| = Cugetarea nu a facut niciodata pe cineva curajos | Stroe Andrei Cosmin [15.Dec.05 14:42] |
| îmi pare bine că mi-ai scris și rău că te-am dezamăgit, mă bucur că mă lauzi ... păcat că pentru potențial. Poate data viitoare voi reuși să te fac să râzi și să plângi în același timp, încercând cei doi poli într-un moment. :) Leul ar trebui să fie bucuros pentru curajul ce-l are în el și de care se poate folosi oricând. :) Și nu te teme :) inima mea e la omul de tinichea ;) ... în privința visului ... dk omul nu ar fi visat la lucruri marețe...acum...eram oameni mai mici. Poate între vis și realitate nu e o diferenșă prea mare... Tu ce zici? ;) Cu speranța că imi vei mai scrie mă semnez bolnăvicios și obosit. | |
| = Prostia cu laudele ei | Stroe Andrei Cosmin [15.Dec.05 14:58] |
| Moartea fiind introdusa în lume prin păcat, nu este de mirare că în ea există ceva înspăimântător. Numai gândul că există și îi face pe oameni să tresară. Un om care s-a ridicat mai presus de teama de moarte este în stare să întreprindă orice, iar disperarea face să tremure chiar și primejdia. Ceea ce face moartea atât de temută se datoreayă puținei griji pe care o avem de a trăi cum se cuvine. Ea nu este înspăimântătoare pentru cel virtuos. Curajul nu reprezintă lipsa fricii, din contră: a simți frica în toată puterea ei și a acționa împotriva ei, acesta este curajul. Un om cu adevărat curajos ar putea fi intelectualul. Un om ce rumegă totul și după ce rezultatul i-a dat negativ să acționeze fiind plin de speranță. Binee...a nu confunda curajul cu prostia sau curajul cu bravura. Bravura, după mine, are și mamă și tată: curajul și prostia. Cât despre prostie... :) nu e nevoie să să mai spun că fiecare prostie are epopeea ei, și fiecare personaj ce deține această calitate "umanizatoare" capătă puteri supranaturale de cât poate deborda de ea; fapte ce pot deveni istorice. Hmmm...oarecum am descris și bravura...interpretabil. Ei bine..unui om plin de curaj nimic nu-i este cu neputință. :) | |
| = curajul este o noțiune relativă | Ioana Veronica Epure [15.Dec.05 22:01] |
| Nu știu în ce măsură sunt de acord cu tine... nu prea cred în virtute, în general nu iau în seamă decât propriile mele legi, care cred că sunt suficiente pentru a mă ghida. Până la urmă, lumea este așa cum o facem, nu? Așa că nu cred nici în virtute, nici în Dumnezeu, prin urmare nici în păcat. Iar de moarte ne temem pentru că nu știm cu ce se mănâncă. Curajul nu există cu adevărat, el constă într-o indiferență față de consecințele acțiunilor noastre. În eseul meu, el se materializează doar atunci când Leul nu mai are nici o speranță într-un miracol, când nu îi mai pasă de nimic, atunci el realizează, ca și Sisif, absurditatea existenței în absența unui zeu (Sisif este prototipul omului areligios). Știi, presupun, că Meursault este personajul principal din Străinul lui Camus-ei bine, îi împărtășesc convingerile, Camus este unul din scriitorii și filosofii mei preferați. Este doar o perspectivă, probabil nu o împărtășești, dar mulțumesc de trecere, m-a bucurat mult :)). | |