-ar plăcea să fie un fel de gemseșăn bagă-mă șî pi mini sub tini... sub regulili acelea ale tale... să vedem ce zacuscă o să iasă de-aci. până una alta, mulțămim măi Lisandre! | |
| = erata | ionela chiru [27.Aug.08 00:20] |
| al arhanghelului (cred :D) | |
| = 10 stele | bodea emil felician [27.Aug.08 11:15] |
| Cine se aseamănă, se adună! Mulțumit, mă adun lângă tine! | |
| = nu adera, emil... | Victor Potra [01.Sep.08 18:50] |
| Acesta este un strigăt care îndeamnă la revoltă, la nemulțumire. Nu poți fi mulțumit că mai este cineva nemulțumit, Emil, nu fără a te nega pe tine însuți. Ia lecțiile, digeră-le (cele care îți sunt comestibile, deci doar dacă ți se potrivesc), și fă-le ale tale! Nu putem fi o armată fără a face din mijloc un scop în sine. Haita conjucturală e maximum ce ne putem permite fără a ne nega condiția de prădători singuratici. Un exemplu de urmat, care face mai puțin zgomot decât mine, e Leonard Ancuța. Eu unul, îl urmăresc în tăcere, învățând. | |
| = * | Andrei Trocea [01.Sep.08 19:07] |
| dau si eu tarcoale poruncilor tale, ca sa las amintire primul colt dezvelit. cu urlete in pustiu de aprobare, andrei t | |
| = un jam, ionela… | Victor Potra [01.Sep.08 19:25] |
| … un jam ar fi de luat în considerare, textele, comurile, ideile până la urmă, se completează și se contrazic surprinzător, stilurile sunt suficient de violent opuse ca să genereze armonia ideatică, nu cea superficială, a formei. Avem datorii, pe de altă parte, unul față de celălalt, și ambii față de cititori. Eu aștept greierii din flancul drept, tu aștepți (sau poate nu? căci l-ai făcut cumva…) pasul doi, în Rai. Dă un semn că jamul e ok și pentru tine. | |
| = model de asumare de porunci, Andrei T | Victor Potra [02.Sep.08 11:00] |
| Andrei, știu că tu știi, dar profit de semnul tău pentru a spune cu voce tare un crez. Ceea ce detest cel mai mult este servirea la tavă a poruncilor, calde, direct de pe munte sau din creierul unuia ca mine, ca altul… Ceea ce am scris aici are legătură și cu „Modelul Agonic”. Mi-am stabilit niște teze, mi le-am asumat ca porunci, și mă încăpățânez să nu le las la clocit în scrieri doar, le iau cu mine în viața reală și mor cu toți de gât, încercând să trăiesc după ele. Adică cu instituții mamut care încearcă să mă calce în picioare, cu șmecheri furând cu hectarul pe ideea că presa uită, sau se poate cumpăra etc. Și fac ce pot face eu: să nu-i tac! Au să apară și rezultatele, ca articole reportaj sau investigație, vom vedea. Ceea ce ar fi poate de reținut din cele 10 lecții, este tehnologia de Salt. Te uiți bine la tine, vezi ce vrei să fii, cu adevărat, îți fixezi reperele, și sari! Și dacă poți să nu te oprești doar la scris, să le treci cu tine în viața reală, cu atât mai multă realitate de sine vei purta prin ceea ce numești viața ta. Așadar, cititorule, poți alege să faci și tu ceva asemănător, tu cu tine însuți, trei, cinci, șapte, oricâte repere îți vin bine, oricum vrei să le numești – lecții, porunci, imperative morale, oricare ți se potrivesc, trebuie să le descoperi singur, important e să fie ale tale, irecuzabile. Și să nu fii blând cu tine însuți! Dacă vrei să fi viu… | |
| = torente | bodea emil felician [09.Sep.08 14:30] |
| ,,soarta își are legile ei inexorabile și, oricât de mult te-ai strădui să le accepți, e adesea foarte greu să nu te revolți...'' Anne Marie Desmarest | |
| = Zarathustra nu e Iov | Victor Potra [09.Sep.08 16:13] |
| Mulțumesc pentru semn, Emilian, dar adaug: Revolta față soartă, cu legile ei inexorabile, este o înfrângere din start. Pentru că accepți o autoritate superioară, exterioară ție, încă din ipoteze. Cele de mai sus nu sunt plângerile lui Iov față de soarta lui nedreaptă, sunt o declarație de război către chemarea noastră ancestrală de a fi un animal social, care caută aprobarea călduță a tribului. Nu am pretenția de generalitate, e un exercițiu de înfruntare a propriei unicități într-un context socio-cultural decupat relativ precis. Dar, fără a fi Nietzschean, dacă am de ales între Iov și Zarathustra, pledez pentru cel din urmă… | |
| = da' Psalmii, da Psalmii!? | Adrian Firica [09.Sep.08 17:31] |
| Iov? "voi" cum ar veni, citind așa cum se cuvine: de la dreapta către stânga! Iov/Voi e contestatarul ce a cules toate roadele elipticii existențiale: Iov/Voi 42. 17 - "Și Iov a murit bătrân și sătul de zile" - * Fac. 28.8 imediat dupa asta s-au bagat "Psalmii". de ce oare? | |
| = 10 lecții de agonizat în câmp deschis | Doru Dorian David [09.Sep.08 18:31] |
| Obiceiul ne este si stapan... da! culegem sfaturile indarjiti sa le rasucim sa le gasim antipodul... Poemul acesta in "NU" se aseaza in capete, la extreme... Noica spunea:(reproduc din memorie cu aproximatie); " Dracul vine din coaste dar intotdeauna apare in mijlocul lucrurilor!" "Nu săruta creația, până nu l-ai ucis pe creator. Nu se poate lua nimic cu bucățica, întregul e singura formă de posesie, oamenii trebuie scuipați printre dinți, ca sâmburii de pepene. Vrei să mănânci, nu? Agonizează deci, cu o gheară pe pradă. "Empatia a murit odată cu nașterea sinelui" Fain... o zi buna | |
| = Psalmul 151 | Victor Potra [09.Sep.08 18:30] |
| Iov sătul de zile, Nietzsche nebun, flămând de moarte. Primi 150 de psalmi sunt de fapt o introducere pentru Psalmul necanonic, al 151-lea: l. Mic eram între frații mei și tânăr în casa tatălui meu; pășteam oile tatălui meu. 2. Mâinile mele au făcut harpa și degetele mele au întocmit psaltirea. 3. Și cine va vesti Domnului meu? Însuși Domnul, Însuși va auzi. 4. El a trimis pe îngerul Lui și m-a luat de la oile tatălui meu și m-a uns cu untdelemnul ungerii Lui. 5. Frații mei erau buni și mari și nu a binevoit întru dânșii Domnul. 6. Ieșit-am în întâmpinarea celui de alt neam și m-a blestemat cu idolii lui. 7. Iar eu, smulgându-i sabia, i-am tăiat capul și am ridicat ocara de pe fiii lui Israel. Mai devreme sau mai târziu, un om bun la suflet îmi va tăia capul, și atunci am să pot să râd homeric, din gâtlej. Exerciții de a fi Celălalt, Adrian, intolerabila alteritate, negarea comuniunii, prin alternativă… când o să fiu ce mi-am propus, poate o să se scrie Psalmul 151 bis. | |
| = fhm4ddd | Victor Potra [09.Sep.08 19:39] |
| Foarte hotărât mulțumesc DDD pentru semnul tău. Mă crește să știu cum cade accentul printru alții, de-abia învăț să văd cum se vede din exterior totul, deci foarte hotărât, mulțumesc… | |