| = sa ma explic | Laurențiu Orășanu [22.Jul.08 10:46] |
| Imi permit cateva consideratii, mai mult adiacente textului. Nu din pozitia de expert, categoric ca altii sunt chemati sa se exprime pe fond. Avizatii, lingvisttii. Eseul e foarte bun, pune multe probleme si ofera si interpretari, concluzii, asa cum ii sta bine unui eseu. Poate ca tocmai faptul ca pune mai multe probleme, si transcederea de la una la alta poate crea confuzie in gandirea unui cititor superficial, poate ca tocmai in aceasta eseul sufera. Sa ma explic. Una e identitatea unui scriitor, exempul dat este al criticului Nicolae Balota, aterizat in cultura germana la varsta medie, si alta e problema cuiva care are de trecut bariera asimilarii limbii romane. Sunt doua probleme diferite, sigur ca este libertatea autorului de a alatura intr-un eseu. Scriitorul roman parasutat de vremuri intr-o cultura straina intr-o vreme in care "intoarcerea" in tara era imposibila, are de ales intre cantonarea in scrisul in limba romana, cu dezavantajul ariei mult mai restranse a receptorului (diaspora) (cazul Balota, de nu ma insel, de unde si constatarile citate) si, cealalta alternativa, depasirea barierei, cu eforturi ademenite de o piata de desfacere mult mai mare, si scrisul in limba tarii de adoptie. Cei mai multi 'plecati' au mers pe prima cale, ignorati din motive bine de inteles de istoriografia comunista, uitati, necititi, activi la nivvelul comunitatilor romanesti din alte tari, si cam atat. Contra-exemplele sunt numarabile, efortul de recuperare a acestor nume de dupa 89 este laudabil, si, in cele mai multe cazuri, generos cu tintele. Altii au comis (din motivele amintite mai sus) in limbile tarilor de adoptie, care le-au asigurat portablitatea (vizata, de altfel, si de scriitorul roman contemporan, dar prin forma traducerilor). Reusitele sunt tot atat de putin numeroase, si, daca geniile sunt exceptate de la reguli, ar trebui considerate exceptii si ignorate la momentulc concluziilor. Cioran, Eliade, Eugen Ionesco sunt revendicati de alte culturi, si discutia se poate purta asupra temei pastrarii identitatii limbii romane in cazul lor. Alti performeri transced piata culturala a tarii gazda (Virgil Gheorghiu, Petru Popescu), succesul fiind, dupa parerea mea conjunctural la primul (franceza sa este rudimentara chiar si pentru un cunoscator aproximativ cum ma consider), cu efort si instrumentatia necesara la celalalt (Petru Popescu), cu o adaptare demna de aprecieri la piata culturala americana. Globalizarea (si anul 1989) modifica mult datele enuntate de mine mai sus, si de Nicolae Balota in eseu. Nu mi se pare ca apartine aceeasi problematici (dar, cum am scris mai sus, s-ar putea sa ma insel, si accept agregarea propusa de autoare) felul in care un strain asimileaza limba romana (de ce? ca sa creeze in ea? exemplele imi lipsesc), si carentele instrumentatiei lingvistice pe care acest strain o are la dispozitie (dictionarele). Exemplele date in articol nu prezinta un pericol general. Un englez care invata romana (repet: de ce ar face/o?) nu va fi derutat de faulse friends ca Zaraza, cum ar fi derutat un polonez. Nu l-as impinge nici spre Dictionarul tanar si vioi, s-ar putea sa evolueze bine in cluburi, dar sa scrie articole sau texte literare proaste (iar: de ce?). E bie ca astfel de tematici sunt supuse dezbaterii. Ceea ce face Romania, prin vectorul purtator ICR, pentru pastrarea identitatii romanilor din afara granitelor? Nimic. Dar aceasta ar fi o alta tematica, si tocmai m-am plans de prea multe in cadrul acestui eseu. Eseu, cum am spus foarte bun. Raman cu castigul clar al teoriei bakhtiniene. Si cu cateva intrebari care ma preocupau si inainte, si ma vor preocupa si de acum inainte. Ghiocel | |
| = aprobat | Iakab Cornelia Claudia [24.Jul.08 05:45] |
| un eseu extraordinar de bine ales dintr-o multitudine de posibilitati, un eseu al spatiilor lingvistice primordiale prin care vom putea deschide alte spatii si cunoaste sentimentele colective in vederea asanarii mocirlelor sufletesti. putin alterat de propria mea persoana mesajul rezista, trece mai departe de mine. | |
| = un mare multumesc Dlui Orasanu | emilia ivancu [19.Aug.08 22:05] |
| Stimate Domnule Laurentiu Orasanu, Va multumesc foarte mult pentru eseul-raspuns la eseul meu. Imi cer scuze ca raspund atat de tarziu, dar destul de rar am poposit pe internet in ultima vreme. Voi reveni cu un raspuns mai detaliat. Inca o data, multumiri.Emilia Ivancu | |
| = multumiri Corneliei | emilia ivancu [19.Aug.08 22:05] |
| Multumesc pentru aprobare, draga Doamna/Domnisoara Cornelia si pentru cuvintele adresate. Emilia Ivancu | |
| = limba sau limbile romane nu afecteaza atat conventia identitatii, cat realitatea | diana barabas [03.Jan.09 07:45] |
| Excelent eseu! Imi permit totusi recomandarea de a-l trunchia in paragrafe pentru ca asa cum e acum e greu de urmarit. Subiectul m-a atins personal pentru ca traiesc si lucrez de mai bine de cinsprezece ani pe trei continente diferite si in alte limbi decit cea nativa. Si totusi, atunci cand scriu, sunt. Si atunci cand sunt, sunt in limba romana. Defapt sunt limba romana, ea fiind de nedespartit de experientele atat verbale dar si non-verbale, acelea senzoriale, experientele corpului. Helene Cixous sustine in Rootprints ceva de genul asta: ca prin limba ne traducem pe noi insine, ne traducem corpul. Ea merge mai departe sustinand ca daca nu ne putem exprima, nu este pentru ca nu avem limbajul necesar, ci pentru ca nu ne avem, nu avem (acces deplin la) acest corp. Gasesc foarte adevarata ultima idee din eseu, aceea ca "Romania e in mine." Si e adevarat ca Romania poate sa doara. De cate ori stau in Romania aud ceea ce multi romani ramasi acasa nu mai aud... O percep aproape ca pe o limba straina, in evolutie si in unele situatii, in involutie, in saracire. Si mai stiu ca limba sau limbile romane nu afecteaza atat conventia identitatii, cat realitatea trupului. | |
| = corectie | diana barabas [03.Jan.09 16:27] |
| A se citi mai sus "român - române". Nu am folosit diacritice in comentariu. | |
| = Doamnei Diana Barabas | emilia ivancu [01.Mar.09 18:35] |
| Doamnei Diana Barabas Impresionante cuvintele dumneavoastra, multumesc pentru comentariul mai mult decat adevarat cu privire la aspectul corporal si chiar corporeal al limbii romane. Si pentru ca simtiti astfel in limba romana, imi permit sa copiez aici o poezie pe care am primit-o nu demult din Romania din partea unei prietene, o poezie care ii apartine recent plecatului dintre noi Grigore Vieru: In limba ta In aceeasi limba Toata lumea plange, In aceeasi limba Rade un pamant. Ci doar in limba ta Durerea poti s-o mangai, Iar bucuria S-o preschimbi in cant. In limba ta Ti-e dor de mama, Si vinul e mai vin, Si pranzul e mai pranz. Si doar in limba ta Poti rade singur, Si doar in limba ta Te poti opri din plans. Iar cand nu poti Nici plange si nici rade, Cand nu poti mangaia Si nici canta, Cu-al tau pamant, Cu cerul tau in fata, Tu taci atuncea Tot in limba ta. Multumesc si pentru sugestie, si aceasta adevarata. Emilia Ivancu | |