| = vântul mai răspunde din când în când chemării | Maria Prochipiuc [26.Nov.05 22:32] |
| Uite, am simțit că această scrisoare are nevoie de un răspuns, da de un răspuns, fiindcă parcă eram și eu pe acolo. Uite vezi fără tine cafeaua o greșesc mereu prea dulce, de fumat m-am lăsat, scrumul acela de gânduri mi se așeza pe buze și îmi acoperea cuvintele, și nu știam cum să le iau decât așa la voia întâmplării. Îți și văd ochii deschiși către toamna aceasta căpruie, care își schimbă culoarea frunzelor de la verdele crud spre albastru cerului. Te asemăn boabelor de rouă așezate delicat pe frunzele încă necăzute la rădăcina copacului. Știi nu mai cânt nici la chitară, aud doar din când în când sunetul unei viori, care plânge în fiecare noapte și mă face să te visez… | |
| = Maria | Codrina Verdes [28.Nov.05 17:29] |
| Da Maria, orice scrisoare merita un raspuns, iar faptul ca te-ai regasit in aceste cuvinte, nu ma mira. Si aceasta scrisoare, e tot un raspuns, dar dupa cum cred ca ti-ai dat seama, e raspunsul unei taceri. Cuvintele tale frumoase vor fi citite sigur de Mi :) Multumesc pentru raspuns. Poate ma voi gandi si eu la un raspuns... | |
| = M-am rasturnat cu tot cu toamna in gradina gandurilor tale. | Stanciu Mirela [02.Dec.05 23:56] |
| Am strigat vântului iar el s-a oprit cu scrisoarea ta în palmele mele. A șovait pentru că …nu era pentru mine dar mă durea dorul aromei cafelei amărui fără de care țigara minții mele n-a mai scos de mult rotocoale de satisfacție. Nu e prima dată când savurez aroma gândurilor tale dar lipsa de formalitate a cuvintelor mele mi-a dictat să te citesc egoistă. Felicitări pentru frumusetea textelor, Codrina! Te aștept flămândă să-mi hranești pozitiv spiritul așa cum ai făcut-o și până acum. | |