| = ? | Dana Banu [15.Aug.07 14:22] |
| postmodernismul ăsta, "monstrul din Loch Ness" cum îl numeau alții, nu mai pare atât de atrăgător prin România noastră de toate zilele, e o chestie fumată oarecum se susține doar printr-o raportare la modernism, o mutație a paradigmei culturale și cam atât, anulează cu spor niscaiva granițe culturale, înscenează literatura într-un mod ludic, desolemnizează cu zvâc orice discurs, poetica e una a străzii, a cotidianului, în fine, știm cu toți despre ce este vorba... chestia e că unde te uiți, pe unde te plimbi dai nas în nas cu el, ne reprezintă deși e fumat, ne însemnează deși e băgat cu mătura sub covor, el există și nu poate fi contestat ce e interesant în toată povestea asta a postmodernismului, părerea mea, e faptul că lasă drum deschis, cititorul se poate învârti, da peste cap, cădea în cap cu grație sau fără, ăsta e talentul postmoderniștilor, lasă libertate cititorilor... trecând peste introducerea mea cam ațoasă de aici îți las un semn că am citit cu atenție dar nu am înțeles prea bine poziția ta față de acest "fenomen" salut :) | |
| = situare, desituare, resituare | cornel marginean [15.Aug.07 22:53] |
| OK Dana. Eu privesc mai mult latura folozofica a postmodernismului si aspectele legate de cunoastere, e zona care determina cu adevarat valabilitatea acestui curent. Azi, scriind acest text, mi-am deschis o noua perspectiva a intelegerii felului cum evolueaza lumea, pentru ca un alt curent de gandire la fel de cuprinzator nu s-a mai aratat de 50 de ani incoace si are in miezul lui multe explicatii valabile a ceea ce se petrece si a ce se poate petrece, chiar cu efect la nivel individual. In textul d-lui Monolescu se vorbeste despre pozitia de perceptie, chestiune foarte interesanta, care m-a facut de fapt sa scriu, pozitie care duce spre ,,cum a sti,,. Situarea este pretentia de asti adevarul absolut despre ceva. ( modernistii) Desituarea este intelegerea ca nu se poate sti adevarul despre ceva, decat intr-o forma relativa, limitata. ( postmodernistii) Tot ce ai scris tu mai sus deriva pe buna dreptate din acest enunt. Si in fine, aici este parerea mea: ca situarea si desituarea sunt de fapt contopite in resituare, adica o situare libera, care se va aplica in viitor si care nu mai da importanta adevarului ca nevoie ci doar efectelor lui directe, prin care se va masura, renuntandu-se la un momenmt dat si la aceasta masura. cu stima | |
| = Pt. Cornel si Dana | Manolescu Gorun [16.Aug.07 02:37] |
| Dragă Cornele (dar, la punctul 5, mă voi referi și la ce spune Dana Banu), Voi oraniza, în continuare, pe scurt, cele ce am de spus (și care, altfel, ar ocupa un spațiu mult mai mare). 1. Interviul luat lui Negoiță a fost croit într-o asemenea manieră încât să-i pun lui în evidență ideile, ale mele rămânând relativ ascunse. 2. Intr-un eseu separat îmi propun să analizez cu mare atenție și în mod critic, concepția sa. 3. Ceea ce ne unește însă pe amândoi (pe mine și pe Negoiță) este faptu că simțim imperios nevoia de a face o distincție extrem de clară între o abordare (mă feresc să-i zic paradigmă) „postmodernistă” și una „postmodernă”. Și asta, pe toate planurile și nu numai în domeniul literaturii așa cum este obișnită majoritate agonicilor. 4. Felul în care vedem noi lucrurile, cel mai la îndemână îmi este să-l pun în evidență prin următoarea anecdotă (poveste Sufi): „Mulla Nasurdin (Nastratin Hogea) vine acasã, noaptea târziu, cam afumat. În fața ușii sale - întuneric beznã. Tot încercând sã potriveascã cheia în broascã, o pierde. Puțin mai departe, era un stâlp în capãtul de sus cu un felinar ce lumina puternic. Nasurdin , târându-se pe jos, începe sã caute de zor cheia în jurul stâlpului. Un oarecare, aflându-se din întâmplare pe acolo, îl întrebã: Ce cauți? Nasurdin: Cheia de la ușã . Și unde ai pierdut-o? Lângã ușã. Și unde-i ușa? Nasurdin aratã undeva, în întuneric. Atunci de ce cauți aici cheia?. Pentru cã acolo e întuneric iar aici e luminã! ! „ Cred cã așa face și "Postmodernismul": cautã cheia și rãdãcinile Postmodernitãții utilizând, de cele mai multe ori, "lumina" Modernismului (i.e. a Iluminismului) acolo unde ele nu pot fi gãsite. Și nici mãcar nu e conștient de acest lucru !. În schimb, o atitudine și abordare postmodernă specifică/adecvată Postmodernului în care am intrat și, de multe ori suntem dezorientați, ar trebui să caute cheia exact acolo unde a fost pierdută. Dacă o va găsi sau nu, asta-i altă problemă. Mai clar: „postmodernismul” nu este, în ultimă instanță, decât un „modernism” îtârziat căruia-i fuge pământul de sub picioare și a intrat în derută căutând, cu multe renunțări, să mai salveze ce se poate din „modernism”, ducându-l pe acesta la ultimile limite paroxiste. În scimb „postmodernul” propune o cu totul altă viziune asupra tuturor componentelor culturii (religie, filosofie, artă, știință,tehnologie, societate, etc.). Proiectul lui Negoiță și al subsemnatului este să încercăm să schițăm măcar, împreună, deosebirile între postmodern și postmodernis. E posibil să obținem și un grant de la un organism internațional prin care să fie finanțată cercetarea. Și astfel vom putea să-i invităm și pe alții să se alăture proiectului nostru, care va avea un caracter inter și multi-disciplinar. 5. (Aici mă refer și la ce spune Dana). Majoritatea celor care se ocupă, mai ales, de literatură (inclusiv o mare parte dintre agonici) tind să spună că postmodernismul a fost depășit. Și spun asta tocmai pentru că simt că de fapt fac „altceva”; și e îmbucurător faptul că în România se întâmplă așa ceva. Pentru că, prin alte părți, după știința mea, lucruri de acest gen se întâmpla destul de rar. 6. „Situare, desituare, resituare” sunt cuvinte cheie, ale căror sensuri, în contextul eseului tău, sunt foarte clar puse în evidență. Este, din puncul meu de vedere, un ajutor neprețuit pe care îl capăt. Pentru că îmi umblau prin cap tot soiul de idei care, prin intermediul tău, acum s-au cristalizat dintr-odată. 7. (Și cu asta închei – îmi place că, fără să vreau, am ajuns la cifra magică „șapte”) Îți propun ca eseul tău să-l preiau pentru a fi publicat pe „hârtie” în NOEMA, vol VII, 2008 (al cărui redactor șef sunt) și unde va apare, tipărit și interviul cu Negoiță. Amănunte despre publicația respectivă găsești pe Agonia la http://www.agonia.ro/index.php/article/241796/index.html . Dacă ești de acord, atunci anunță-mă la [email protected] pentru a-ți trimite „Instrucțiunile pentru autori” din care vei vedea cum trebuie elaborat materialul. Cu cele mai calde sentimente prietenești, Gorun | |
| = dupa 7 | cornel marginean [16.Aug.07 09:40] |
| Cometariul tau este a 18-a pagina a eseului care a stat la baza actualei discutii, pe care l-am citit si comentat cu placere. Acea placere pe care o primesc din cand in cand oamenii din spatii necunoscute :) Este o cinste pentru mine propunerea de a publica acest text intr-o publicatie de un asemenea nivel. Iti voi scrie pe adresa data. Astept sa citesc textul in care vei reveni critic asupra ideillor din interviul cu dl Negoita, Imi ofer disponibilitatea de a cauta impreuna acele deosebiri dintre postmoderni si postmodernisti, atat cat pot sa o fac. Dar inainte voi incerca sa imi fac o parere despre asta pentru ca si termenii si ideile sunt incolocite, prea adanc si dezordonat, din pacate. Daca reusesc sa scriu ceva voi publica. Aici cred ca cheia nu a fost pierduta in intuneric, ci ca ea nu exista : ). Dar merita efortul, poate ca exista undeva un sens pentru toate, daca nu: aceasta este poza lumii noastre. Cu prietenie . | |