Comentariile membrilor:

 =  vacanța ca o plagă
Ela Victoria Luca
[07.Jan.08 12:18]
eu percep aci o dualitate materie - spirit de toate belle-țea, dar și un efort de a escalada prin poetic realitatea-everest (asta da provocare pt un alpinist al textului!), cu plăgile ei cu tot. ce mă intrigă (în sensul bun al cuvântului) este trecerea bruscă de la un plan la altul, dar nu prin tehnica scindării, așa cum ai făcut de atâtea ori, ci a interferențelor - prin skills-uri lingvistice - între fragmente de senzorialitate/feelings/thoughts, până când limitele semantice se extind de la inimaginabil la palpabil. iar conturul accentuat/cadrat al fiecărei imagini amplifică necesitatea de a le derula continuu, filmic, nu pe principiul diapozitivului, așa cum pare compusă poezia asta.
puncte nevralgice: alăturarea "cârpă uriașă" - "aerostat" (chiar dacă accentuezi așa "lipsa de aer", lipsa suflului, lipsa vieții etc.); "femei stropite de efort", "colocotul dorințelor" și în paragraful final (pe care îl consider cel mai reușit din toate pdv., ar merita să schimbi ceva la "ne jucăm" - "facem jocuri" (versuri succesive).
Și dacă, în neputința și lezarea noastră zilnică, am suge degetele lui Dumnezeu și am face jocuri luminoase, calmându-ne angoasele, atunci și jocul de-a viața/vacanța ar fi mai puțin dureros?

Ela

 =  er
Ela Victoria Luca
[07.Jan.08 12:27]
clocotul




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0