| = îmi umplu ochii cu două nebunii efemere | Gabriellé Pierre [30.Dec.05 17:26] |
| La Mulți Ani! prea sensibil mamă știu mi-ai spus-o cu fiecare "naștere numai eu sunt surdă și azi și până la treptele templului acolo unde nu mă mai așteaptă nici o mână uimită" se știe că toate versurile au o rezonanță aparte aici în templul tău... și sunetele tale ne răpesc dincolo de orice tentativă de a fi mai negativiști... anotimpurile își cer tributul de a fi părăsite numai și numai în inima copilului universal... nu puteam judeca atâta timp cât numai Domnul... ne poate judeca, nu noi pe alții, binențeles dacă judeacăm dansăm cu durerea aici, în inima uitată de real... sau este un alt vals precum o incantație a ultimei lebede mute, ce își ceartă piatra nestemată crăpată pe fruntea înghețată de atâta ... tăcere a cuvântului? cu aceeași uimire de atâtea minuni de versuri Pierre | |
| = Pierre | Ela Victoria Luca [30.Dec.05 19:26] |
| Domnul este Jucătorul, noi suntem cei ce aspiră la a judeca. Noi încercăm să pășim înalt, dincolo de limitele noastre, uneori avem o călăuză, alteori un templu, de cele mai multe ori uităm să mergem cu bunul simț la braț. Pentru că aotimpurile și timpurile își împart oamenii, pentru că oamenii își împart ceea ce totuși nu etse al lor. Și pentru că Domnul ne privește pe toți și ne lasă totul, doar noi putem sau nu alege. Mulțumesc pentru rezonanța la fiecare citire. Ela | |