| = Stare meditativă | Magdalena Dale [13.Aug.07 18:44] |
| Un haiku nu descrie, ci arată, ajută să apuci senzația direct, e o unealtă, un instrument optic sau, mai bine zis, o fereastră, care se deschide pentru o clipă doar, luminată de un fulger, spre inima inexprimabilului. Mergând pe firul ăsta îndrăznesc să spun că un haiku presupune să observi atent natura, având conștiința trează, cu inima deschisă pentru a percepe filtrând prin sensibilitate fiecare amănunt al desfășurării grandiosului spectacol. Și poate cheia acestei percepții este starea meditativă, care constituie de fapt alchimia care transformă metalul obișnuit într-unul prețios. Și mai trebuie să intuiești și să accepți incognoscibilul care dă farmec vieții. Când vrei să explici totul prin rațiune distrugi poezia, pentru că pentru mine poezia în toate sensurile reprezintă farmecul intuiției, al căutării fără a găsi vreodată cu adevărat, atunci când degetele sensibilității abia ating ceea ce văd mulțumindu-se doar să observe și nu să posede explicând. Cred că occidentalul spre deosebire de oriental vrea să explice prea mult refuzând să accepte misterul care face parte din aura poetică a vieții. | |
| = De ce | Manolescu Gorun [20.Aug.07 01:06] |
| ai ales, ca exemplificare a intersectării Occidentului cu Orientu (în particular, în poezie) doi poeți români? Nu cumva pentru că spațiul nostru geografic (și, implicit toposul nostru cultural – un gen de matrice stilistică a la Blaga, dar diferită de ce mioritțcă) ne plasează într-o astfel de poziție de „intersecție”? Și, în acest caz, de ce să n-o exploatăm? Cum a făcut, cu o excepțională exemplaritate, de exemplu, Brâncuși. Deci nici Occident și nici Orient. Ci Occident și Orient simultan. Cred că asta e șansa noastră. | |
| = erata | Manolescu Gorun [20.Aug.07 01:11] |
| In loc de "mioritțcă" se va citi "mioritică" si, in loc de "cu o excepțională exemplaritate, de exemplu, Brâncuși" se va citi "cu o excepțională exemplaritate Brâncuși" | |
| = drept să spun, | Corneliu Traian Atanasiu [24.Aug.07 17:38] |
| nu am ales, mai degrabă cele două poezii mi-au venit pur și simplu în minte. Nu m-am gîndit la intersecție și nici la vreo supremație românească, dar faptul că am putea avea o șansă i-a bîntuit pe mulți români. Și Eliade vorbea despre intersecția mentalității preistorice prezente în cultura noastră cu aceea a contemporaneității. Sînt ipoteze ce trebuie însă valorificate. | |
| = Subiectivitatea receptivității umane | Anton Potche [30.Aug.07 21:46] |
| Servus Corneliu! Urmărind felul în care occidentalul adoptă „o mentalitate realistă, pragmatică, mercantilă”, pot să remarc –cel puțin pentru zona de răspândire a limbii germane – că o paușalizare în această privință este inoportună. Este foarte adevărat că și aici marea majoritate a oamenilor optează pentru programe de divertisment sau programe sportive pentru „refacerea forței de muncă”, ceea ce nu înseamnă însă că n-ar exista și oferte culturale de calitate. Viața culturală – în cel mai larg sens al cuvântului - este în Germania deosebit de bogată și literatura – inclusiv poezia – ocupă un loc de frunte în programele organizatorilor. Recent s-au adunat într-o sâmbătă după-masă peste 10.000 de oameni într-un parc din Erlangen, ascultându-i pe poeții care citeau din operele lor în cadrul “Festivalului poeților”, devenit de mult tradițional. Pe de altă parte “sufletul faustic al occidentalului” a generat într-o perioadă – trecută de câțiva ani – o literatură de o excesivă interiorizare. Eul multor poeți a umplut cărți și cărți care stăteau neobservate în rafturile librăriilor, cititorii germani citind romane americane sau suedeze. „O distragere de la corvezile vieții și ale datoriei cotidiene“ are nevoie de o literatură cu o doză de divertisment, ceea ce nu trebuie să excludă automat și valoarea. Roman Roèek, dr. în filozofie, scrie într-un eseu despre Stefan Zweig că acesta și-ar fi respectat publicul atât de mult încât “și-a luat timpul să rescrie o prelegere, deja terminată și chiar consacrată, special pentru puterea de înțelegere și posibilitatea de recepționare a unui alt auditoriu.” Bineînțeles că o poezie nu se poate transcrie benevol după gustul cititorilor, dar nici nu poate să fie atât de autarhică încât să satisfacă doar cerințele spirituale ale autorului. Mulți scriitori și poeți germani au recunoscut această realitate și s-au adaptat Zeitgeist-ului – nu întotdeauna și cu o pierdere de valoare literară. Rezultatul? În Germania se citesc mai mulți autori germani decât în anii din urmă. Există chiar și o scenă de haiku. Valoarea și nonvaloarea (literară) rămân și în zilele capitalismului dezlănțuit două noțiuni care își trag dreptul de existență tocmai din subiectivitatea receptivității umane. Ingolstadt, 30.08.2006 | |