Comentariile membrilor:

 =  teatrul minții
Ela Victoria Luca
[27.Jan.06 11:52]
Nu intru acum în culisele poeziei, aseară am lăsat un comentariu amplu, care din cauza conexiunii s-a pierdut, revin pentru a spune atât:
- nu mai scrii despre george, fiindcă te scrie george pe tine, george poate fi orice și oricine: eul tău, alter-ego, umbra, obiectul primar, amintirea, îngerul, sora geamănă, ființa intangibilă, toate acestea la un loc. george poate lua o mie de chipuri, fiindcă el este cel care îți îndrumă gândul și mâna spre a scrie despre o stare de spleen în care spui deja "stop" oricărei intruziuni și evacuezi 2balastul" sau tot ceea ce devine nociv. Nu simt revoltă - nu asta e starea. Este deja hotărârea aceea, imperativul acela interior de purificare, de parcurgere a altor registre ale ființei:
"vâră-ți mâinile prin mine scoate-mi stomacul
inima plămânii lucrurile căzute de pe acoperișuri oamenii
sinuciși care și-au adăpostit vreodată amintirile în mine"
Nu despic acum textul dpv tehnic, esențial este că acest text a fost remarcat și recomandat, este ceea ce scrisesem aseară, recomandam textul, fiindcă emană forță, are valențele unei poezii de sine stătătoare, am sentimentul că dacă ne-am uita cu grijă la poeziile tale și le-am aduna pe toate, ar ieși un volum de succes în curentul modern în care, intenționat sau nu, te încadrezi.

Felicitări. Steua din partea mea este aici, albastră.

Ela

 =  nedumeriri
Victor Turburea
[27.Jan.06 15:57]
"de mizeria asta vâră-ți mâinile prin mine scoate-mi stomacul
inima plămânii lucrurile căzute de pe acoperișuri oamenii
sinuciși care și-au adăpostit vreodată amintirile în mine"

"după ce se sting luminile în românia bețivii umblă pe jos
mor pe rând gândindu-se la mama"

pe lumină ce se întîmplă - sau în alte țări - îi adună un taxidrink??sau îi urcăm la volan??;și de ce să se gîndească bețivii la mama domniei voastre??

 =  de fapt aceasta e bolduirea care o voiam
Victor Turburea
[27.Jan.06 16:02]
de mizeria asta vâră-ți mâinile prin mine scoate-mi stomacul
inima plămânii lucrurile căzute de pe acoperișuri oamenii
sinuciși
care și-au adăpostit vreodată amintirile în mine

 =  iertare...
Victor Turburea
[27.Jan.06 16:29]
dar mesajele mele - mă refer la subliniere - sînt postate ciudat, sînt sigur că nu am greșit; de fapt mă oprisem la expresia "oamenii sinuciși"

 =  .
Alexandru Dan-Alexandru
[27.Jan.06 17:00]
adina,
imi place ca nu te-ai mai lungit, textul este mai concis, desi mesajul nu neaparat. ai reusit sa creeezi imiagini si fara atat de multe cuvinte, imagini chiar mai puternice decat dincolo, unde le diluai oarecum. imi place pt ca este mai aproape de mine, pt ca ma simt ca acasa..mult mai acasa

,

 =  sine die
adrian grauenfels
[27.Jan.06 18:21]
George nu mai merita atentie? Mi-am pus Tom Waits si ma uit pe pereti. Vad forme, umbre, un anume Narciso Tomei imi vorbea de sinucidere da nu ceva simplu ca la romani cu otrava ci de un ritual complex plin de simboluri. Pe toate planetele si sistemele inclusiv lacteene sinucisul e rau vazut pt ca viata e scopul, sensul, STAREA, restul fiind o alternativa mult prea simpla draga Adina . Tom Waits zice ca George e baiat bun si ca shelf life se prelungeste la toti sine die. Seara buna !

 =  pst
Rodica Vasilescu
[09.Oct.12 17:25]
cine-i george ?

 =  .
Rodica Vasilescu
[09.Oct.12 17:25]
tag

 =  Un fel de nebunie :)
Florin Andor
[27.Jan.06 20:01]
... somn în albastru tulbure, dinspre lume o mireasmă pătrunzătoare de ars ce ține de toamnă tărzie; caut pulsul unei vieți în libertate, obosesc, apoi îmi pare că trăiesc o parte din tine cât un simplu foc de armă; poveștile se citesc o singură dată deasupra fiecărui om; anacolută stare ... la bună veghere :)

 =  raspunsuri
Adina Batîr
[27.Jan.06 21:57]
Ela: iti multumesc mult. Adevarul e ca da, george m-a ajutat intr-un fel sau altul. Dar a trebuit sa-l omor pentru ca stia deja prea multe :)

Victor: nimic nu e pus la intamplare, nici in textele mele, nici in ale altora. Reciteste intai din perspectiva de scriitor, apoi din cea de cititor. Vei vedea. Acum, poate trebuie sa-ti clarific faptul ca nu e vorba despre mama domniei mele, ci despre una universala. A fiecaruia. Cat despre aldine, nu inteleg care e problema.

Alex: multumesc pentru prezenta mereu placuta.

Adrian: mi-ai amintit de o fraza memorabila spusa de Frank Zappa, apropo de shelf life, dar ti-o spun alta data. Multumesc de trecere :)

Clau: george e Clau.

Florin: multumesc.. multumesc ca stii.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0