| = semn | Vasile Mihalache [15.Mar.08 23:54] |
| Un poem misterios care intrigă mai mult decât inhibă. Lucrurile devin cu adevărat serioase și de importanță odată cu versul "până va fi săturată mândria balanței", iar finalul cade cum nu se poate mai indescifrabil ca o pată de cerneală peste numărul norocos. Per total, chiar frumos! | |
| = multumesc Bazil | Valeriu Sofronie [16.Mar.08 00:02] |
| Poemul este pentru oameni car nu se lasa impestritati de excesul epidermic al cuvantului. Ca si al existentei... Ma bucura si ma onoreaza semnul tau de trecere. Cu multumiri, Valeriu. | |
| = început întrebare final | Plopeanu Petrache [16.Mar.08 16:35] |
| Principiul conservării energiei la trecerea din realitate în poezie, așa s-ar mai putea intitula acest poem, în care părțile tind unele spre altele pentru a realiza acea masă critică de frumusețe și de armonie și de stabilitate, căci la urma urmei aici este vorba de stabilitate, dar nu de aceea dată de egalizarea unor greutăți ci de stabilitatea ontologică a ființei. Mândria balanței este satisfăcută, doar la aceia care nu mai înaintează pe calea cunoașterii - de sine, a lumii etc. - De aici și strigătul ultim de angoasă sufocată de frumusețea nemărginitului: e prea mult albastru...pentru o insulă! Cum poate o insulă să ajungă să cuprindă infinitul albastru (orice denumire i-am da el rămâne infinit). Aici este întrebarea finală, cu care ne naștem, pe care o răsucim toată viața și pe care ne-o adresăm și în clipa trecerii: dacă eu nu pot cuprinde Albastrul, el mă va accepta? Felicitări pentru proporții, pentru strunirea esențelor și libertatea concretului. Un poem pe cai mari!! Cu bucurie și prietenie PP | |