Comentariile membrilor:

 =  Scabrofagie
ioan peia
[26.Dec.05 12:19]
Parcă nu aș vorbi de fascinație în contextul mascaradei. Fascinația presupune o atitudine pioasă față de model, un fel de ritual magic de asimilare a imaginii lui. Pe când mascarada implică o încercare conștientă, premeditată, de persiflare, o despuiere cinică și entuziastă, în același timp, a modelului de virtuțile autenticității lui, parodierea lor ignară și, în fine, expunerea caricaturii fabricate astfel în piața publică, sub privirile batjocoritoare ale vulgului. Și, Doamne, ce satisfacție perversă pe participanții la scabrofagie!!

 =  Ioane,
Corneliu Traian Atanasiu
[26.Dec.05 13:52]
eu am luat-o la pas. Tu ai ajuns deja la un final (va fi și unul pozitiv). Deconspiri ce trebuie să urmeze. Eu cred că demascarea trebuie făcută cu metodă, pe îndelete.

Îmi place cum te avînți. Evident, sînt acolo niște ghilimele subînțelese (contextuale). Atracția irezistibilă este de fapt una hipnotică, produsă în stare de somnambulism. Și charisma acelor modele, fascinația lor, se rezumă doar iluzionism și prestidigitație.

 =  adaos
Corneliu Traian Atanasiu
[26.Dec.05 13:53]
Magie este, dar e neagră.

 =  imitația
Dana-Maria Onica
[26.Dec.05 16:04]
Cred că procesului imitației, în cazul puilor de om, i se acordă prea puțină importanță. Are valențe educative, pozitive și negative, cu ecou de mare întindere în timp.
Am întâlnit adulți cu atitudine critică, de refuz față de un model parental negativ. Dar mulți urmează un astfel de
model, chiar dacă înseamnă igienă precară, agresivitate verbală și/sau fizică sau obiceiuri alimentare greșite.
Faptul că imitația este cel mai economic mod în care se petrece învățarea nu are nevoie de argumentație. Subscriu.
În legătură cu beneficiile avantajelor adaptative, am îndoieli- "haina" s-ar putea dovedi prea largă, "pastila" prea concentrată, "saltul" prea lung.

 =  succinte precizări
Corneliu Traian Atanasiu
[26.Dec.05 16:36]
Nu folosesc cuvintele ca să propun sau să recomand. Adopt, deocamdată, tonul unei expuneri mai curînd neutre. Dacă vreți, spun că lucrurile se petrec ca și cum ar fi așa cum zic. Nu știu dacă-mi iese ironia, poate este prea englezească.

Oamenii, ca și cum ar fi conduși de un tropism biologic, se orientează după modele ca și cum ar fi fascinați de ele. N-au timp să aleagă cu adevărat. Copiază înainte să hotărască.

Adaptativul nu este în nici un caz supremul criteriu pentru prestația umană. Este poate doar unul suficient de vechi, de fundal, rămas însă printre cele rudimentare față de exigențele omenești. În chestiuni sufletești și spirituale funcționează mult mai elevat, mai delicat, mai potrivit sfiala adaptativă.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0