| = Orbii de noi! | Călin Sămărghițan [19.Dec.05 00:22] |
| Nu suntem decât niște orbi fără cuvinte, și încercăm atunci să încropim un dialog în rațiunea despicată înspre lucruri. Înspre pești și pescari, înspre fii risipitori și maeștrii, înspre - și aici atenție - înspre despicarea dintre "plăcerea de a fi" și "posibilitatea de a nu fi". Și aici, la cea din urmă, m-a lovit cu ceea ce spune Virginia în "The Hours" (sper din toată inima să-l fi văzut) la un moment dat în fața unei coli albe de hârtie așternută spre scris, cu mintea întinsă înspre sensurile vieții și ale morții care o bântuie, într-un episod memorabil în care vorbește ca de dincolo de lucruri: "IT IS POSSIBLE TO DIE". Aceasta "posibilitate de a nu fi" ar trebui să ne facă atenți pe toți. Apoi o altă despicare a rațiunii (rațiune = sens al lucrurilor): între "realitatea din afară" și "labirintul nostru". Și cât de real, totuși, este acest labirint al nostru, adică atât de proiectat în acel afară, încât, acea posibilă hârtie a copacilor are până la urmă rostul (= sensul = rațiunea) de a fi de scris, sau ... de împachetat peștii. Ați mirosit vreodată o hârtie cu care s-au împachetat pești? Cât de "împlântat" în realitate e acel miros!?! Iar ultima strofă ne pune în fața despicării/disjuncției rațiunii înseși: "să rămână" - "să-l șteargă". Rațiunea aceasta a Elei tinde spre un cuvânt unificator, singurul care "rămâne" prin ce? Prin "arta de a păstra tăcerea în cuvânt", adică un cuvânt care până la urmă se dovedește că ar trebui să fie unul tăcut pentru a-și păstra întrega lui putere, căci tăria cuvântului stă în nerostirea lui, pentru a se umple de sens (=rațiune). Grecii știu asta foarte bine, "logos" înseamnă "cuvânt" dar și "rațiune". Și noi românii am avut odată sensurile unificate: "rost" însemna "sens" ca și azi, dar însemna și "gură", "rostire", "zicere", "cuvânt". Vă rog, veniți cu steluțele și nu lăsați nemarcat Orbul acesta fără cuvinte. | |