| = ... | Carmen Manuela Macelaru [03.Jul.07 09:12] |
| frumos. mi-a placut mai ales: masaor casa cu palmele, intuiesc spiritul inchis in pereti,mai pierd ceva suflet (versul asta e super, ca la jocul de carti, mai pariezi pe o paricica din suflet pana pierzi tot),ma tem sa nu iei pe umeri contururi si praful de moarte. mcm | |
| = Ela | Mădălina Maroga [03.Jul.07 12:27] |
| cred că am înțeles, într-un fel sau altul, de ce anume ai repetat în prima și a 2-a strofă - distanțele, distanța. mai știu că, "spiritul închis în pereți", te cunoaște, știe că ești simplă, și măsori lumea cu palmele. nu mi-a plăcut penultimul vers din ultima strofă. concluzie - un poem care degajă o atmosferă tristă, cumplit de tristă. găsesc aici clipele acelea când, singur fiind, nu mai simți nimic, "și distanțele - ca și cuvântul - rămân aparente." adevărat, pierdem ceva din suflet cu fiecare cuvânt spus... Madim | |
| = claustrofobie | Leonard Ancuta [04.Jul.07 02:00] |
| intontdeauna cand pleci...simt aici acea senzatie de lipsa de aer de parca ar lua cu sine toate respiratiile normale incat e nevoie de o suprataxare a plamanilor sa poata adunce in tine acea vitalitate necesara care sa te fereasca de simplul gest de a masura cu palma distantele intre doua momente fericite. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [04.Jul.07 09:09] |
| Carmen, ai decupat pierderile din suflet, păstrând mereu-rămasul, ceea ce ne consolidează pentru a merge mai departe, măsurând lumea. Măduca, bun revenit. Versul acela, "din ignoranță", propune cititorului motivul temerii. Nu un altul, ci ignoranța. Nici mie nu îmi place, ea, ignoranța. Cât despre tristețe, probabil că acea casă pe care o măsor cu palmele este o casă a tristeților, habar nu am. Să văd ce îmi arată "măsurătorile". Leo, așa este cu plecările, plecările acelea plumb, când simți și aerul dens, vâscos, care îți umple sufletul, mintea, corpul, până la imposibil. Și totuși, te desprinzi, nu ai de ales. Mulțumesc vouă. Ela | |
| = praful de moarte | Fluerașu Petre [04.Jul.07 11:33] |
| Daniela, vad o mare sensibilitate aici, o capacitate de a trece peste realitatea imediata. Ocultezi casa, o transformi intr-un organism viu, care iata, poate ascunde in pliuri praful de moarte. Nu putine sunt momentele cand fiecare dintre noi isi doreste sa il prizeze. simplitatea insa ne impiedica. mi-a placut poemul, m-a pus pe ganduri. felicitari petre | |
| = Petre | Ela Victoria Luca [05.Jul.07 21:46] |
| Pentru mine orice spațiu de suflet e viu. Are pulsul, vibrația, sensul de viață dat de omul ce îl locuiește. Mulțam pentru că te-a pus pe gânduri ceva din aceste versuri simple. Ela | |