| = Interesant | George Mira [11.Feb.08 09:25] |
| Interesant “dicționarul” tău. Comentez și eu puțin pe marginea câtorva idei de aici. 1. Absurdul nu cred că este legat în primul rând de etică, ci mai curând de cunoaștere. Nici catastrofa nu cred că are vreo legătură cu morala. 2. “Agresiune” – cred că este mai degrabă o dovadă a unei iubiri exagerate de sine. 3. “A se compromite” – mi-a plăcut definiția. 4. “Comunicare” – definiție banală. Pentru “a vorbi fără a-ți înțelege interlocutorul nici măcar un pic” cel mai bun exemplu care îmi vine în minte este pseudodialogul din schița “Căldură mare”. 5. “Iadul” – definiție pe care o auzeam când eram elev în clasele primare, folosită de propaganda comunistă. 6. “Pisică” – de acord doar cu prima parte: “cel mai fin, cel mai afectuos, cel mai sensibil dintre animale, la fel ca femeia” 7. Interesantă definiția pleonasmului. 8. “Stăpân” – și aici simt ceva din doctrina comunistă. | |
| = explicat | Ionelia Tugui [14.Mar.08 08:52] |
| Evident părerile sunt împărțite, dar îmi voi permite să comentez, să îmi rescriu textul dacă pot spune așa, accentuând faptul că nu am dorit să fac un dex cotidian, după metodologia clasică și după ideile clasice. Definițiile mele sunt oarecum incomplete: ele vizează un anume aspect al problemei, unul neconvențional, și tind să dezvăluie o latură neașteptată a termenului vizat. 1.Absurdul l-am definit astfel pentru că zilnic aud foarte multă lume spunând “asta e absurd, așa ceva nu se poate”, în context în care ideea expusă este peste comprehensibilitatea interlocutorului. Omul în principiu când refuză să accepte sau să înțeleagă un lucru, spune despre acesta că este absurd. Termenul de catastrofă are legătură cu morala atunci când omul dramatizează un anumit eveniment și denumește orice accident cât de mic ca fiind o catastrofă. Această definiție vizează strict mințile pesimiste! 2.Termenul de agresiune l-am definit în asentimentul lui Cioran, care spune că adevărata cunoștere de sine implică și efortul de a nu te dezgoli de emoții exprimându-le sau relatându-le… dacă faci asta le izgonești din tine, și atunci ce mai rămâne la tine de cunoscut? Cunoașterea de sine în mentalitatea lui Cioran poate fi înfăptuită doar prin singurătate și claustratea în cercul propriilor emoții. 6.Definiția pisicii este mai mult o metaforă… am găsit mai multe elemente pe care ea le are în comun cu femeia, și ele sunt expuse într-un text comparativ foarte argumentat și amplu. Femeia este mai predispuă prefăcătoriei și minciunii decât bărbatul, și asta se vede la tot pasul. 8.Stăpânul într-adevăr trebuie să fie un om puternic, tiran, altfel nu este luat în serios. A se înțelege prin termenul “stăpân” un om cu rol în conducerea statului, cu putere mare de decizie. Stăpâni adevărați au fost Cesare Borgia, Stalin, Hitler, etc. Stăpâni precum Winston Churchill, Napoleon Bonaparte, au fost mânați de ura față de tatăl lor, ură care i-a împins spre a-și dori puterea, însă cei doi nu erau lideri înnăscuți și nici oameni puternici… primul a căzut în viciul alcoolui și al pastilelor, al doilea nu și-a păzit cu atenția poziția și ulterior a renunțat prea ușor la viață. | |
| = ajutor | Ionelia Tugui [14.Mar.08 08:53] |
| Ajutor pentru definirea agresiunii: Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu încape în cuvinte și nu poate fi înțeles și nici alinat prin acestea; este o pierdere a esenței tale, în timp ce încerci să o izgonești din tine, pentru că ai impresia greșită că acea bucată nu îți mai trebuiește. De teamă că nu pot suporta durerile unor trăiri, mulți rostesc ce îi apasă, însă astfel ei îsi obiectivează chinul și îl asimilează din nou, adaugându-l la bagajul existent. Acel om care arde pe interior și nu dezvăluie cenușa (căci cine ar avea măcar nas să o miroasă?), care denunță carnea ca pe o mizerie și fericirea ca pe o minciună - acela este omul care și-a păstrat integritatea oricât de bolnavă ar fi fost ea, și a renunțat să o împrăștie cu gura sa mută pentru urechile unor oameni surzi. | |