| = "grătar la iarbă verde" | Doru Emanuel Iconar [29.Aug.07 18:41] |
| Nu sunt mare amator de mancaruri, rontaitul unui morcov sau cateva mere imi sunt de ajuns. Nu mai spun cum ma feresc, si eu, de Fast-Food-uri, chiar daca sunt la moda printre copii. Dar popasul prin povestirea dumneavoastra, la „Taverna Sîrbului”, „salata de vinete și ardei mîncate pe pîinea coaptă pe cărbuni, ciorba de văcuță”, prăjitura Tiramisu, mi-au starnit asa o pofta ca „orice-ar fi” trebuie sa mai trec prin pagina dvs. M-a incantat stilul sprintar, cuvintele tandre, simple, despre țara, oameni, obiceiuri. Mai trec, sigur. Cu respect Doru Emanuel | |
| = alelei:) | Ina Simona Cirlan [30.Aug.07 21:04] |
| Marieee, Păi, frumos îți șade să aduci funii în casa spînzuraților?!? Auzi la ea, salată de vinete, pîine coaptă pe cărbuni, ciorbă de văcuuuță... păi tu știi ca-s doi ani de când n-am mai fost acasă? Și-or mai fi și alții, săracii... Hmm! trebuie să mă gândesc la ce articol de lege să te reclam! PS: Serios vorbind ai un talent extraordinar de a scrie interesant despre orice. Înfometată admirativ:)! | |
| = Doru, Ina | Maria Gold [10.Dec.18 14:27] |
| Doru, Mă bubur că ești printre cititorii mei și mai tare mă bucur că aud un adolescent care evită Fast-food –urile. Ține-o tot așa, nu deveni dependent de Coca cola și o să faci parte din micul procent al populației sănătoase a globului din următoarea generație. Felicitări părinților tăi care te-au învățat să ronțăiești mere și morcovi în loc de snaksuri din cartofi prăjiți și batoane de ciocolată. Dau dovadă de oameni responsabili și de iubire pentru tine. Ina, mulțumesc de aprecieri, dar să nu exagerezi, mă antrenez și eu în lipsă de inspirație să nu-mi pierd “mîna”. Dar o întrebare: Cum poți sta doi ani fără să te duci acasă, că din cîte înțeleg ești în vestul Europei. Știu că de multe ori amînăm să facem lucruri importante pentru că avem de făcut lucruri urgente. Timpul nu ne așteaptă din păcate și realizăm că la bilanț am pierdut ceea ce e neprețuit pentru ceea ce poate fi cumpărat cu bani. De exemplu, nu pot cumpăra acele clipe scumpe în care copiii mei le depozitează în rezervorul lor pentru viață alături de bunicii lor din România. Și sunt limitate. Impact puternic nu va avea pentru ei în viitor cît de confortabil le-a fost traiul din America, ci cît de adînc își înțeleg rădăcinile, cît de mult memoria lor se umple cu bucuria aceea simplă pe care o schimbă cu cei de acasă, multe multe altele, acumă mă mai și apucă lacrimile.... | |