Comentariile membrilor:

 =  accident
florin caragiu
[28.Jul.08 21:02]
superpoezie, frate, imi place constructia, are suspans, perspectiva, fermitate si trena de stari, exemplific:

din trupul meu cresc ziduri de apărare
e întuneric
nicio lumină de veghe

un punct minuscul
undeva la mijlocul vieții
un accident îți spui

mă ridic împotriva mea și spun
eu într-o seară voi deveni lumină
și din lumina aceea
se va naște
un singur cuvânt

te citesc, desi las semn rar, dar acum uite ca nu m-am abtinut. :)



 =  O poezie pe sufletul meu,
marius nițov
[28.Jul.08 21:16]
O poezie pe sufletul meu, ce să spun în plus la minunea asta: "acum
chiar acum
e întuneric
mă ridic împotriva mea și spun
eu într-o seară voi deveni lumină
și din lumina aceea
se va naște
un singur cuvânt"!

 =  *
George Pașa
[28.Jul.08 21:19]
Da, un singur drum spre lumină, acela mai greu, pe care a pășit El; "o stradă care duce spre linia orizontului/ o singură stradă". Dar încercările de a regăsi acestea în interior sunt barate de întunericul ce revine obsesiv, încât nici exercițiile de respirație nu ajută. În ultima strofă, această luptă interioară cu sinele și spațiul angoasant este salvată de conștiința ființei de a fi parte din lumina cuvântului. Subtextul are însă o undă amară, de parcă aici s-ar fi înecat toți peștii.

+ mă ridic împotriva mea
Ela Victoria Luca
[28.Jul.08 21:24]
cred că firescul acestei scrieri, distanța bună față de ceea ce se scrie, de text ca atare, și de cel care scrie ceea ce trăiește/vede/imaginează etc. sunt aici mai bine realizate, poate și fiindcă se realizează un echilibru între tensiune și efect, între aproape - departe, între polaritățile care se plasează pe axa discursului. aici mintea stă la veghea sufletului și se întâmplă ca mesajul să nu fie doar transmis, ci și însoțit, senzația că autoarea ajunge la cititor și "vede" cum "într-o seară voi deveni lumină". chiar dacă printr-un "accident".
poate ușor prea accentuat întunericul, dar repetitivitatea aceasta (un fel de "oglindire" la infinit a îtunecimii) pesemne vru să fie așa.

ela

 =  cata maiestrie...
ioana matei
[28.Jul.08 22:01]
in rotirea cuvantului, Dana Banu!...un poem impresionant printr-o aparenta simplitate a scrierii si printr-o idee forta bine conturata...poemul tau nu este un poem despre lumina, cum s-ar putea crede...ci unul despre cuvant, despre forta colosala a cuvantului...ai mare dreptate si ma bucura aceasta constientizare... important e sa nu uitam niciodata ca nu apele ci cuvantul poate sa omoare pesti (si de multe ori chiar omoara)...

 =  dragii mei,
Dana Banu
[28.Jul.08 22:23]
Florin, Marius Nițov, George Pașa, Ela, Ioana, nu pot decât să vă mulțumesc pentru cuvintele voastre frumoase

mă bucur să vă știu atât de aproape



 =  un final așa de frumos
Ion Mihaila
[01.Aug.08 01:05]
A spune doar că-mi plac versurile tale ar fi ca picătura de la streașină care știi că va pica în clipa următoare....la oricare text, la oricare film sau lucrare de artă, sculptură îmi place ca finalul să fie unul "strong" sau măcar fericit.Dacă simpla statuie nu încheie expresivitatea încremenită într-un gest care să ne facă sa ne mai gândim măcar o zi la ce a vrut să spună artistul, opera este în zadar...
Finalul poezie tale îmi confirmă ideea mai sus enunțată
"mă ridic împotriva mea și spun
eu într-o seară voi deveni lumină
și din lumina aceea
se va naște
un singur cuvânt"
Foarte frumos!
Cu admirație pentru Numele Importante ale acestui site, Mihai Dor.

 =  re
Dana Banu
[01.Aug.08 07:32]
mulțumesc pentru aprecierea atât de generoasă

cât despre "Numele Importante ale acestui site"...hmmm...eu spun să nu exagerăm...


 =  f
serban georgescu?
[01.Aug.08 10:25]
frumoasa alcatuire

e ceva din insemnarile lui Malte Laurids Brigge aici

sau mi se pare?

si apoi

punctul asta de la mijlocul vietii

care nu e lumina

ma doare si pe mine

nu e un accident



ma tarasc mai departe


avem de ales?






 =  .
serban georgescu?
[01.Aug.08 10:28]
iar apa, numai si numai daca ar fi doar H2O ar ineca toti pestii

altminteri nu

nu

 =  chiar așa!
Dana Banu
[01.Aug.08 10:47]
chiar...acum privind mai atentă spre text îmi dau și eu seama că are ceva din atmosfera cărții lui Rilke...

uite, chiar în momentul ăsta mă apuc să scotocesc prin bibliotecă după confesiunile lui M. L. Brigge, n-am mai citit de mult cartea, era o vreme în care o purtam cu mine peste tot...aveam prin buzunare tot felul de hârtiuțe pe care scrisesem pasaje întregi din ea
da, da, făcusem chiar o pasiune pentru cartea aia
voi avea cu siguranță o zi frumoasă recitind-o astăzi

mă bucur că poezeaua asta ți-a intrat în atenție

cu bine,

 =  "treci mai departe"
Doru Emanuel Iconar
[01.Aug.08 12:50]
În general îmi place să ascult poezia nu s-o cotesc pentru ca ma aduce mai aproape de ceea ce vrei să transmiți. Dar în ultimul timp, versurile tale sunt încărcate de tristeți iar pe mine mă doare. Da, știu că e literatură, nu mă certa, te rog. Le simt prea puternic. Cuvintele.
Cred ca:

"eu într-o seară voi deveni lumină
și din lumina aceea
se va naște
un singur cuvânt"

Doruleț

 =  hmmm
Dana Banu
[01.Aug.08 13:08]
nu știu ce să spun, Doru, penultimul text "duminică și un prieten cu nasul lipit de umărul meu" e chiar vesel(în opinia mea)
dar...
fiecare cititor privește prin vizorul lui, asta e...

îmi înregistrez textele imediat după ce le scriu și le corectez, dacă e cazul, după ce mă ascult iată de ce de multe ori varianta audio diferă de varianta scrisă, e mai indicat, spun eu, să citești textul decât să îl asculți

dar
desigur
e opțiunea ta

mulțumesc pentru semn și lectură

P.S.: ți-am mai spus, la 14 ani ești deja Doru nu mai ești Doruleț(alintatule!)
:))

 =  dana banu
Andrei Trocea
[01.Aug.08 13:29]
senzatiile din spatele poemului forfotesc, e o neliniste. te pregatesti sa iesi la lumina, desi se vede ca intr-un fel, prin delicatetea descrierii, esti indragostita de intuneric.
un poem frumos, rostit ritmic, asemenea unui descantec.
cu prietenie,
andrei t

 =  re
Dana Banu
[02.Aug.08 06:44]
mulțumesc pentru semnul de lectură

 =  .
Rodica Vasilescu
[09.Oct.12 17:25]
2 si 4, astea-s chiar frumoase. nu stiu ce sa zic de celelalte, dar astea mi-au ramas in minte datorita simplitatii.

 =  hei!
Dana Banu
[05.Aug.08 12:06]
ia te uită, a reapărut Claudiu Toșa, mă bucur tare să te văd pe aici

ce pot să îți răspund?...sunt 4 strofe fiecare își poate alege de aici ce îi place, cu un singur vers de ar rămâne și tot ar însemna ceva pentru mine

o vară frumoasă să ai, unule,


salut




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !