| = *** | Cristina Voicu [16.Feb.08 21:46] |
| Un poem ce debutează ușor ca o aripă de fluture, cald închisă în ochi de copil, trezirea se face sumbru, cu oase și vulturi, aripilor ce albesc pămîntul le iau locul oasele albind cerul... foarte frumos, mi-a plăcut! Îmi plac și “clipele despărțite cu muchia palmei”... și zeul “fără nicio treabă, cu sprâncenele ridicate sprijinind aerul verde cu pipa”! | |
| = cristina | Cristina Sirion [17.Feb.08 05:48] |
| E o poezie simpla, genul la care ezit de obicei o gramada inainte de publicare. Desigur, e fain ca ti-a placut. Eu ii vad mai mult stirbiturile. Sa mai treci si cand nu-ti place. Multumesc | |
| = . | sorin ene [17.Feb.08 17:16] |
| daca vin si spun ca pe alocuri explici in plus e ca si cum mi-as spune mie. am aceeasi meteahna. de aceea ma feresc de analizele metodologice. nu caut forma atenuata. imi pare mai important impactul prim. estetica imaginilor, fantezia luminilor si a umbrelor ce depaseste realitatea imediata, toate acestea si inca, dau scrisului tau valoare neconditionata. | |
| = explicatii | Cristina Sirion [17.Feb.08 20:49] |
| Asa e, de aceea ziceam ca e o poezie simpla. Cred ca mi s-a spus de cateva ori fie ca scriu abstract, fie ca deschid prea multe linii de interpretare. E, poate, o incercare de adaptare la sugestii. Oricum, am zambit cand am citit comentariul, mi-am zis "m-a prins", eu sunt desigur, mai mult cea de dinainte. Dar e tare fain jocul, cred ca asta ma tine cel mai tare aici. Sa tot incerci si oameni ca voi sa-mi spuna cum percep schimbarile. In rest, cred ca pe noi ne apropie oarecum indoielile si faptul ca dincolo de a scormoni poeziile, ne lasam cuceriti de impact. | |