| + "Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta" | Mădălina Maroga [26.Mar.06 16:12] |
| Poezie în sine, esențe luminoase, într-un tărâm al morții: Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta auzisem că astfel numai însumi voi cădea nu aveam a ști atunci că ți-e groapa între noi poezie în care numai punțile între inimi și oameni, între cerul abia atins și pământul îngropărilor au sensul vizibil. ce nu se percepe, ce rămâne este revelația, singura pentru care scriem, respirăm, suntem, plecăm. în pământ sau în cer, uneori ținându-ne cu mâna cât un lup – colții lui îmi erau unghii – te-adânceam să te corup din lăuntru să te-njunghii scrisă pentru un suflet, din lumina altui suflet. eu las o punte de lumină, acum, când este tot ce mai contează. Madim | |
| = pastram partea noastra de lumina | Adina Batîr [26.Mar.06 22:07] |
| Vibratiile de lumina se pastreaza in suflet, ca el e ca cerul si are ochii lui, mainile si un trup pentru sine creat din candela, iar uneori trimite inspre altii colti de lup.. sau de fildes.. pentru a se asigura ca nu iese nimic de acolo, nici Dumnezeul, nici zilele de apoi ce vor sa vina, dar cumva in alt timp. Nerostit. | |
| = mulțumesc, cu inimă simplă | Ela Victoria Luca [26.Mar.06 23:01] |
| ...celui ce m-a făcut să îmi amintesc, până în ultima secundă a inimii mele, că lumina vine dintr-un timp anume, unde nașterea-moartea se trăiesc într-o demnă dăruire de sine. m-ai înlăcrimat, din frumos, spre tot ce poate fi bun în zilele astea. păstrez poemul ca o candelă, în sacrul vieții. Ela | |
| = "alungi noaptea zilei de apoi"... | Erika Eugenia Keller [27.Mar.06 10:04] |
| un poem al adâncurilor "când cu mâna cât un lup – colții lui îmi erau unghii – te-adânceam să te corup din lăuntru să te-njunghii Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta auzisem că astfel numai însumi voi cădea" in poemul tau, divinitatea se dezvaluie, descoperind... oameni dăruiți. cu drag si respect, erika | |