| = Cine nu are o Sabina... | carmen mihaela visalon [05.Dec.05 00:31] |
| a bătut ora de santal a focului alb nădusind câmpiile în galopul cailor fără potcoave e târziu plânsul anemonelor în dansul lupilor decojiți de năravul iubirii ieri, iar am simțit o adiere de zmeu răzvratindu-se împotriva ninsorii fir de poveste, dă-ne de veste, cine-I străinul înfrigurat care bate la usă este marele dac sau împaratul roman ? hai să sfârșim acest colind fără lacrimă să facem pod din cuvinte fără întoarcere un cerc... Nu am pretentia ca stiu istorie, dar rapirea aia se termina cu focuri de arificii si ospat,la foc rosu. De ce ai schimbat culorile? | |
| = nefiind | Ela Victoria Luca [05.Dec.05 00:51] |
| Carmen, eu nefiind Sabină, eu nefiind femeia răpită, rămân cea cu focurile albe, fiindă așa este povestea mea aici. Iar străinul rămâne înfrigurat, își poartă colindul mai departe, pe urma lăsată de reni. Să facem un cerc din pătratul fărădeîntoarcere. Ela | |
| = solitude | Adina Batîr [05.Dec.05 01:06] |
| daca albul nu ar rupe din mine nu as putea privi galopul ca pe un transfer din sufletul unui viu intr-o mare de neviu, acolo unde solitudinea se faca sora cu pustiul. dar renii sunt acolo.. fuga noastra spre taramurile imposibile. vino straine de departe ochii nu pot privi atat de adanc. | |
| = acumul meu adina | Ela Victoria Luca [05.Dec.05 01:29] |
| Transferul viului în neviu se face în venirea timpului, dând renilor sania inimii. Cel ce poate primi rămâne, cel ce nu știe veni, este nevenitul. Ochii privesc înalt. Solitudinea este doar o firească întâmplare a ființei. Nepustie, desigur. Pentru asta trebuie să fii mai luminos ca oricând, ca orice foc. Ai lăsat iar un vers în finalul comentariului. Aștept să îl faci poem. Ela | |
| + plimbare solitara, fericire solitara... | Dana Stefan [05.Dec.05 08:49] |
| citesc aici una din cele mai frumoase poezii ale sufletului iniernat. o simt ca pe o poveste fantastica a noptilor ce prevestesc anotimpul sfant al Craciunului, in care, sania trasa de reni a unicului personaj de pe lume, imparte risipind cu generozitate, sperante, copiilor inca ramasi prin noi, ce oameni mari daca ajung, mai au nevoie inca de promisiuni de bine..e nostalgia provocata de stele cazatoare intr-o explozie ca de artificii, sau miraculoase nopti polare, ce ne indeamna chiar si cand suntem infrigurati sa ne punem in taina o dorinta, ca sa credem cu indarjire apoi in indeplinirea ei, e insiruirea semnelor, ce dantuiesc in fata unui spirit resemnat dar nu din neputinta, ci din intelepciunea dobandita prin asumare de conditie, e, si nu in ultimul rand, un manifest declarat de credinta, Femeia ce iubeste indiferent de conditii, asezand ofrande Focului cel Alb, solitudinea ca o fericire solitara, intr-o plimbare solitara pe deasupra sensurilor lumii.. multumesc pentru prilej de delectare, Linea | |
| = Linea | Ela Victoria Luca [05.Dec.05 11:05] |
| Mi-e iernat sufletul și visez la artificii, pe sania inimii trece iluzoriu un răspândac de daruri, Și ce înfrigurare Doamne e în noi când se îndepărtează caluții soarelui și nici focul nu mai atinge inimile în iarnă. Dar uite, în acea dumbravă, flăcări albe ard resturi de timp și luminează cumva omul cel bun. Mulțumesc, Linea, că te-ai așezat pe buturuga de brad și ai desprins o stea din cerul nins, pentru mine. Tu să(-mi) rămâi, da, întorcând mereu cuvintele? Ela | |
| = ..."darul de mine"... | paul blaj [05.Dec.05 12:40] |
| ...dragă Ela,știi,...sau vei ști,că nu sunt cârcotaș.Nu vreau deloc să jignesc sau să rănesc,nici nu aș reuși.Mi-a placut poemul tău:"și dansez nesfârșit cu imprudența de a te fi trait/într-un timp decojit..."este o mică mostră din ce mi-a bucurat gândul.Am ținut cont de părerea ta și îți mulțumesc...addolorando am retras-o pentru preschimbări.Ce vroiam să îți spun..."pumnii soarelui" și "sania inimii", aceste construcții genitivale, deși inedite prin alăturare,suferă de același gen de construcție.(îți spuneam eu:"farul speranței", "portul iubirii","gândul arborilor"...vezi,asta cu gândul "parcă" ar merge,dar nu!)Eu aș păstra ideea (sania inimii,pumnii soarelui) dar aș schimba ligamentarea.Poate iar spun prostii,ăsta sunt eu.Ca un exemplu...,pentru a nu fi considerat deplasat,în loc de "sania inimii"..."sania preferată arterelor tale"(recunosc,nu aș pune asta,încercam doar să asertez).Cu aceeași savoare de lectură a ceea ce scrii,...și sinceritate. | |
| = Faradetine faradelge farade | Andu Moldovean [05.Dec.05 17:27] |
| Ela, poemul asta are un Paunescu mic si ciudat prin el. Cred ca vine de la "focul alb" sau de la "colind fara lacrima" sau poate chiar de la "cerurile ninse" sau de la... mai termina Bobadile ca ti se usuca cerneala ! :-) "Neinseuat" e un cuvant greoi si urat, desi exprima ceva, dar "caii liberi fara sa" tot a lu'... hm.. ma rog, am zis ca termin, suna mai bine. In rest (ca sa fiu mai exact restul este "nici copiii nu au atâtea iluzii cum am eu când deschid ușa unui străin" - fara "infrigurat" ca nu-mi place ideea, si fara "prima oara" ca a doua oara ar fi deja alta chestie, poate ca vorbim de alte indeletniciri :-) suna OK. Bobadil. | |
| = Paul, Andu | Ela Victoria Luca [05.Dec.05 17:40] |
| Paul, nu știu cums e face dar așa simt eu înfăurarea aceea de parfum în pumni soarelui și așa văd eu sania aia a inimii hoinărind. O fi binie, o fi rău, acum zău nu văd de modificat. La următoarea, că doar iarna abia a început. Rămân prudentă. :) Citind. Andu, o referență. Dreptate ai avut cu neînșeuat că sună rău, dar mie mi-o plăcut bade mai mult, la orele de echitație, când nu avea șa căluțul acela. Și cu "prima oară" ai cumva dreptate, dar sensul era bun, căci zău prima oară îmi fac iluzii, după ce deschid ușa, se duc majoritatea. Însă nu pot să nu schimb, fiindcă nimeni nu apare direct din "a doua", deși, qui sait? iar în ce privește Păunescu, ei hai, să nu vorbim de ceea ce nu este. Aseară ascultam Garou și citeam Oscar Wilde. Iar aici cuvintele sunt un pic înșelătoare, cred că deja ai văzut asta. Cât despre înfrigurat, și aici reverență. Pâi dacă tot vorbeam de așa iarnă și de zăpezi, evident era frig. Așa că l-am scos din vers. ;) Una peste alta, uite că simți parfumul de anemone, iarna-n pumnișorii mei fărădesoare. Mulțumesc. Ela | |
| = de ce: fara? | ramona iancu [05.Dec.05 18:08] |
| Ninge azi faradetine si faradezapada si faraalb si stai sa vezi ce mai urmeaza! colinduri fara lacrima, reni fara de cai, focuri fara flacari. Dar asculta, strainul ce bate in usa e un soi de sol(dat) cu ranita plina de cuvinte cu intoarcere spre bine, spre tine. | |
| = Ramona | Ela Victoria Luca [05.Dec.05 23:46] |
| Cele fărădealb se fac parfum și, evaporându-se, îți rămâne o întâmplare de iarnă. Sau așa este tabloul imaginar acum, înainte de un sf. Nicolae. Și soldat cu ranița, spui tu. Ei, de unde să știu, va trebui să-mi imaginez. Altădată. Acum doar privesc spre reni. Mulțumesc, mă bucură că ai atins anemonele. Ela | |