| = Dragobetea | felix narcis nicolau [15.Mar.06 17:10] |
| Tin minte ca cineva,de 14 februarie, a luat o plata in natura dupa o sudare de geamuri,dar acolo era vorba de multe multe ciuperci de care nu a mai scapat nicicand.Asa ca a ramas sa sudeze tigari toata viata. Penelul sigur,dar si un oarecare sentimentalism poporanist.De ce?Sa te fi surprins vreo astenie de primavara,sau ce-o fi anotimpul asta? | |
| = Râsu’ – plânsu’ | Elena Marcu [10.Dec.18 14:27] |
| ...sau dacă nu ar fi comic, ar fi tragic, păi să știi că așa am zis și eu, bine că i le-a dat la conservă! Aș, nu e astenie, sunt fițe, un fel de „ia să vedem cum merge și pe zona pseudo-jurnalului”. Am aflat cum, patetic și cam stânjenitor.:) În definitiv e o infatuare gratuită să scrii cum am făcut-o eu în textul ăsta, cu pretenția de „jurnal”, mai ales că jurnalul făcut public pare să fie forma de exprimare cea mai pasibilă de nesinceritate. Cică. Dar fără exercițiul ăsta nu puteam să trec mai departe, nu știu de ce, mă blocasem în el. Coincidența face ca acuma să citesc „Ușa interzisă” a lui Liiceanu care prezintă jurnalul (deși îmi asum neîncadrarea acestui text în toate rigorile stilului!!!) într-o lumină destul de... idilică, cică „felul cel mai eficace de a da este să te dai” (personal nu sunt convinsă că e valabilă în privința jurnalului). Dar mai zice o chestie deșteaptă și aparent simplă „Există pesemne o intimitate a speciei umane și poate că pe teritoriul ei trebuie să intri cu precauția cu care intri în dormitorul cuiva. Adevărul este însă cu totul altul: ORICE se poate spune dacă e bine formulat.” Sună banal, dar asta chiar ar fi o chestie... nu? Deocamdată aici e un exercițiu, dar îmi place ideea.:) Ți-am citit și eu „bucata lacrimogenă”, am vărsat lacrimi, e drept, râzând, iar finalul, doar el singur, și-ar fi făcut toți banii, dar am ezitat să las comentariu. Mulțumesc încă o dată, domnule Ochi Critic, pentru a doua oară am aceeași senzație de țintă nimerită din prima.:) | |
| = Ei, | Corneliu Traian Atanasiu [15.Mar.06 23:48] |
| n-am mai trecut de mult pe la tine, nu te văita, cochetezi, și asta te prinde, maniera, confesiunea, jurnalul. Și, crede-mă, te-am citit susținut. Ai stil, formulezi bine. Dar tu cred că știi prea bine. Bine, nu-ți strică o recunoaștere, nu? Important este că, pentru mine, să nu crezi că pentru oricine, textul tău m-a dus pînă la capăt. N-am luat-o pe diagonală, n-am citit pe sărite, știi tu... Parcă-mi pare rău că nu mai stau, dar mai vin. | |
| = Ei! | Elena Marcu [16.Mar.06 07:55] |
| Mă bucur că ai venit, de altfel taman la fix. Și „recunoașterea” de asemenea, dar nu pot să nu zâmbesc „eheeei, nu știi tu...” prin câte gândiri, râzgândiri și ezitări a trecut încercarea asta până să ajungă pe site, nu știu de ce-mi venea așa greu s-o postez. (adică știu eu ceva, dar... ce mai contează?:)). Da, atârnă greu necitirea pe sărite, la argumentul ăsta am tras aer în piept, conștientizam „riscul” acesta de la bun început, sunt bucuroasă că tu l-ai parcurs cu totul. Mulțumesc pentru tot. Dar mai ales pentru susținere, încă sunt pe drum, pe-un drum, știi tu... | |
| = despre himeneu | felix narcis nicolau [16.Mar.06 22:31] |
| Ceea ce uita domnul de mai sus e ca tu cochetezi pe banii altuia,recte pe comentariile altora.Adica nu e cochetarie gratuita. E drept ca risti mult cu jurnalul,dar orice usa deschisa e un himen,deci trebuie fortat sau conservat. Tu neindraznind sa o fortezi pe a mea,o fortez eu pe a ta.Cica Anaxagora zicea:daca-i musai cu placere? E giusto - aproape orice poate fi scris,cu conditia sa fie facut bine. Doar subiectele prea sentimentale scrise serios ma descurajeaza - sunt prea sensibil,de aia! Viel Gluck! | |
| = de citit | Nicoleta Tase [17.Mar.06 23:59] |
| Elena, primele doua teme sau nu stiu cum sa le zic m-au impresionat teribil, si povestea cu cersetorul si cu singuratatile nesingure. Am apreciat foruma deosebita in care ai stiut sa le scrii. Adica sunt lucruri pe care le-am gandit/trait si eu, dar n-am stiut sa le exprim asa limpede nici macar in mine. Apoi imi pare ca discursul se dilueaza, desi scrisul e sigur, numai ca nu mai are aceeasi forta. Impresionata, N. | |
| = întâlniri | Elena Marcu [18.Mar.06 00:44] |
| Nicoleta, așa e cum spui, textul se diluează, știu, e chiar fragmentat, numai că de data asta, spre deosebire de altele, așa l-am dorit. De felul lor, astea sunt fragmete de jurnal și inițial ar fi trebuit să aibă o unitate în diversitatea stărilor, aceea era singurătatea. N-aș putea spune că e un text „lucrat”, însă dintr-o teamă de patetic și ridicol, atâta l-am tăiat și reașezat până m-am săturat de el, inițial era chiar dublu, dacă-ți poți imagina așa ceva. Noroc că într-un moment salvator mi-am imaginat singură cam ce ar ieși.:) Și pentru că nu puteam cu nici un chip nici să trec de el, l-am postat așa cum îl vezi. Și am sperat ca într-un fel sau altul cineva să rezoneze cu ceva din el, adică și din mine, pentru că știam precis că nu e un text cu adevărat. Și uite că s-a întâmplat, și mai mult de atât nici că îmi puteam dori, și uite cum iar o dau în patetisme.:)) Mulțumesc pentru întâlnire! Felix,:)) nu-mi forța uși că mă pomenesc cu sistemul de securitate în mare alarmă. Lasă, că la o adică, deschid ferestre. | |
| = cele patru colturi erau trei:) | Hanna Segal [19.Mar.06 20:56] |
Adevarul este ca as sta la terapie cu tine toata ziua, si desi nu fumez, de dragul unei cafele baute impreuna as accepta sa ma inconjor in ceturi... Eu de Valentine Day am facut glume proaste pe seama unui coleg care are ghinionul de a se numi Valentine pe numele de familie si tot departamentul a venit la el si l-a intrebat "Would you be my Valentine?" pana s-a ofticat si a zis ca nu mai raspunde de el daca mai vine inca unul si il intreaba chestia asta isi ia o pusca si ne impusca pe toti ceea ce din fericire nu s-a intamplat dupa cum vezi inca mai sunt in viata si am venit sa te bat la cap la tine in pagina de parca de comentariul asta retarded aveai tu nevoie:) PS. mi-a placut, dar asta se subintelege | |
| = Hanna | Elena Marcu [10.Dec.18 14:27] |
| Adevărul e că poate aș mai avea o șansă de reabilitare!:) Mi-e imposibil să cred că nu știi că orice comm de-al tău mă bucură. Inclusiv ăsta!!! Sau mai ales ăsta? Na, deja iar sunt în dileme existențiale și iar mai bag o terapie în care să mă aud vorbind. Ma me mi mo muuu! Dacă vrei să știi, colțurile puteau să fie și cinci, și chiar mai multe, auzi, nu-mi împrumuți și mie Valentinul tău? Mă gândesc așa, poate o ia pe mama de nevastă temporar, mama o să se numească după binevenita alianță Valentin și poate fac și prietenii ei glume „proaste” și îi aduc și ei ceva pe 14 februarie! Ți-aș rămâne și mai recunoscătoare decât până acum.:) Mulțumesc!:) P.S. hai că m-am lăsat de fumat, te aștept la cafea oricând. | |
| = dezastre | felix narcis nicolau [20.Mar.06 01:14] |
| alllandallla,ar trebui sa deschizi cat mai multe ferestre. Am dat o raita pe site si mi s-a revigorat sentimentul de paralizie selenara.Mi-e si teama sa mai critic pe cineva - daca provoc vreo sinucidere? SUnt atatea naturi sensibiloase in jur.In plus,dezastrele personale am impresia ca provoaca dezastre literare.Deci mai arunca-mi o halca de carne literara,sa o sfasii. Tu,stiu sigur, n-o sa-ti faci felul. Cel mult te iei de fumat in timpul bridge-ului. | |
| = Insingurarile | Razvan Dragoi [22.Mar.06 14:30] |
| Exercitiul de terapie a confesiunii pare sa ascunda in el o forma stranie de tristete, care -in loc sa doara- mai curand se cere a fi savurata.Imi place stilul.De data asta insa, mi s-a parut mai curand un text trist. Ma gandeam la versurile unui vechi cantec: "Poate nu-i exact decorul,/ Poate-mparatia-i trista,/ Insa plina de umor./Hai sa tragem, trag zavorul,/ Realitatea nu exista./ Noapte buna tuturor, doamnelor si domnilor!" Mi-a transmis intrucatva un sentiment asemanator jurnalul tau. Cu un ochi plang, cu altul rad...Touche! | |