| = Un text memorabil | mircea florin sandru [24.Mar.06 18:13] |
| Un text memorabil, scris parcă dintr-o suflare, și marcat de o calitate în plus: nu se inscrie neapărat in "canonul" și trendul cvasigeneral al agoniei.ro. Fapt care îi conferă valențe suplimentare de originalitate. Este primul poem semnat Maria Prochipciuc pe care îl citesc și mă bucur că am descoperit o poetă adevărată. | |
| = Cea mai buna poezie....de acum 34 de ani | Petrescu Maria [24.Mar.06 21:23] |
| Buna poezie! Felicitari! Te-ai nascut insa mult prea tarziu ca sa mai ai succes cu ea. Cer respiratie nebuna, ce atata lauda...paguba de timp, nu alta, lectura poeziei! Si mai pune-te la punct cu gramatica limbii romane, ca doare rau! Bafta! Elora | |
| = minunat de trist | Enache Ionut Laurentiu [24.Mar.06 20:51] |
| amintește-ți când vei privi pumnul acesta de țărână că nu demult ți s-a așezat căuș în palme citesc o tristete mare in acest text..daca cineva te-ar pune sa-l reciti, sunt convins ca te-ai ineca in lacrimi.. pumnul de pamant nu dispare, ci doar se imprastie.. noi continuam sa fim prin el.. toate gandurile de bine.. categoric un text de recomandate.. dar cine sunt eu sa spun asta ? cu drag | |
| + "soarele răsare și peste buni și peste răi" | Ela Victoria Luca [24.Mar.06 21:03] |
| Nu știu de ce uneori grăirea în nuanța sincerității aduce în poesis o lumină aparte, ca și cum dezvăluirea de sine, trecerea prin diferitele noastre mări interioare, este calea cea mai simplă către liric, într-un actual atât de tulburat și turbulent, într-un cotidian prea alert, care abia atinge anotimpurile inimii: "neliniști precare", "dezamăgire", "blestem"... "măruntaiele copilului din mine" (superbă imaginea resturilor copilăriei din noi)... și peste toate acestea "soarele răsare și peste buni și peste răi". Trezit din somnul gândului, "soarele răsare oniric", ca și cum prelungirea noastră în vis este doar o altă realitate, o altă descoperire de sine, un drum pe care umbrele vin, sub aceeași lumină solară. Metaforele tale aici vorbesc despre suflet, aduc sens acolo unde un altul își pierde sensurile sale, căutându-se în apele poeziei, ca-ntr-o oglindă ne-deformatoare. Am decupat și versurile care mie îmi vorbesc cumva prin atriul stâng și prin tot sufletul: "mă lași mereu pentru alte timpuri în noaptea brazilor cerniți de alb doar buze priviri și o pace adunată în palme - neliniști precare fiecare cuvânt clocot de uimire ascuns în lumini risipite - minciună din care doar eu refac rămășițele unui vis - dezamăgire blestem știu lumina obscură cade din stele – povești enigmatice deasupra noastră doar cântecul ce-l port ca semn de îngropare cerul murmură oniric – când nu mai ai timp totul e zadarnic" Nu știu cât mai doare rostirea însângerată, eu las cuvintele să tămăduiască. Și lumina să fie aici, unde își are prezentul sensul, nu doar amurgul. Să îi ierte Domnul pe cei ce nu știu ce fac, asta mi-am reamintit în ultimele zile, asta mi-au re-spus versurile din finalul poemului tău, Maria: "amintește-ți când vei privi pumnul acesta de țărână că nu demult ți s-a așezat căuș în palme" Daniela | |
| = un poem intr-o clipa | Dorina Maria Harangus [25.Mar.06 09:25] |
| Imi place aceasta poezie, e pe gustul meu. "gândul meu nebun la marginea anotimpurilor limpezește clipa" e versul preferat care (dupa parerea mea) contine intregul poem intr-o singura respiratie (clipa). Numai bine! | |
| = "soarele răsare și peste buni și peste răi" | Erika Eugenia Keller [25.Mar.06 13:11] |
| acest poem este un suflet asezat in palma cititorilor, "nici lumea nici infinitul nu mai poate visa singurătatea ne absoarbe-ntr-însa doar vorbe ciudate și-o haină îmbracă un suflet zăvorât în trup" mă lași mereu pentru alte timpuri în noaptea brazilor cerniți de alb" in crezul adevarului, accepti si suferi "fără regrete fără plâns în ritm domol ca un îmblâzitor de șerpi – mă strângi la piept minciuni cuvinte răsuflare scotocesc măruntaiele copilului din mine lupii înhăitații mă-mping sub tăișul coasei făcându-mi din prezent amurg e greu să schimbi cuvântul în inima ce piere răsfrângerea în ape nu doare rostiri însângerate – eu nu am arme soarele răsare și peste buni și peste răi" viata ca un bob de roua, ca o oglinda sferica ce ne reflecta adancimile "amintește-ți când vei privi pumnul acesta de țărână că nu demult ți s-a așezat căuș în palme" cu drag si respect, erika | |
| = Pentru cititorii mei! | Maria Prochipiuc [27.Mar.06 09:33] |
| Mircea Florin - Că acest text este sau nu memorabil, doar timpul e cel ce poate proba acest lucru, faptul că te-ai oprit asupra lui e cel mai important lucru pentru mine, nu știu în ce canoane se poate încadra, dacă mergi în pagina mea vei vedea că nu respect un anume canon, e starea mea de moment, și în momentele de răzvrătire versurile devin lungi și parcă nu se mai pot opri. Mulțumesc pentru faptul că ai găsit valențe acestui text, era important pentru mine textul acesta, dar ce era mult mai important era faptul cum va fi receptat și se pare că nu chiar așa de rău. Te mai aștept! Ionuț Laurențiu - ce frumos ai putut spune ‘’minunat de trist’’ și îți mulțumesc că ai reușit să pătrunzi sensul acestui poem descifrându-l mai ales prin finalul lui, că de fapt acolo e toată esența. Încă ceva referitor la a-l reciti, acum poate nu aș mai avea lacrimi, dar a fost scris în spatele lor. Și îmi place să cred așa cum bine ai spus și tu că nu vom dispare, că pumnul acela de pământ poate fi o ceașcă de lut din care trecătorul să bea apa rece a fântânii. Nu contează unde stă un poem, pe mine cel mai tare mă bucură când am comentarii și mai ales comentarii constructive, comentarii care caută să pătrundă diincolo de cuvânt și tu ești unul dintre cititorii mei cu mari valențe în interpretarea textelor. Daniela – e aici o dezvăluire de sine, dar a unui sine care răbufnește într-un fel anume, sunt poate, răbufnirile acestea datorate unui anumit mod de a privi lucruile, sau poate neliniștile precare, care se nasc chiar fără voia noastră, poate dintr-un surplus de intuiție. Imaginea copilăriei e singura pe care am prelucrat-o, în rest toul a venit de-a valma, așa ca într-o cascadă, chiar nu reușeam să le mai opresc, doar când am încercat căușul palmei totul s-a oprit ca la un semn, mă și vedeam lutul modelat de sentimetele artistului, de iubirea care prețuiște mai mult când începe regretul. E mai puțin vis aici, dar dacă tu ai mers și spre acestă formă e de bine, era realitatea zilei respective. Azi dacă ar fi să scriu din nou ar ieși altceva, cuvintele dor, alină, iubesc…e rolul lor. Să ne citim cu bine! Dorina Maria – Am reușit! Ieșirea din anotimpuri e o sintagmă care mă urmărește de multă vreme, acum am folosit-o doar așa în trecere. Mă vei mai găsi la margine de anotimpuri așa că uite azi am intrat în sufletul tău sub altă formă, mai puțin clasică și să știi că mă bucur. Erika Egenia – Așa s-a vrut a fi poemul acesta cu toate ca a pornit pentru cineva anume, mă bucură că oricare dintre cititor se poate regăsi în postura sufletului așezat în palme. Dincolo de adâncimea cuvintelor ne aflăm noi, cei care așezăm sentimente, punem bazele unui nou așezământ -poemul acesta de aici sau poate altul. Cuvântul își cere uneori dreptul de a fi exprimat, eu încerc acest lucru, dacă reușesc sau nu, timpul e cel ce … | |
| = Comentariu de recomandate dar fără stea | Maria Prochipiuc [27.Mar.06 17:35] |
| Maria Petrescu - = Cea mai buna poezie....de acum 34 de ani Buna poezie! Felicitari! Te-ai nascut insa mult prea tarziu ca sa mai ai succes cu ea. Cer respiratie nebuna, ce atata lauda...paguba de timp, nu alta, lectura poeziei! Si mai pune-te la punct cu gramatica limbii romane, ca doare rau! Bafta! Elora Petrescu Maria [24.Mar.06 21:23] ------------------------------------------------------------------------- Spațiul acesta de la comentarii e destinat tocmai acestui lucru, poate nu am eu înțelegerea suficientă referitor la comentariul tău, e un fel de bătaie de joc? Dacă e așa- foarte bine! Eu de foarte multă vreme cred că m-am născut mult prea devreme pentru aceste vremuri, tu ai reușit să mă aduci cu picioarele pe pământ, ce succes să am, unde, si cu ce, sau cu cine? Nu știu cine oferă respirație nebună, poate la telefoanele erotice, dar îmi pare rău nu știu numărul, caută pe google! Asta mă gândeam și eu cine pe cine laudă, ești de fapt al doilea comentator al meu, unde ai văzut atâtea laude, fiecare are dreptul să-și spună punctul de vedere, dar la obiect. A arunca cu roșii din tribună asupra jucătorilor e un act de…lipsa de personalitate. Te rog vină cu recomandari, care gramatică trebuie studiată? Atâta timp cât nu ai nici un text pe poezie.ro. consider că ești angajată pe post de critic… dar să știi că doare rău! | |