| = mai putin | Ecaterina Bargan [24.Aug.08 14:52] |
| reusuta mi se pare strofa 3, desi inteleg treptele. vezi ca ai /pe suprafeta lor neteda/, str 4. bine compatibila imaginea cu a 5 a strofa. sensibila ultima strofa, mai ales inspre final: /nu aș lăsa pe nimeni să mă atingă, nu aș mai dormi/. frumos, da. | |
| = ecaterina | Ela Victoria Luca [24.Aug.08 22:53] |
| nu e poezie, în seria "pedrera" sunt doar mici însemnări despre câteva locuri de aici, uneori mai reușite, alteori mai puțin, posibil depinde de momentul sau de dezvăluirea scrierii. corectat. mulțumesc, ela | |
| = Ela | Liviu-Ioan Muresan [26.Aug.08 00:39] |
| Pare un SF. Nu e Sf, desigur, dar atinge atmosfera aceea tainică. E o atmosferă închisă, într-o casă plină de taine. | |
| = Liviu | Ela Victoria Luca [27.Aug.08 00:05] |
| un spațiu cumva ireal, o atmosferă fluidă, care nu te lăsa pur și simplu să privești, te cuprindea deplin, te "fura" de pe pământ, sau așa am perceput eu casa aceea. mulțumesc, ela | |
| = * | Andrei Trocea [27.Aug.08 00:18] |
| descrierea adapostului imi aminteste cumva de escher si de giorgio de chirico. asocierea elementului marin in arhitectura sporeste senzatia de straniu, de spatiu infinit, prin calitatile apei: transparenta, diluarea luminii, etc. acea copilarie aruncata in pod umanizeaza intr-un fel adapostul care, din acel moment, apropiindu-se de tine, iti devine un fel de cochilie. cu prietenie, andrei t | |
| = andrei | Ela Victoria Luca [27.Aug.08 00:21] |
| în casa batllo ai sentimentul că nu mai ești om, ești o meduză, un cal de mare, un delfin, o ființă acvatică, ai dori să atingi zidurile, ferestrele, pragurile, dar nu îndrăznești, ca să nu tulburi apele, liniștea lor, timpurile-cochilii. mulțumesc, ela | |