| = Maitre Caragiu.. | Cătălin Găian -Konig [17.Jul.07 23:23] |
| "..când plângi departe luna îți mestecă umerii....orbirea e un cântec de dragoste.." Ai viziuni "post trauma" plecarii din lumea pacatoasa..Asa vazui eu maitre ! Ca nu am fost pe cheie conteaza cred ,mai putin, ce conteaza este Omul Hristos care respira in "aplecare" o data cu indragostirea omului de om ! Te salut batrane ! Doamne ajuta ! | |
| = Cătălin | florin caragiu [17.Jul.07 23:43] |
| Mulțumesc pentru trecere, Cătăline, mă bucur că ți-a plăcut poezia... | |
| = jumatate de cires | Anni- Lorei Mainka [18.Jul.07 00:16] |
| a ramas ceva, va mai veni ceva in fiinta de simbure....poemul acesta la a carui umbra a pus atita, nu jumatate, ci trairi.....e noapte acum si un greiere probabil intr-o valiza pierduta cinta....citindu-te m-am imbogatit | |
| = Anni | florin caragiu [18.Jul.07 00:36] |
| multumesc, greierul vad ca nu canta, s-o fi apucat de citit cartile... :)) ma bucur că ai trecut pe aici. | |
| = ... | Carmen Manuela Macelaru [18.Jul.07 07:43] |
| daca titlul e o metafora f inedita, subtitlul e si mai inedit; de obicei dragostea e un cantec de orbire, dar in poemul tau e invers "orbirea e un cantec de dragoste". mi-a placut:genunchii cum adorm,cuvantul langa ciresul uscat,disperarea inflorita in parul tau, inotul in pamantul straveziu. mcm | |
| = Carmen | florin caragiu [18.Jul.07 07:51] |
| mulțumesc pentru trecerea matinală, mă bucur că ai găsit ceva care să-ți placă. | |
| = nu mai e apă | Teodorescu Cristina Oana Daciana [18.Jul.07 10:32] |
| Florine ai reusit sa ma impresionezi cu acest poem... despre infrigurarea timpului. Desigur, nu mai e apa pentru ca plangi... nu mai e apa ca sa ajungi sa te ingropi in pamantul straveziu. Poezia ta imi aminteste de un moment al meu de macinare a umerilor in moara... imi place aceasta "lupta" tocmai pentru ca atinge cu mult drag, Cristina | |
| = Jumatate de lume diluata de disperare | razvan rachieriu [18.Jul.07 11:11] |
| Orbirea în fața defectelor partenerei ce irizează evident pentru ceilalți, compune ‘un cântec de dragoste’ într-un decor existențial trist, în care visele ies din forma lor incertă ca niște spectre obsesive. Cuvântul absoarbe ‘jumătatea de lume’ diluată de nonviață și disperare, o amestecă cu lumea lăuntrică și o preface în ‘pământ străveziu’. | |
| = răspunsuri | florin caragiu [18.Jul.07 14:51] |
| Cristina: mulțumesc pentru încurajări, mă bucur că "pana" a atins niște coarde sensibile. Răzvan: vederea ta surprinde foarte frumos anotimpul "prefacerilor". Mulțumesc mult. | |
| = freesugar | Adi Gav [18.Jul.07 18:58] |
| imediat după ce am urmărit "când plângi în depărtare luna îți mestecă umerii" m-am oprit și am încercat să-mi imaginez cum arată asta_-_- o lună cu fălcile umflate la maxim, molfăind ca pe niște gume freesugar umerii unui personaj ... probabil de aici totul s-a și început | |
| = Adi | florin caragiu [18.Jul.07 19:09] |
| ai ghicit f. bine, de la imaginea asta plastică am plecat, mulțumesc pentru vizită și semn. | |
| = noapte | Stefan Doru Dancus [26.Sep.07 13:52] |
| N-am nimic de adaugat acestui text. Poate dimineata asta cu ploaie in care ar trebui sa scriu despre cum iti ard ochii dupa o noapte nedormita. Dar tu ai facut-o mai bine decat mine. Dancus | |
| = Ștefan | florin caragiu [26.Sep.07 16:55] |
| Mulțumesc pentru încurajare, mă bucur că ți-a plăcut. | |
| + . | Dan Cârlea [26.Sep.07 17:32] |
| când am citit poezia am avut următoarea imagine, nu știu dacă autorul se va regăsi în ea sau va simți vreo legătură între ce a scris și ce spun eu, dar : um om aleargă un om aleargă între două ziduri nesfârșite care se apropie ușor umerii lui se rod de piatra rece se umplu de sânge arată ca un mareșal cu epoleții mai frumoși ca niciodată umerii lui moi albi răcoroși umerii lui de om viu s-au ros destul cât omul să alerge liber dar zidurile se apopie și mai mult sânge spațiu ziduri sânge spațiu ziduri până ce zidurile se unesc omul e pretutindeni un imens epolet strălucind _____________________________ Florine, cred că toată această disperate înflorită în părul nostru o vor găsi înotând în pămând străveziu ________________________________ o poezie cu aer de spovedanie, un final cu iz de metanoie. Isihie răsucită spre lume, comoara de sub cireș se prelungește departe, în pământul străveziu de dincolo de pământ. Ceva sacrificial în acest poem. cu drag, | |
| = multumesc | florin caragiu [26.Sep.07 23:26] |
| Dane, sa stii ca imi place poezia ta, e excelenta ideea si realizarea: * :) | |