| = "e-un urlet orașul..." | Ela Victoria Luca [24.Nov.05 17:42] |
| E aici un oraș care-ngheață, unele zile se fac cețuri, pâclă, măscăriciul știe să se îmbrace pentru următoarea reprezentație, balerina însă nu mai apare la același trapez, fiindcă se sparg mușcate cuvintele pe deviații de sensuri și nimic nu mai rămâne atunci când furia întemeiată sau mai ales nu: "și-a lăsat o haită de nori să mă alerge pe șosele pe alei mătură buzele nordului etern" Sonet al răului, răul ca o molimă, noroi, crivăț, fum, gaz de eșapament, haită, canini. Dumnezeule, toamna asta și-a lăsat schimbarea la suflet definitiv. Sfârșitul sonetului este remarcabil: zilele trec scuipându-și de frunze alt sânge nopțile mor nu îmi ești Brugemilda nu plânge Doamna frunzelor ar scrie acum o altă baladă a celui nedrept văzător. Poetul epistolar își va continua cărțile. Și se înalță din mine turn de tăceri, ca o cetate ocolită de zei. Ela | |
| = ninge peste Iasi | Daniel Bratu [24.Nov.05 23:17] |
| Ela, multumesc, textul-pastel fotografia orasul, dar peste Iasi s-a asezat zapada acum, e alb stralucitor, fulgii sunt amestecati cu gheata, nu e al raului sonetul, e unul senin, al constatarii, ca răul nu-i bine, ca ingerii nu sunt mascarici, ca mascaricii niciodata regi, ca lumea-i departe, se-mparte, | |
| = alb | Ela Victoria Luca [24.Nov.05 23:24] |
| Acum Iașiul e alb, paote ai ascultat între timp și îngerii. sau măcar o voce de departe care tace rostind. De aceea sonetul acum are altă rezonanță. Doar pentru că zăpezile pe coline sunt amintirea unui timp bun. Împărțirea așa de netă nu poate fi. Infinite nuanțe, infinite. Să nu mai vorbesc despre nuanțe de alb, despre nuanțele fiecărei culori sau nonculori. Dar despre toate acestea paote vor mai fi scrisori. Și sonete. În care azurul își poartă neîmpărțitul. Ela | |
| = bruge-milda | Dana Stefan [25.Nov.05 19:45] |
| sonet al dorului de nemarturisit, ca si cum ai indrazni sa spui doar tine minte, tine minte brugemilda, cerul lipit de gura fumului arde, macar de ai veni sa ii vezi cum il intinde brunul peste noi, caci nu e ziua, nu e cine sa ma alerge pe sosele, pe alei, trec noptile, zilele mor, scuipandu-si de frunze alt sange.. poezie de dragoste deci. un exercitiu de admiratie Linea | |
| = admiratie voua | Daniel Bratu [27.Nov.05 12:05] |
| Ela, Dana, multumesc, raspund tarziu, plecarea toamnei rasucind cuvintele ca frunze prin mine, rezonantele ei sunt crengi in imbratisare de lumi infinite, departe, admiratie voua, nu exercitiu | |