Comentariile membrilor:

 =  O făptură serafică ascultând flautul lui Pan....
Magdalena Dale
[01.Feb.06 18:55]
Iubesc natura și arta în toate manifestările, de altfel este unul dintre motivele pentru care m-am oprit la poemel haiku!
În ceea ce privește poezia ta, am vizualizat o nimfă rătăcind printre brazi, care își lepădă durerile trecute atunci când aude muzica flautului fermecat al regelui Pan. Pentru iubire ai ales lumina albastr-a lunii ca să o hrănească și poate nu întâmplător, deoarece albastru reprezinta speranța, nemărginirea. Ai creat o imagine de basm, de vis, în care o făptură serafică se îmbracă în iubire pentru a participa la festin...

Festin îngeresc îți dărui sub lună,
te chem și te-alung cu brațe de vânt,
te sorb și te-așez înapoi pe pământ ...
Sunt alba nălucă pe vise stăpână.


Ultima strofă îmi place cel mai mult, pentru că reprezintă o chintesență a feminității, veșnic nehotărătă, dar mereu generoasă în a se dărui, abandonându-se în brațele iubirii!
Poeziile cu rimă sunt greu de realizat, îți trebuie o anumită cursivitate care să imprime poeziei o armonie a rimelor. Te felicit pentru această poezie frumoasă!
Bine ai venit pe site, îți doresc insipirație cât mai multă....

 =  Erată
Magdalena Dale
[01.Feb.06 18:58]
A se citi: poemul haiku și leapădă durerile trecute....

 =  o bucurie...
Elena Luminita Bouleanu
[01.Feb.06 20:52]
Magdalena, totdeauna o bucurie să te întâlnesc printre comentatorii mei.
Mulțumesc pentru urare și sper să fac față abundenței de stiluri și interpretări ale existenței (în definitiv), în toate aspectele ei.
Și eu iubesc foarte mult natura și sunt foarte atentă să nu-i știrbesc măreția atunci când o aduc în poezie.
Nu am încercat niciodată haiku, dar mi se pare o încununare a stilului poetic. Esență de poezie!
Cu drag

 =  Elena
Ela Victoria Luca
[01.Feb.06 21:24]
Bun venit, eu acum te descopăr. Am citit poeziile tale, cele trei. Las semn la aceasta, fiindcă simt în ea ritmul, căutarea frumosului, sentimentul, tendința spre echilibrul, imaginile în acordaj cu ideile.
Am remarcat și că ai deja două volume apărute. Un singur amănunt în titlul celui de-al doilea, care firește numai un ochi binevăzător și obișnuit cu redactările îl percepe: Timpul_apelor. Încearcă pe viitor să eviți astfel de alăturări, chiar dacă imaginea este poetică, rezonanța la pronunție este cu dus-întors, ca să spun așa simplu. Și sunt pățită, eu am scris despre anotimpul apelor și când am descoperit ce iese, am modificat, am avut cum.

Te citesc în continuare, am cel puțin două motive pentru aceasta. Îmbini două "lumi interioare".

Ela

 =  Mulțumesc! Nu m-am gândit!
Elena Luminita Bouleanu
[01.Feb.06 21:48]
Sunt stupefiată! Nu m-am gândit niciodată să analizez această alăturare. Volumul este deja tipărit și nu mai am cum să modific:((
Îmi rămâne numai să sper că titlul va transmite ceea ce conținutul poeziilor exprimă.
Mulțumesc de comentariul pentru poezie. Încă nu am trecut de emoția intrării pe site.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !