| = alinare | Ela Victoria Luca [17.Nov.05 08:43] |
| mi-am rupt însângerată și mută durerea de aceea iat-o cum atârnă acum pe față ca o gură necuvântătoare și un pic bolânzi un pic frumoși un pic măiaștri pe noi nu ne doare deznădejdea întâmplărilor ci bucuria tonică de a fi încă pentru același sau pentru un alt început acum descopăr ceea ce este o zbatere fără de cuvinte. și întru aceeași toamnă, ori poate alta, dinspre o vară încireșată. uneori firele nevăzute fac noduri. se întâmplăp o descumpănire, după o rupere, ori poate doar o luminare ăși are rostul acolo. Trebuie să o poți vedea. și să ai demnitatea fiecări întâmplări neîntâmplate. de dinspre mine, cea care a încercat să lase o veghere celor ce nu au timpul purtat de înger. poemul tău parcă l-ai scris cu mine. Ela | |
| = Dana | Alina Livia Lazăr [17.Nov.05 09:19] |
| Dana, Alinarea ta sosi la timp. Zbaterile pe uscat anunțau refluxul. Dacă nu îmi zdrelesc prea tare tălpile în scoici sper să ajung la timp. Cum unde? Pe malul celălalt. Să scriem cu ochii orizonului un poem. Împreună! :) li | |
| = da | Ela Victoria Luca [17.Nov.05 09:25] |
| Acum știi ce se poate face cu acest experiment. Vom scrie împreună un poem, în aceleași acorduri. fiindcă între apele dulci ale dunării și apele amar-sărate ale mării uneori se fac punți. este în ritmul "mal de toi" (en fin, de Lui, le meme.) | |
| = alina | Geta Adam [17.Nov.05 10:02] |
| vad ca ai trecut de etapa fanteziilor in cea a experimentelor:) pare o legenda a sufletului, "cautata" printre ingenuncheri. si haul ala care se deschide lenes... astept un poem cu ela:) | |
| = Geta Adam | Alina Livia Lazăr [17.Nov.05 11:16] |
| Ceacunumedeînceput, Zilele acestea mă gândeam să divorțez. Atâtea cuvinte au ajuns să îmi mănânce inima, de-a binelea. Mă gândeam să dezertez din cuvânt, cum că, el, cuvântul, nu mai este prietenul meu, ci piatra de moară pe care o duc la gât, ca o PEDEAPSÃ. Dar dacă și tu și Dana îmi dați târcoale, cu tot cu suflet, cu tot cu sprâncene ridicate, și cu netrucată înțelegere, cred că o să mă mai mint puțin. Cum că acolo, în ele, în cuvinte, mai pot încă plăti chiria. Deci, locui. :) Mulțumesc. li | |
| + „La început a fost Cuvântul” și pe urmă a fost Li… | Vasile Munteanu [17.Nov.05 11:43] |
| „La început a fost Cuvântul” și pe urmă a fost Li… poate începutul unei litere cu trup de femeie, „măsurate și compartimentate” după planuri mereu destrămate înțelgerii și coagulate afectiv, întrezărite și, periodic și fatal, înecate văzului interior; asemeni marilor plăsmuiri arihtecturale, modelul vegetal devine model geometric, organicul fiind inclus în expresia liniilor care își capătă, paradoxal sau nu, caracterul rectiliniu din rostogolire; viața, în această învălmășeală (supra)umană nu poate fi decât mistuitaore, sortită căutării necontenite, pentru că unei astfel de existențe mișcarea calmă, înscrisă „programatic” în durată, îi este insuficientă; lumea răsturnată, așadar (aș spune antagonic lui Cărtărescu – tot e „cap de afiș” zilele astea pe site – pentru care „nimic nu există”), este eternă, constiuind materia(lul) pentru abstracție, însă nu abstracția însăși. Rostogolire Li-nă. Cu drag, | |
| = "caracterul rectiliniu din rostogolire" | Alina Livia Lazăr [17.Nov.05 12:33] |
| dacă lumea mea e doar un boț de plastilină și eu îl rostogolesc și el se face tot mai mare, mai am nevoie doar de o suflare de viață de la dumnezeu ca să o fac să clipească. e liniștitor gândul că au ajuns la tine și jocurile, și frământările acestui aluat care se scrie pe sine și care sunt eu. e îmbucurător că le-ai expus altfel, că le-ai tradus, mai ales că, așa cum mai spun eu de o vreme, simt că am închis toate cuvintele într-o celulă și nu mai știu cum să le fac ferestruici, să le ajut să evadeze. mișcarea calmă, da, este insuficientă. de parcă dacă i-ai spune vântului să nu mai bată, el chiar ar face-o. :) (ideea de rosto-golire era atât de ascunsă... ) mulțumesc, Ted. li | |
| = incomode legende | Mihai Tita [18.Nov.05 12:43] |
| un joc frumos de cuvinte intre a dura, a da de-a dura, a durea.. cand te dai de-a dura dureaza si doare :)) serios vorbind "cea mai frumoasă poveste pe care am auzit-o de la Dumnezeu încoace sunt eu" nu se poate sa fi doar tu.. mai e ceva, altfel te-ai plictisi. "iubito orgoliul nu o să fie niciodată o metaforă a sufletului ci chinul său prelung" poezie de renuntare aparenta. revenim tot mai des. si ne dam de-a dura. dar vrem sa dureze. sa doara :) din ultimele trei poezii ale tale asta imi place cel mai mult. prietensc, mihai | |
| = desțelenesc armura | Corneliu Traian Atanasiu [18.Nov.05 13:18] |
| De-a dreptul, de-a dura în haiducescul asalt al vremii. Versurile în italice par scăpate ușor deasupra viiturii, un minimum de deontologie lirică ieșită din spuma ce se zbate murdară la suprafață. E un joc nou, mai tonic, cu pluta pe potopul periculos-exaltant al emoțiilor. Cu accentul mutat pe bucuria durerii. Duruind sosesc fascinante durerile - ești așezată în matca destinului. Nu, nu pe coji de nucă, navigînd pe buza cascadei, sub genele lui potopitoare, într-o coajă de nucă . | |
| = cu pluta | Alina Livia Lazăr [18.Nov.05 13:27] |
| Mihai Tita, Da, un joc de cuvinte pe care mă bucur că l-ai văzut și, mai ales, înțeles. Și, dincolo de joc, o spaimă serioasă. Corneliu, Marele adevăr al comentariului tău e acesta: "E un joc nou, mai tonic, cu pluta pe potopul periculos-exaltant al emoțiilor." >> Cea mai frumoasă declarație de dragoste care mi s-a făcut odată, de mult, dar tot în timpul vieții mele a sunat cam așa: "Li, ești dusă cu pluta!". Desigur, pe atunci ciopleam la arcă. :) prietenesc, li | |