| = din cer pentru încă o viață | Maria Prochipiuc [04.Apr.06 12:34] |
| vă povestesc lumea din care vin nu știu când este zi și când este iubire o găsești la apus între 7 și 8 sau între 8 și 9 depinde de anotimp se spune întotdeauna cu un bătrân așezat în soare Chiar au început să tacă trenurile? Nu cred, în ele se îngrămădesc uneori sentimente, și atunci tac, tac într-o strigare continuă, doar sufletul încearcă să înece fiecare clipă, încearcă o închidere a cuvântului, pentru că nu e sigur de semnificațiile lui. Te regăsesc altfel, te găsesc într-o gară, rătăcit, sau prea plin de toate celelalte, toate vin precum culorile aruncate pe pânză într-o dezordine lăsând doar timpul să le ordoneze. Oare uitarea urcă treptele ființei? | |
| = fiinta coboara pe treptele uitarii | Marinescu Victor [05.Apr.06 06:19] |
| Maria, trenurile au tacut dintotdeauna. noi am fost cei care am vorbit despre despre sosiri si plecari, despre viata si moarte. ele nu au facut decat sa ne poarte cuvintele, astazi amintiri nescrise. toata viata noastra este plina de gari si de calatori, unde fiecare isi asteapta destinul. nu-l alegem noi, el ne alege. trebuie sa ascultam mereu vocea care-l anunta pentru peronul numarul...sper sa fiu in apropriere, fiindca nu sta mult si trebuie sa-l prind. multumesc de semn | |