| = părere | Elena Malec [27.Jan.06 05:44] |
| DEmocrația nu pretinde și nu poate fi o aristocrație pentru toți, ea este o masă de cantină pentru toți. Elementul cheie al democrației nu e aristocratul, nobilul, alesul, ci mulțimea, plebea, proletariatul ca unică forță socială. Ceea ce ce visa socialismul științific s-a tradus în viață: omogenizarea socială, cadrul social actual e talk show-ul, forumul online, blogul. | |
| = democrația între realitate și iluzie | Corneliu Traian Atanasiu [27.Jan.06 07:42] |
| Cînd am scris acest text, tematica revistei cred că era „A doua șansă”, cu referire într-adevăr la societatea democratică în stare să se substituie providenței. Să aibă grijă de cetățean asigurîndu-i „șanse egale” de instruire, dreptul la muncă și ascensiune socială. „Egale” – vorba vine, încercînd de fapt să elimine discriminări, bariere, să atenueze feluritele inegalități frapante. Dar mai ales să nu-l lase de izbeliște cînd, din vina societății mai degrabă și-a ratat chiar acele șanse. E bine că tu pui degetul pe rană și spui exact: democrația asigură niște drepturi egale, accesul mai liber la ceea ce era înainte prohibit. Cum sînt folosite aceste drepturi, dacă cineva uzează de ele, dacă ajunge să se și bucure că le are, asta e treaba fiecăruia în parte – și astfel egalitatea, spre norocul nostru, al celor ce-i simțim povara, și prin efortul nostru are ocazia să fie transformată în ierarhie. Una din metehnele democrației prost înțelese este aceea că este percepută ca „înnobilare automată” a vulgului. Toți au impresia că au fost avansați la un rang pentru care nu trebuie să facă nimic pentru a-l ține. Și percep doar că ierarhia devine pentru ei o adevărată insultă. Sînt – ilegitim – unii deasupra lor. Și, zic ei, beneficiază de o noblețe falsă, poleită, oricum jignitoare, aducînd atingere gravă ideologiei. Nu pot înțelege că aceștia pot fi chiar cei care au știut să beneficieze cu adevărat, să valorizeze ceea ce democrația oferă doar unora (și numai aparent tuturor, căci nu bagă în traistă) – acelora care sînt dispuși să facă efortul de a deveni ceea ce merită. Societatea providențială are și ea ironia ei. | |
| = Cultura de superstar | Horia Patrascu [29.Jan.06 15:10] |
| MI-a placut articolul. Mai ales ca ridica o problema de care nu prea se tine seama in prezent. "Fiecare pe pielea lui" - aceasta pare sa fie deviza timpurilor noastre. Nici unul din mai-marii spiritualitatii romanesti nu-si pune intrebarea de bun-simt: cum anume contribuie opera sau persoana sa la ridicarea nivelului spiritual al cititorilor sai. Cand ii vad cum se plimba ca niste belferi siguri pe ei, mangaindu-si burtile sublime, batandu-se in tiraje si in premii, in vorbe de duh, dar rusinandu-se cu cei care ii citesc, nedand doi bani pe ei - nu pot sa nu ii vad jalnic de asemanatori cu ceilalti oameni de succes ai Romaniei, afaceristi, cantareti, forbalisti, prezentatori tv. Acesta este tristul adevar: nu mai exista nici o diferenta intre oamenii de cultura si ceilalti. Cu totii au devenit pur si simplu oameni de succes, oameni care au dat lovitura, oameni carora le merge si care se umfla in bani sau in idei ( sau si in una si in cealalta) si care mor de placere sa scuipe in capul celor mai vitregiti de soarta. Cartea nu mai serveste edificarii spirituale a cititorului ci inaltarii autorului. Scopul operelor nu mai este acela de a descuia minti, de a rezolva sau descoperi probleme, ci pur si simplu de a starni admiratia, adulatia si, vorba lui Adi de la Valcea, invidia. Cititorii au devenit fani, iar oamenii de spirit - superstaruri. Felicitari pentru articol! | |
| = Ai o alternativă: | Corneliu Traian Atanasiu [30.Jan.06 11:35] |
| să nu te indignezi prea tare că e lumea plină de lepre cultivate și genii needucate. Nu este prea greu să gîndești că totuși intelectualul este mai expus la o structură schizofrenoidă. El are o grămadă de euri care nu vor să știe unul de celălalt. Nu se frecventează unele pe altele. Eu procedez așa: mizez pe eul auctorial, ăla care a scris ceva bun, și îl prețuiesc ca atare. Știu că persoana respectivă s-a salvat oarecum prin el. Nu în totalitate, dar măcar, în ciuda halului în care e reprezentată de alte euri nerușinate, a reușit să scrie ceva care a pus în valoare partea bună din el. Alții nu fac nici atît. Vorba: să faci ce zice nu ce face popa - poate fi un bun indemn aici. La modestie. Lasa in plata Domnului superstarurile, citeste ce au scris bun. Daca au scris. | |
| = Aproape off | mihaela visalon [15.Feb.06 16:34] |
| Cornel, Of, of, of, ce mai este si cu elitele astea, schimbarea parului, studiul naravului la microscopul cu lentile slefuite arhetipal. Acum, dupa ce ti-am citit articolul spun asa, oare renasterea tine de capacitatea de a lupta sau de ritmurile fiintei batute de karama? Multumesc. Excelent articolul, fapt ce se poate cu usurinta constata, daca nu din titlu cel putin din dedicatie:))) http://www.icq.com/friendship/pages/view_page_7917.php | |
| = Știam | Corneliu Traian Atanasiu [15.Feb.06 19:30] |
| eu că dedicația trebuie făcută cuiva care o merită. Eu zic încă o dată că ține de noroc. Iar norocul de felul atent în care nu-l lași să-ți scape. N-am ce face, trebuie să repet: norocul este șansa de a ajusta favorabil circumstanțele cele mai neprielnice. Vreau să zic că, oricît te-ai pregăti, important este să nu scapi ocazia. Lupți tu ce lupți, dar ești atent și cînd corbul îți aduce picătura aia de apă. Vezi cum faci să pice pe buza ta arsă. | |