| = "ne azvârleam mânioși nisip în ochi" | Enache Ionut Laurentiu [15.Nov.05 20:32] |
| Observ acea asociere a iubirii mature cu primele contacte a unui copil cu iubirea,sentimentul de dragoste.."nisip in ochi", "castele cu flori", e clar sufletul matur al unei persoane iubitoare de copii..un suflet rebel, care regaseste iubirea in joaca timida a unor scolari ... ferice de tine, suflet matur cu un puternic contrast juvenil... mi-ar place sa fiu acelasi eu care speram sa ating soarele, sa smulg o "raza de pe cerul flamand" sa-i ofer prietenei mele..fiind copii ne dorim sa crestem si crestem cu regretul ca nu mai suntem copii...cel putin eu astfel am inteles acest text, si mi-a trezit ecoul pierdut al amintirilor frumoase..Iti multumesc pentru asta | |
| = sentimente ce trebuiau să cadă dezlegate | Maria Prochipiuc [15.Nov.05 21:31] |
| Laurențiu- interesante semnificații ai dat tu poemului meu, eu îl credeam atât de matur încât am încercat doar un joc de cuvinte, prin semnificațiile date de tine ai mai tras câteva linii la portretul meu, cred că astea îmi lipseau: suflet rebel, contrast juvenil, prin aceste interpretări mă faci să spun și eu : mi-ai trezit ecoul pierdut al amintirilor frumoase...și eu mulțumesc! Eu mă simt copil dincolo de vârsta pe care o am și cu toate că spun eu că m-am maturizat încă scriu copiărește, sau poate e doar copilul din mine. M-am simțit mereu un matur-copil. Tu ai dat o semnificație deosebită la ''nisip în ochi'' și la ''castele cu flori'' față de ce gândisem eu, înseamnă că e de bine... | |
| = cu fiecare zi dezolam cuvintele | Doru Alexandru [15.Nov.05 23:15] |
| o frumoasa fuzionare a materialului naturii razvratite in timp de toamna cu starile spirituale ale unui suflet invaluit de paturile durerii; o prima strofa ce imi sugereaza chinul unei posibile despartiri captusite cu furie, durere si amintiri ce devin cruntul cosmar al indragostitului... o a doua strofa ce incepe cu o transpunere in mijlocul naturii intunecate de un cer ce nu mai radiaza demult; starea de tristete pare sa devina eterna si odata primind tentinta de permanent ii este atribuita si o degradare continua, salvata insa de incercarea de nou... drag, dor | |
| + noiembrie | Anca Anghel Novac [16.Nov.05 02:19] |
| Maria, Maria ... Un poem sensibil. Atat de sensibil incat ma intreb daca e o ocazie speciala. Pana si literele au luat-o razna in ultimul cuvant... Iti las un semn. Un semn de bine. Daca vrei tu, un semn instelat. | |
| = ... | Marinescu Victor [16.Nov.05 09:11] |
| vor creste inimi pe scrisori nescrise cate una pentru fiecare cuvant impletite suflete in cupe se aduna pe roata olarului imbratisari din galben maine vom potoli setea cersetorului de oameni imbracati in straie sfintite | |
| = erata | Marinescu Victor [17.Nov.05 07:13] |
| sfinte | |
| = am pus la încercare cerul flămând de raze | Maria Prochipiuc [18.Nov.05 10:52] |
| Doru - m-ai primit așa ca un sentiment dezbrăcat de toate cuvintele, furie de moment, o posibilă despărțire nu în real, ci tot în cuvinte, coșmar e prea mult spus, ci doar incertitudinea de a fi sau a nu fi. Natura e participantă directă la stările noastre, stări pe care le reflectăm într-un cer plin de raze sau unul noros, întunecat… și totuși o luăm de la capăt. Anca – o surpriză nemaipomenită am trăit momentul zilei mele de naștere, de bucurie și de o stare pe care de ani buni nu o știu a o defini. Aplecarea ta asupra acestor rânduri ale mele mi se pare așa ca apariția unei noi stele, cred că te regăsesc pentru a doua oară la textele mele. Semnul tău mi-a înfrumusețat nu numai cuvintele, dar mai ales sufletul. Victor- ție îți voi răspunde altfel, așa cum o făceam atunci când te-am găsit pentru prima data la textele mele: Vom crește inimi fir nevăzut la ceasul ce așteaptă sub ceruri nemurirea ne potolim cuvântul în tandre îmbrățișări tu fii doar copacul ce verde mă îmbracă cu setea de galben albastru mă privești mă caută prin frunza cea căzută din ramul tău și iarăși mă înalță să caut ce nu știu o oră poate a mai rămas din mine făptură nenuntită | |