| = . | George Pașa [11.Nov.07 09:58] |
| Djamal, e un poem, în ansamblu, reușit. Îmi plac în special primele șase versuri, precum și acesta: "mirajul spre care alerga ea s-a transformat/ în izvor". Aici sunt idei familiare mie, pentru că, sub o altă formă, au fost exprimate și de mine. În ceea ce privește finalul, eu m-aș fi oprit la versul: "un glas cobora de undeva de sus poruncindu-mi să tac". | |
| = george pasa | Mahmoud Djamal [11.Nov.07 10:11] |
| George pasa, iti multumesc de trecere si pebtru apreciere, uite ca le-am eliminat ca si mie mi se pareau prea explicative si directe si nu lasau loc sugestiei. ma bucura trecerea ta si te mai astept mereu cu bratele deschise. mult respect | |
| + Bun | George Pașa [11.Nov.07 10:31] |
| Este aici, în opinia mea, unul dintre cele mai bune poeme scrise de Mahmoud Djamal. Profunzime a ideilor, simplitate a expresiei, emoție și esențializare lirică, într-un text cu valențe existențialiste, mistice și simbolice. Primele cinci versuri capătă deschidere. Între geneză și apocalipsă aflându-se omul în cele două ipostaze: om religios și om profan. Fiecare își caută "un centru al său/ fie din piatră fie din apă", dar numai viziunea care merge spre transcendență, ieșind din imanentismul inerent, este calea prin care, așa cum spuneam odată, "se vor deschide cerurile, absorbind totul într-o iertare". Chiar așa voiam să spun și eu: finalul era prea explicit în prima sa formă. Dar astfel nu numai puterea de sugestie este mai mare, ci și "censura transcendentă" ne impune tăcerea. Sunt multe de spus, dar consider că poemul este convingător, cu unele mici scăderi în câteva versuri mediane. | |
| = george pasa | Mahmoud Djamal [11.Nov.07 14:19] |
| iti multumesc inca o data pentru apreciere, ma gandeam ca nu va fi inteles mesajul sau multi nu vor avea rabdare sa priveasca poemul c-un ochi atent si analitic, ma bucur c-ai fost tu george pe pagina mea mai ales fiind astazi duminica. cu mult respect | |