| = uneori timpul ca o inchipuire se intâmplă în noi | Maria Prochipiuc [10.Dec.05 02:54] |
| Omul este o ființă interogativă, în context psihologic, de când apar primele semne ale conștiinței, acestea se manifestă în setea de a ști, de a cunoaște, de a pătrunde, în sensul lucrurilor. Omul și îndeosebi poetul face din orice împrejurare o poezie, asta e ceea ce vad aici, și fiind ființă interogativă încerc să pătrund dincolo de cuvinte să le înțeleg sensul și sensurile. Sună bine sonata aceasta scrisă și simțită la două inimii, și cred că se mai adaugă și inima cititorilor. Desprind de aici o lume de vis și mai ales de visare, mîna care scrie visează versuri mîngâindu-le fiecare vibrație. Cealaltă mână culege vibrația și o pune în cuvânt, e un fel de mișcare concentrică. Amestec de culoare și cuvânt, împreunate într-un mânunchi de gânduri. Gânduri răsfirate în sentimente de verde și albastrul de răsărit oranj, doar Madona privește totul cu luare aminte. E atâta verde aici , încât cred că a ruginit padurea, câmpia totul… Ce mi se pare puțin ieșit din contextul normalului e versul al doilea din poezie: am s-o cânt pentru tine verde din verde, ce să cânți, dar cred că aici e ascuns de fapt misterul. O altă remarcă stă în subtilul: interesant! Sunteți Victorioși! | |
| = Dinspre verde-albastru | Ela Victoria Luca [12.Dec.05 11:00] |
| Trec ape de verde-albastru, într-o baladă pentru tăcerile lumii, acolo unde pământul se-nchină întru liniștea omului. Deschide tu verdele înalt, eu adun albastrul rotund și aștept răsăritul unei alte lumi. Oare vom fi acolo înălțând zmeie? Maria culege vibrațiile culorilor spre a le presăra pe urmele celor ce au cântat balada sfârșitului de toamnă. Mulțumesc. Ela | |