| = Un vis aiurit | Mihaila Irina [07.Mar.06 09:07] |
| Cam asta vad eu toata intalnirea cu Dumnezeu! Facil textul, si fad. | |
| = cu Dumnezeu la gura sobei | maria balan [07.Mar.06 10:02] |
| si eu cred ca Dumnezeu e singur in cerurile Lui, ca asteapta sa-L chemam langa noi si ca are are nevoie de ocrotirea noastra asa cum noi avem nevoie de grija si ocrotirea Lui. eu si Dumnezeu, unul langa altul trecand prin anotimpuri, muncind pamantul, impartind merindele. daca n-am fi atat de asemanatori, eu si EL...cine mi-ar fi Dumnezeu? nu stu cum altfel am putea gandi si scrie despre Dumnezeu decat asa simplu, firesc... cand stai de vorba cu tine vorbesti Dumnezeului pe care il adapostesti in tine. | |
| = revers | Prodan Ofelia [07.Mar.06 13:34] |
| uite, cand vorbesti de dumnezeu intr-o poezie e ca si cum ai propune un film cu pretentii de oscar.numai ca in comercialul hollywood ei prefera subiectul diavolul. | |
| = Dumnezeu- subiect tabu in poezii | Laura Irina Cozma [07.Mar.06 17:11] |
| pfooai! si de ce sa nu vorbesti despre Dumnezeu in poezie? eu cred voua nu va place voua nu faptul ca El e luat in serios,ci faptul ca nu e folosit in bataie de joc ca in alte poezii, ca nu e e un dumnezeu morbid,apatic, sau slugarnic, ci unul luminos, cald , bland.. vi se par smiorcaieli (am intalnit azi in poezia unei fete cuvantul asta si cred ca aveti aceeasi parere despre textele scrise cu liniste, cu blandete, cu o anumita seninatate al carei scop probabil ca nu il puteti patrunde...) nu vreau sa ma rafuiesc cu nimeni, dar cred a ati pierdut semnificatia lui Dumnezeu. cred ca multi nu se pot apropia de El tocmai pentru ca il vad departe intr-un cer instelat, innourat, cum o fi fiind. Dumnezeu e maret si mintea omeneasca nu il poate concepe. singurul mod in care il poti apropia e sa il umanizezi, sa il chemi in pat langa tine, sa te-ntinzi la povesti cu El.. eu nu pot inca asta, dar cel mai induiosator lucru care mi s-a spus despre El a fost ca " Dumnezeu poate fi si Tati tau." eu vreau un Tati pe care nu l-am avut cu adevarat. Pentru oricine poate fi. Nu-l mai manjiti pe Dumenezeu cu noroi pentru ca nu puteti sa vi-L apropiati... | |
| = un poem usor de retinut, ca o invatatura primita in copilarie :) | Mihaela Merchez [07.Mar.06 17:04] |
| nu e nevoie sa spun in multe cuvinte ca e un text foarte foarte diferit de ceea ce apare in ultima vreme. spun doar ca intruneste toate conditiile pentru a fi poem si cumva confesiune. e usor de citit, construit din cuvinte simple si imagini nesofisticate. e un poem normal, scris pentru o lume normala. de asta probabil pare asa de exotic?! ;) | |
| = . | FE [07.Mar.06 17:58] |
| frumos. si si si si CE? eu asteptam SI un DAR... poate doar l ai vazut pe dzeu. SI l ai lasat sa plece. | |
| = imi era frica sa ii spun ca sta acolo degeaba | Aurora Petan [07.Mar.06 20:44] |
| Un poem in doi timpi, aproape tragic, in care timpul doi este cel al irealitatii sau al posibilitatii neimplinite, ratate, optativul perfect. I-as fi zis, i-as fi dat, ar fi venit, ar fi adormit si n-ar mai fi plecat... Coborarea in realitate nu e posibila, pentru ca nu avem curajul sa-i spunem lui Dumnezeu ca sta degeaba acolo, pe creasta cerului. Ne e mila de el si de singuratatea lui? De vesniciile trecute inutil peste el? Un poem adanc, emotionant, curat, despre un Dumnezeu uitat de timp in cerurile lui. | |
| = prostul,forma si fondul | mardale stefan [07.Mar.06 21:28] |
| Trebuie sa fii prost sa te deranjeze repetitiile si-ului.Am fost si eu , poate mai sunt,prefer sa raman prostul care se joaca cu forma si fondul.Din prostie sau din lipsa ei prefer fondul care subscrie forma.Mi-e greu sa cred ca se poate si invers. | |
| = poezie alegorica formidabila | Marcu Alexandru [07.Mar.06 21:22] |
| Salve... ce ai scris tu este interesant, desi nu se refera la Dumnezeu, ci mai degraba, am observat ca "Dumnezeu" este in poezia ta personificarea creatiei lui - sper ca nu ai confundat. | |
| = când citeam ce a scris Mircea Florin.. | Elena Luminita Bouleanu [07.Mar.06 21:27] |
| milă mi-e de mine, cel care nu-l chem. mila este un sentiment omenesc. Lui Dumnezeu nu-i este milă de oameni, îi este iubire. nu așteaptă pe nimeni și nimic; asta ar însemna trebuință, iar trebuința este tot a oamenilor. nu este singur, este Unul. nu așteaptă, vine. uite cum filozofez cu mintea asta brambura, când de fapt trebuia să spun doar: mulțumesc, Doamne, pentru clipele acestea petrecute atât de aproape de Tine. acestea când citeam ce a scris Mircea Florin, unul din copiii Tăi. ce nume frumoase i-ai dat! | |
| = Imi cer iertare | mihaela visalon [07.Mar.06 22:19] |
| Fara suparare, desi sunt o mare admiratoare a poeziei dumneavoastra, poezia aceasta nu este printre preferatele mele. AVETI un vers MINUNAT care "reveleaza" dramatismul neputintei de-al intalni/intelege pe DUMNEZEU: "Să îl privesc, îmi era frică să îi spun că stă acolo degeaba." Restul... este, mai curand ,un vis copilaresc, care, oarecum, incadreaza textul pe pagina poeziei religioase, unde criteriile de judecata nu mai tin seama de emotia estetica, ci, de capacitatea de a trai intalnirea cu cel care viseaza, si de a visa alaturi de el o poveste cvasi-ideala. Daca lucrurile ar fi atat de PERICULOS de simple, am trai fericiti pana la adanci batranete,inainte sa trecem prin initieri si am muri naivi. Daca nu ma insel, Martin Scorsese a facut un film despre Iisus, in care, in urma unor decizii omenesti, mantuitorul se casatorea cu Maria Magdalena si cu inca o femeie, avea copii, strangea avere, traia respectand poruncile, si ...la capatul unei vieti idilice, in loc sa izbaveasca omenirea, isi lasa sufletul in mana marelui creator de iluzii. Acum, am sa fabulez putin, de dragul povestii din visul in care o martoaga primeste jaratic si sunt trecuti cu un piaptan, un brau si o oglinjoara, codrii de arama, dupa ce, in lupta crancena, a fost invins zmeul zmeilor. Va cer iertare, dar de la Mircea Florin Sandru astept poezii care sa semene cu rugaciunea unui calugar sfant. | |
| = am întâlnit aici un poet | Petre Moldoveanu [07.Mar.06 22:52] |
| Îmi permit să îmi spun și eu părerea, mai timid, după ce am citit impresionanta biografie a autorului. Cred că primele două versuri sunt forțate, deși se intră în atmosfera poeziei. Dar e ceva sorescian aici, ceva care te face să recitești și să zici domle, mare poet cel care poate scrie așa. Bravo domle. Am o singură obiecție, ca muzician, nu îmi place cum se aude "pleacă cocorii". Zi-i pe nume direct, "zboară cocorii". | |
| = O poezie ca o rugaciune a unui calugar deosebit | Pandele Maricica [15.Mar.06 17:25] |
| Cand v-am citit poezia, mi-am adus aminte de colindele acelea populare in care Dumnezeu bate la usa sa intrebe daca e primit la masa. Ceea ce ati creat aici e un dumnezeu viu si cald, o divinitate care face mai mult decat sa stea in ceruri si sa dea ordine, o divinitate care vrea sa fie cu oamenii. Aveti dreptate cand afirmati ca "imi era frica sa-i spun ca sta acolo degeaba". Nu stiu de ce, dar poezia pare a fi rupta din Biblie, cu toate ca unii comentatori de aici m-ar contrazice. Si eu am aceeasi viziune depsre Dumnezeu. E cineva care vrea sa te ajute si se coboara din cerul lui sa semene, sa faca brazde, sa mediteze la fiul lui, sa fie manios sau fericit. Aici il vedeti ca un prieten. E mai mult decat orice rugaciune de calugar, seaca si plina doar de vorbe. Reusiti sa redati cu fapte ceea ce multi nu pot simti prin manastiri. Sunt prea nesemnificativa, dar va felicit. | |