| = parere | Daniel Puia-Dumitrescu [29.Nov.05 11:49] |
| Inca din 1882, spiritual vorbind, se proclama "moartea Lui Dumnezeu", ca, mai apoi, F. Nietzsche sa aduca in prim plan "supra-omul", intregul secol XX derulandu-si parcursul in umbra celei mai gigantice negari ideologie si suprimari fizice a omului, in numele clasei, rasei sau ideologiilor. Cred ca ideea de 'moartea' sau 'omorare' a Lui Dumnezeu apare la inceputul textului pentru a avertiza ce poate face omul, insa aici vine partea a doua a textului, incepand cu citatul scripturistic, care pare a reda speranta, speranta sau temelia. Ce pot spune este ca poezia mi se pare una mai degraba filosofica; cel putin eu o consider un pic greoaie. Chiar daca nu ar fi o incercare de poem filosofic, si numai o filosofare, si in acest caz o apreciez ca fiind greu de digerat. Prefer poeziile simple, nu simpliste, dar simple. Aceasta mi se pare prea lunga si incalcita pentru mine. Dar poate autoarea se afla intr-o stare de acest gen si atunci este de inteles incercarea de descarcare... Te citesc cu acelasi drag, mereu ... Daniel | |
| = cineva te îndeamnă hai bea bea bea tot respiră și ultima picătură | Maria Prochipiuc [29.Nov.05 12:32] |
| Ai intuit bine, moartea lui Dumnezeu în noi, aici e un pic altfel, nu e vorba numai de moartea spirituală, ci chiar de moartea fizică, atunci când tu singur decizi acest lucru, când vrei să distrugi darul primit. Și partea a doua, abia acolo se desfășoară totul, chiar chipul blând al icoanei nu mai are nici un efect, fiindcă Dumnezeu este deja distrus în noi. Știu eu, dacă e mai degrabă filozofică, e posibil, eu o simt ca pe ceva care a fost în mine și acum plutește deasupra mea, e poate mai mult o filosofare, de asta ți se pare greu, dacă și pentru tine e greu de digerat, tu cel care îl crești pe Dumnezeu în oameni, apăi...cred că așa sunt eu mereu încâlcită, și poate totuși când timpul îți permite să treci dincolo de cuvinte: pictural așezi într-un pahar tristeți izolare și teama de moarte să-ți sculptezi interiorul peșteră ca într-un lichid te topești plutire crezi că merită să te interiorizezi ca lemnul de santal în noaptea umbrită de duhuri somnul lumii nu e pentru vârsta aceasta și:cineva te îndeamnă hai bea bea bea tot respiră și ultima picătură Să te întorci doar aici, mai mult rămâne, încă nedescifrat | |
| = Tristetile inchise ermetic in aura fiintei | razvan rachieriu [29.Nov.05 14:12] |
| Starea de nebunie este o prelungire inutilă a obsesiilor și angoaselor într-un om sănătos, care, prin implicarea în social, își diminuează și “perturbează iubirea” cu legile ei nescrise pentru societate și aplicate numai la doi încălcate de convențiile și preceptele dintre oameni. Dincolo de “darul acesta numit viață” , omul vrea nemurirea prin accesul la “cetatea sfântă” a divinității și fărâmițarea cetății de nisip a lumii laice, cu sacrul inoculat în legile morale și cu profanul devenit nisip. Să izolăm tristețile și “teama de moarte” în “interiorul peșteră” pe care să-l închidem ermetic în aura policromă a ființei. “Lacrimile răstignite ale inimii” colorează cu roșu plânsul depus ca un jeg peste bucurie și spală cu sânge eul până simți că “nu-ți mai aparții”. | |
| = "ca lemnul de santal în noaptea umbrită de duhuri" | Ela Victoria Luca [29.Nov.05 14:25] |
| "Dumnezeu moare cu orice secundă fără sens în împărăția fantastică a misterelor vrei eternitatea dincolo de darul acesta numit viață cetatea sfântă a ierusalimului nu mai coboară din cer sensul călătoriei tale devine o înfiorare un fum numărătoarea începe de la doi pe malul celălalt ochiul icoanei rămâne blând" Sensul călătoriei tale este dinspre în-doi-re spre Unul cel ce veghează. Aici, icoana are ochiul spre ceea ce numim viață, cea căreia îi căutăm înțelesul, împlinirea, desăvârșirea. Eternul ne rămâne ca fi de lumină pe acre ne înșirăm precum mărgăritele, până când ne dăm seama că suntem. Și orice teamă de moarte este o teamă de a nu a mai fi vreodată. De a nu mai fi atins de etern. "pupilele privesc albastru spre un timp care nu mai este al tău cineva te îndeamnă hai bea bea bea tot respiră și ultima picătură nu-ți mai aparții" Eu am citit acest poem ca pe o pagină de scriptură. Și îl păstrez. Într-o oră de santal nescrisă. Ela | |
| = "sa te interiorizezi ca lemnul de santal" | Jean Crina [29.Nov.05 19:29] |
| "pictural așezi într-un pahar tristeți izolare și teama de moarte să-ți sculptezi interiorul peșteră ca într-un lichid te topești plutire crezi că merită să te interiorizezi ca lemnul de santal în noaptea umbrită de duhuri somnul lumii nu e pentru vârsta aceasta" frumoase versuri, deasemnea si ultima strofa cred, prima in schimb nu mi se pare ca se leaga e prea descriptiva,ca o sentinta lipsita de lirism, nu-mi place "socialul perturbează iubirea și legea morală din noi" nu e poetic... "Dumnezeu moare" a ajuns in poezie ca o luntre plutinda pana acum intr-o teorie moarta, de azi inainte in suferinte, si nu are rost sa te inmteriorizezi cand Dumnezeu maore! si totusi eu mai cred | |