Comentariile membrilor:

 =  porcării
Radu Herinean
[18.Jan.06 00:39]
întâmplător am revăzut și eu materialul de pe TVR, care n-are nici o legătură cu doamna Hossu Longin. Dar asta e doar o foarte mică aberație dintr-un șir lung de aberații care compun acest eseu. pe scurt: ceea ce citezi tu acolo au fost în marea majoritate lucruri recunoscute în dosarele securității și povestite în paralel și de el.
iar apoi mă uit la ceea ce ai scris și mă întreb de când promovăm pe acest site atacurile la persoană, așa deșănțate cum e acesta, și care în plus nu respectă reguli de scriere pentru care alte texte sunt refuzate pentru corectură.
cred că editorul care a aprobat textul nici măcar nu l-a citit. am să-l rog să îl citească și să decidă singur dacă a făcut bine, ca să nu îl trimit eu la atelier sau la corecutură, unde i-ar fi (cel mult) locul după părerea mea.

încă ceva: poți să îmi spui pe care din responsabilii de la Cărturești l-ai citat? fiindcă îi cunosc și aș vrea să îmi confirme personal ceea ce pui tu în gura reprezentantului (chiar și informal) al unei librării.

 =  Domnule Herinean nu fiți orbit-Orbit-ul se mestecă nu se privește...
Eugen Galateanu
[18.Jan.06 00:55]
Nu am nimic personal cu dl.Goma în afară de enervarea pentru insistența domniei sale. Dacă ți se spune că ești beat (și i-au spus-o Monica Lovinescu, Liiceanu și alții- care numai comuniști nu sunt)- du-te și te culcă. Din păcate, Goma nu e scriitor- e pur și simplu un ins dornic de faimă, glorie- pentru care sincer (și vă rog, domnule Herinean să fiți sincer- sper că i-ați citit pe scriitori reprezentativi ai exilului) nu are "materia" necesară. Reîncălzirea sa când și când nu satisface decât orgoliul său inconștient și mai ales orgoliul șoriceilor micuți care-și închipuie că dacă suflă în dosul unui mamut decedat acesta o să și zboare. Nu o să vă spun cu cine am vorbit la Cărturărești pentru că sincer consider că nu are importanță. Părerea persoanei se referea pur și simplu la vânzări- și nu la dl.Goma ca scriitor.
E cel mai simplu să arunci un văl de ceață cu "dosarele de securitate". E dl.Manolescu securist ? Sau dl.Liiceanu ? Sau Monica Lovinescu ? Dacă ei sunt securiști atunci suntem o țară de securiști ireversibili. Crudul adevăr e cel prezentat de mine aici- aș fi curios dacă aveți fapte- în afară de nostalgie care n-a fost niciodată un fapt- care să le combată. Cât despre unde și cum ajung textele mele- se întâmplă un lucru ciudat- sau cu calculatorul meu sau cu pagina dvs. Ele apar dar numai în pagina mea de autor. Texte aprobate nu apar în pagina principală- așa că pot fi vizualizate doar de cei care-mi calcă pagina. De ce oare ?

 =  PPS. Lucrurile recunoscute nu sunt adevărate ?
Eugen Galateanu
[18.Jan.06 00:55]
"dintr-un șir lung de aberații care compun acest eseu. pe scurt: ceea ce citezi tu acolo au fost în marea majoritate lucruri recunoscute în dosarele securității și povestite în paralel și de el.".Deci sau sunt aberații- sau sunt lucruri necunoscute. O să vă spun o poveste- exista odată în Argentina- un regim al generalului Videla- considerat democratic de SUA. În acest regim oamenii (doar bănuiți cu simpatii de stânga) pur și simplu dispăreau. Dispăreau ca atare- și nimeni n-a mai știut niciodată nimic de ei. Logic- credeți că Securitatea nu era în stare de așa ceva ? Eu sunt sigură că era- pentru că altfel nu discutăm de Direcția V ci de polițiștii de la Keystone. Și atunci, cum a ajuns dl.Goma în Franța ? Și încă în stare bună.Amintesc- pentru comparație- cazul. dlui. ing.Ursu care a murit pentru mult mai puțin. Concluzia v-o las dvs.

 =  raspuns si noapte buna.
Radu Herinean
[18.Jan.06 00:58]
ca să fie lucrurile clare, eu personal n-am nici o simpatie și nici o amtipatie deosebită pentru Paul Goma. poate de aceea m-a deranjat un eseu care deformează inclusiv informațiile care sunt citate.
un alt exemplu este citatul din ceea ce am scris eu. eu am zis Recunoscute, și așa am fost și citat, însă se pare că am fost citit Necunoscute. Sensul se schimbă într-adevăr și e invers. Recitește te rog, fiindcă citarea e corectă.
În ce privește clasificarea, eu am oferit explicația înainte să apară întrebarea. Lipsește ceva?
si scuzele mele pentru "porcarii". m-am lasat dus de val.

 =  Adevărul ajută ?
Eugen Galateanu
[18.Jan.06 01:22]
Într-adevăr-și cuvântul și sensul sunt- recunoscute. Dar dacă ele mai sunt recunoscute- sunt aberații ? Ca și dvs. nu am nici simpatie pentru dl.Goma (personal îl consider un farsor) și nici antipatie (s-a luat de o serie de personaje care nu îmi plac).Dar ajută adevărul ? Dacă da- să-l facem cunoscut. Dacă nu, mulți de pe acest site își fac un "lesser God" din Goma. Și e păcat. Un om- dl.Lefter- a avut de suferit din cauza dlui. Goma. Și e păcat. Ajută adevărul ?

 =  curiozitate
Paul Bogdan
[18.Jan.06 07:28]
Domnule Gălățeanu, emisiunea a fost realizată de Mariana Sipoș care s-a documentat din arhivele securității. Nu cumva dumneata ai fost unul dintre aceia care avea misiunea de a-l denigra pe Goma și care ai rămas în aceeași postură din... inerție, să spunem?!
Documentele prezentate la televiziune mi s-au părut cât se poate de reale. Întrebarea lui P.G. este una simplă:
Cum se întâmplă că nici un comunist nu a fost judecat pentru atrocitățile comise?
El nu vrea nici Nobelul nici recunoașterea binemeritată de a fi cel mai important scriitor român anticomunist, ci doar procesul comunismului. Vă deranjează?

 =  De ce m-ar deranja ?
Eugen Galateanu
[19.Jan.06 00:22]
Procesul comunismului nu mă deranjează de loc- pentru că n-am fost comunist. Procesul comunismului ar fi extrem de deranjant pentru un popor adaptiv ca poporul român- de la 1000 de membrii în 1944 comuniștii aveau peste un milion în 1950. De ce ? Au fost forțați românii să intre în partid ? A fost forțat dl.Goma să intre în partid și să-și exprime adeziunea entuziastă pentru PCR în 1968 ? Haida, de. Ar fi momentul pentru mișcarea anticomunistă să separe grâul de neghină. Cei care au murit- Arnăuțoiu, etc. cu arma în mână- de cei care au trăncănit- dl.Goma. Sunt extrem de curios care parte din acest material reprezintă fabulații. Și de ce ? Așa cum am mai spus- ca multe alte servicii de informații (vezi cazul Ben Bella) Goma dacă ar fi reprezentat cea mai mică amenințare ar fi dispărut fără urmă. Ori el a primit viză pentru Franța. Am fi primit noi, oameni simpli, această viză ? Categoric nu. Deci cu voie sau fără voie dl.Goma a fost un agent de influență extraordinar. Dacă aș fi adeptul teoriei conspirației aș spune că Monica Lovinescu a fost atacată după ce dl.Goma a ajuns în Franța și a devenit un intim al casei. Dar nu sunt. Și sincer, n-am absolut nici un motiv (în afară de greața care mi-o inspiră cu războiul cu niște valori certe ale culturii- Manolescu,Liiceanu, etc.) să-l discreditez pe dl.Goma. Reiau ideea principală- procesul comunismului e procesul întregii Românii între 1947-1989. A celor care au lucrat în mod cinstit, a celor care au mâncat rahat (CV.Tudor), a farseurilor gen X sau Y. Ce ar dovedi un astfel de proces ? Dictonul "capul plecat sabia nu-l taie ?"

 =  PPS
Eugen Galateanu
[19.Jan.06 00:22]
Atâta vreme cât pot dialoga cu oameni inteligenți- dl.Herinean, dl.Bogdan- nu mă deranjează că textul e loa atelier. Dar- în virtutea unei balanțe provocate de articolul cu dna. Iepure și dl.Hălălău- n-ar fi corect ca articolul să apară și el mai la lumină ? Asta dacă nu conține greșeli typo impardonabile.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0