| = . | sorin ene [20.Nov.07 01:58] |
| locul in care incepe sangele exercitiul propriilor molecule dezmembrate prin determinare argumente neconditionate de compromisuri probabil un strigat fara o ierarhie stricta, atipica si nesugrumata acolo unde sufletul dobandeste palpabilul captivitate pregnanta, asimilata | |
| = . | nica mădălina [20.Nov.07 02:13] |
| detaliile fac perfecțiunea și perfecțiunea nu e un detaliu, vorba lui da vinci. dacă ar fi să spun cu ale mele cuvinte, aș spune că se tot vede noua rețea. mă refer la felul de a face distincțiile, sinonimiile, de a sesiza continuările. acest fel aș spune mai liber, ca formă, cu un lexic mai aerisit, dar care captează poate mai impactant sensul. plusul de cotidian, de real palpabil (aici faleza, de pildă), prinde mai bine de mână lectorul. | |
| = Sorin, Mădălina | Ela Victoria Luca [20.Nov.07 09:29] |
| Sorin, uneori atipicul, spargerea compromisului și alunecarea în celulele desangvinizate, unde sufletul devine palpabil, sunt modusuri vivendi, câtă vreme sensul actului tău bun este perceput negativ, ca o reverberare a absurudului. Mădălina, perfecțiunea, ca și idealul, sunt și ele subiectiv încadrabile și referențialitatea/raportarea la un "perfect" compus din infinite detalii este ucigătoare, dacă, în loc să poți trăi cu micile imperfecțiuni, atenuându-le firesc, te lași atras numai de ceea ce este de neatins. Obiectele poetice care au corespondent în obiectele reale pot însufleți un poem, e adevărat, esențială este plasarea lor acolo unde este rostul. Sper ca aceste schimbări să fie bune, așa perfecționistă cum sunt și multpreatentă la detalii, e greu să îndeplinesc continuu imperativele (auto)exigenței. Mulțumesc, Ela | |
| = părere | ecaterina bargan [20.Nov.07 11:56] |
| prima senzație la citire a fost durerea pierderii. ecourile de voci care se-ndepărtează. codificarea sensurilor prin tăcerile (din cochilii) ori adîncirea introspecției. verva, ineditul precum și delimitarea trăirilor alterego-ului în jurul condiției unui moment (pierderea) alătură/împreunează ideile prin elemente plastice folosite cu multă precauție, deci dinamica relaționării. | |
| = poem... | ioana matei [20.Nov.07 13:29] |
| în care căutarea lui (a sufletului pereche) distruge lent iar nevoia de reîntregire și eșecul printr-o cunoaștere suficientă (de suprafață) capătă valențe ce "erodează" sufletul...e multă trăire aici...finalul apasă povara pe umerii celuilalt, cel vinovat, cel care a pierdut: " reîntâlnește-mă"...e și o anumită încrancenare aici("mă împotrivesc inutil oricărei pierderi") care (cine stie) încetinește sau chiar blocheaza drumul... nu și pe cel al poeziei...textul respiră usor, fără "blocaje" iar tema lui, cred eu, este una foarte importantă... | |
| = “dar ne înspăimântă dintr-o dată aceleași lucruri” | Ela Solan [20.Nov.07 13:02] |
| „oboseala asta ucide atât de lent încât nu mai simt oamenii nu simt decât ritmul lor jumătatea din care pleacă gol după gol haosul insațiabila căutare” te reîntâlnesc, Ela, în cuvinte și mă las sedusă de sensuri, mereu altele... am trecut doar să-ți spun că îți ascult „vocile întunecate tot mai fluide / desprinse de suflet” care nu mă lasă să uit că „respirăm în aceeași celulă”... Felicitări pentru toate realizările de până acum, sunt și eu "insight" așteptând cu nerăbdare noul volum... :) Elsa | |
| = răspunsuri | Ela Victoria Luca [21.Nov.07 05:48] |
| Ecaterina, ceea ce emană aici este lupta cu pierderile esențiale. Pe celelate le ducem cum-necum, toată viața noastră este construită de pierderi-găsiri-regăsiri. Delimitarea trăirilor este și ea esențială, indiferent de inter-spațiile în care are loc. Și de ceva vreme mă bântuie în loc de alter-ego, un fel de alter-sine. Ioana, e o mirare pentru mine să aud cum, de ceva timp, diferiți lectori îmi spun că textele mele sunt mai aerate, respiră, sunt vii, mai libere etc. Pesemne că este o schimbare, mai ușor perceptibilă din afară, aici, lăuntru, încrâncenările sunt încă. Mai ales împotriva eroziunilor de suflet, indiferent ce/cine le produce. Elsa, da, se poate citi și așa, plasând versul cela în prima strofă. Mai ales așa se poate citi. Nu te-ai lăsat păcălită de ordinea finală. Ai mers pe un fir ce traversează tot câmpul emoțional al poeziei cesteia și ai prins bine mesajul emis. Te aștept, cu deschidere, sâmbătă la 16.00, pt volum. Mulțumesc frumos, Ela | |
| = ela victoria luca | adelina manea [21.Nov.07 06:12] |
| superba poezie. mi-a atins toate corzile sensibile. parca as fi scris-o eu (dar evident ai scris-o tu, si mult mai bine decat as fi facut-o eu) | |
| = Adelina | Ela Victoria Luca [21.Nov.07 07:17] |
| la cât de afurisită îs eu cu mine, cred că nu voi ajunge în astă viață să pot spune că a ieșit măcar un vers superb, darămite o poezie întreagă astfel. de ai rezonat din toate simțirile la ea, e mare lucru, oricum. mulțumesc.. Ela | |