| = comentariu | bargan ecaterina [01.Oct.07 18:47] |
| poezia asta e altfel decît scrii tu de obicei. ceva mai deosebit, mai dur. o manieră de a simți, a răzbate niște trăiri puternice. un sine conștient de sine și de ("măduva putredă a lumii"). nu e nici revoltă, nici sfîșiere pe dinăuntru de contradicții și nicidecum contemplare a dezastrului. nu știu, e o scriere în alt temperament. stare de exaltare și nerv. | |
| = poem frumos | Vasile Mihalache [01.Oct.07 19:56] |
| Văd aici o extenuată revoltă etică și estetică a unui om doborât care sigur se va ridica ,coloana vertebrală dreaptă îl ține întru demnitate până la capăt. Text care mizează pe o sinceritate rănită și trăită. | |
| = Ela | Cornel Ștefan Ghica [01.Oct.07 20:55] |
| las un (mic) semn pentru prima strofa. .. pentru acele "zgomote din dulapuri". fain. cu stima, Cornel Stefan Ghica | |
| = semn | Tatiana Gradinaru [01.Oct.07 22:16] |
| Bun textul - exprimare metaforica a sentimentului de renuntare la o parte din tine . Strofa doua e putin mai slaba (poetic vorbind) decat celelalte; restul versurilor umbla cititorului prin vene - in sensul bun :) | |
| = război și pace | Ioana Geacăr [01.Oct.07 23:50] |
| Scuturare de obiecte, frumos! Remarc energia versurilor, ultimul e ...dumnezeiesc! aduce atâta liniște brusc după războiul împotriva lucrurilor! | |
| = răspunsuri | Ela Victoria Luca [03.Oct.07 12:34] |
| Ecaterina, de ceva vreme nu am mai scris cu "nervul" cesta; da, nu e deloc revoltă, în niciun caz contemplare a vreunui dezastru; este o mică doză de joc ironic și punerea în scenă a debarasării de ceea ce e deja mult prea inutil. Și o eliberare de oameni-aspiartori de lucruri/obiecte/suflet. Vasile, da, jocul cesta e pe un registru etic și estetic. nu, nu rană. Da, sinceritate. Cât despre demnitate, a nu se renunâa vreodată. Numai Dumnezeu îmi calcă pe șira spinării. :) Cornel, mă cam bucură că ai prins "șaga" ceea cu zgomotele din dulapuri. Tatiana, da, strofa 2 e mai soft, ai dreptate, dar nu puteam să nu zic despre bănuții de aur ai minții, în contextul acestei poezii. Pesemne că trebuia altfel compusă. Mă voi gândi. Ioana, am stat ceva minute să mă gândesc la acest război-și-pace perceput de tine. Cred că ai dreptate, în noi mereu există, mai mult sau mai puțin conștient, alternanța aceasta. Acum depinde cu cine/ce se duce și războiul, cu cine/ce se face pace. Mulțumesc tuturor, Ela | |
| + ela | ștefan ciobanu [06.Oct.07 12:46] |
| această poezie o văd ca pe un manifest adresat elei:). desigur că, vine un moment când, trebuie aruncat bagajul pe bord, nu într-un gest de naufragiat ci într-un gest personal de regăsire. rochia nupțială o văd ca materializarea unei stări, care și ea trebuie revizuită. pentru că și stările sunt niște mobile vechi. din nefericire uneori ne obișnuim cu ele și nu le mai schimbăm, omițând faptul că ne fac mult rău. e foarte bine redată solititudinea ta, la început spui că ești singură apoi apar oamenii care încearcă să te deposedeze. la prima vedere ar fi o contradicție, dar nu e așa. oamenii aceia fac parte din singurătatea ta, iar bănuții de aur sunt niște idealuri, vise pe care oamenii aproape că le confundă cu realitatea, zornăind în așa zisele lor buzunare. realitatea este că oamenii nu au de gând să se trezească, de aici invitația ce le-o dai. este însă și ceva ironic, pentru că,_cât îi inviți să te deposedeze, cu atât te vor cunoaște mai puțin. singurătatea ta, transparența ta, doare pentru că nimeni nu te vede(culmea, în ciuda transparenței). finalul este la el acasă, ca o întoarcere spre ceea ce este real. șira spinării, este pășită lent, precum trecerea timpului. numai bine | |
| = Ela... | Cătălin Găian -Konig [07.Oct.07 03:44] |
| Ela draga mea... acest textul al tau, mi-a mers la suflet...! Ciudat, nu-i asa !? "sunt singură\ văd cum oamenii se îngrămădesc să mă deposedeze\ de lucrurile vechi de lucrurile noi\..." Eu nu ma ingramadesc sa te saracesc "sufleteste", caci pare-mi-se lucrurile pe care simteai ca iti dispar fara sa iti dai seama se gasesc undeva pe acolo, mai mult decat atat... pornire din suflet... ma gandeam cum pot face sa nu te mai vad ratacita ? Ciudat..!? Nu mai putin ciudat este ca citesc si comentez un editor...nu o fac niciodata nici daca imi merge la suflet, pentru ca nu sunt un oportunist. Dar acest text m-a urmarit din ziua in care l-am citit ! Poate si pentru ca nu se mai arata a fi incarcat de feminitate gratuita, asemeni unui pom de Craciun !(obicei la poetele cu personalitate puternica) Mai mult chiar pare ca te dezici de ea ca un obicei de mult avut, si parerea mea dai astfel valoare umana ego-ului tau poetic! Una peste alta textul respira adanc isi cauta in continuare...inspiratia, "..așa golită de mine fără oglinzi fără cuvinte rămân în pragul ușii îmi ascut simțurile ies la vânătoarea de suflete.." sau de "spaime" cum le spun eu sufletelor pierdute in desimea padurii de cuvinte, mai mult decat atat, "calcatura dumnezeiasca", este asemeni unei impacari si pare ati deschide sinapsele.. Nu poate fi decat..bine ! Fara indoiala, gandesc ca este un text mi mult decat bun...te saruteste templierul | |
| = Ștefan, Cătălin | Ela Victoria Luca [08.Oct.07 12:31] |
| Ștefan, oamenii fac parte din singurătatea noastră, iar transparența uneori este mai bună ascunzătoare decât opacitatea. Cred că tu știi asta. Iar întoarcerile la real, dincolo de orice iluzionare, sunt vitale. Mulțumesc. Cătălin, mie îmi pare ceva firesc să îmi placă unele sau să nu îmi placă altele din textele unui autor. E natural, e de la sine înțeles. De aceea, nimic ciudat. Iar faptul că ne urmărește uneori o poezie sau un vers, e mai important decât faptul că există zece texte care nu lasă nicio amprentă. desigur, în fiecare cititor există alte alegeri și alte amprente, de aceea suntem așa de diferiți. Da, e un text care respiră, tocmai prin degajarea de inutilități.(Cât despre cum să am grijă, de cine și de ce, stai liniștit, câtă vreme văd bine dincolo de orice aparență, nu mă poate "orbi" nimeni. Cel mult las impresia - destul de des - că nu văd sau nu îmi dau seama.) Ela | |
| = eu | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| as scoate asta "sunt singură văd cum oamenii se îngrămădesc să mă deposedeze de lucrurile vechi de lucrurile noi bănuții de aur ai minții zornăie deja prin buzunarele lor" si ar fi un text perfect adica eu i-as da stea fara strofa aia care nu stiu nu-mi suna deloc bine mai ales chestia cu argintii este fumata in rest ai reusit sa te dezici un pic de acel suprarealism uzat si in final sa creezi si-o imagine frumoasa. | |
| = Claude | Ela Victoria Luca [08.Oct.07 13:56] |
| Acum nu sunt hotărâtă să renunț sau nu la strofa aceea; "bănuții de aur ai minții", fumat ori ba, are o trimitere ironică și e vădită alegerea. Am citit și fără strofa aceea (nu doar acum la precizarea ta, ci încă de când am temrinat poezia de scris, mereu procedez așa). Deocamdată o văd plasată în logica poeziei. Spun "deocamdată" fiindcă știu că peste o vreme când revin asupra textelor mele văd ce mai e de eliminat au ba și mai țin seama de perisabile. Și, beleive me, e mai importantă părerea ta sinceră decât steaua. Merci. Ela | |