Comentariile membrilor:

 =  De bună seamă, respiro!
Nicolae Popa
[28.Oct.07 14:03]
Ela,
Am mai trăit această senzație la lectura versurilor tale: dispare ceea ce în general numim literatură și mă pomenesc pipăind pielea realității – tăbăcită de propria noastră prezență. Altfel zis, „cufundarea prin pielea trecutului /până când îți întinzi părinții pe masă și le speli fruntea torsul picioarele”. Îndrăznesc să spun că felul acesta de a scrie e și o reacție la abuzurile „poeziei de catedră”, cum am numit-o într-un articol, impusă mai ales de optzeciști (livrescul, intertextualismul, poezie despre poezie și tot așa)... Acum se scrie mai degajat, fără teama de a nu fi acceptat de o direcție sau alta...
„despre destin e vorba și despre ieșirea din trup a părinților
când nu mai au aer”
Mda, nici nu-mi dau seama ce-mi veni să-ți vorbesc despre asta! Aprecirei deosebite!

 =  Nicolae
Ela Victoria Luca
[28.Oct.07 15:11]
Trecut-am prin "poezia de catedră", academică și canonică. trecut-am și eu, așa precum toți. Până la o vreme când, nici măcar cu revoltă, m-am desprins pentru a fi eu. A respira, simplu, în felul meu de a scrie, cu riscul de a fi sau nu acceptată academico-literar. Fiindcă și "poezia de catedră" are opozanții ei, respingerile ei, neacceptările ei. Nu putem scrie conform, decât un scurt timp.
La nici 18 ani, scriitorul Eugen Lumezianu mi-a spus "viața nu e literatură, literatura nu e viață, tu să ai grijă să scrii trăind intens și să trăiești intens scriind." Atunci nu am înțeles profunzimea toată a acestor cuvinte, dar și când am avut insight-ul... nimic nu m-a mai aruncat în curente/tendințe/mode.
Cred că știi de ce mi-ai scris cele de mai sus, cred că le-ai trăit în felul tău.
Îți mulțumesc pentru deschidere și sinceritate.

Ela

 =  oase prin care trec suferințele mute ca un reumatism al sufletului
bargan ecaterina
[28.Oct.07 15:13]
da, e o relație puternică părinți - copii chiar și după moarte. începutul e grav, trist, dureros. m-au și trecut fioruri la prima lectură. o idee foarte bună și chiar esențială am găsit în strofa 3. îi păstrăm în noi, ne sunt călăuze. destinul același.
ca întotdeauna am rămas surprinsă la sens poți cuprinde în poeziile tale.

 =  Ecaterina
Ela Victoria Luca
[29.Oct.07 12:25]
Nu ne desparte nimci de ai noștri, nici măcar un destin diferit de al lor. Îi purtăm în spiritul nostru, avem rădăcinile în pământul lor. Mulțumesc.

Ela

 =  Ela
alice drogoreanu
[29.Oct.07 15:48]
un lucru de care nu se ține seamă
pui tu aici
datoria de viață e să respiri
fără respiro

respect felul cum așezi tu pe masa fiecăruia niște daturi

 =  Alice
Ela Victoria Luca
[30.Oct.07 23:13]
Nu putem așeza pe masă altceva decât suntem și am primit. Cu sau fără respirație. Muțumesc.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !