| = poem-iederă | Vasile Munteanu [08.Nov.05 23:34] |
| ar fi dificil de precizat cât anume este cântec în această poezie și cât anume se exprimă în cuvinte; e ca un bocet al singurătății „în lume”, ca o (de)plângere de mine/mă/m; tensiunea crește și se învrejură în jurul ochilor cititorului, plesnind la vârf în mărturisirea „poemului despre noi”, optând pentru cuvânt ca instrument al comunicării, întrucât acesta, cuvântul, asemeni frunzei de iederă, își este sieși diversitate în unitate, cromatică și destin, devenire și necesitate; portreatizarea e simplă, directă, (auto) biografică, însă dozată suficient pentru a tușa clar diferențele specifice; o poezie tristă și puternică, oscilând între exagerare și delicatețe, ca un limbaj al unui penel îngândurat... cu drag, | |
| + "eu cu o carte pe care nu o voi publica niciodată" | Ela Victoria Luca [08.Nov.05 23:56] |
| Eu am urmat vrejul iederei-vers atingând zidul de cuvinte poemului tău atât de feminin încât mă las ascultând o simfonie neasemuită: "de femeie îndrăgostită mi-am dezbrăcat pielea cea mai strălucitoare de șarpe în îmbrățișările tale acum las zălog batiste decolorate doar într-o lacrimă" Și nu pot să nu privesc cum colindă dinspre străzi, spre case aristocrate, apoi prin aeroporturi cătând un anume zbor, și nu pot să nu respir cu ea misterul și să nu îmi amintesc de "parfumul necunoscutelor". Dar mai ales mă tulbură, atât de sensibil mă atinge dragostea iederei, dragostea aceea vitală a ei: "secătuite de patimă iubirile de ieri noapte urcă într-un vârtej încă roșu învolburat lăsând urme de ruj pe zidurile subțiate de atâta dragoste iedera și-a întors frunzele într-o fereastră studiindu-și profilul un pic șifonat către zilele ce vor urma fără tine" Rafinament, eleganță, sinceritate, ritm allegro ma non tanto, peisaj citadin, stare de dor, culoare intensă, ținută impecabilă, văd totul adunat aici în " ochii poeților cu păsări de nisip" și mă întreb dacă nu cumva săptămâna viitoare chiar vei fi celebră, chiar dacă ne spui că revii "cu o carte pe care nu o voi publica niciodată". Eu îți las eu semnul de carte, prețuind acest poem scris pe o foaie velină, virtuală. Ela | |
| = ritmica iederei | Andu Moldovean [09.Nov.05 00:30] |
| ...si iar iti zice piticul: Bobadile, tu nu intelegi femeile din ziua de azi! Si ce credeti? Are dreptate piticul, are dreptate! Femeile din ziua de azi sunt sofisticate, Bobadile, scriu poezii la care te uiti ca matza-n calendar si te scobesti in nas ca un taran de la tara ta ce esti tu tarane! Asta e situatzia... allegro ma non tanto cum zice Ela, allegro ma non troppo cum se zicea pe vremea mea apusa la tara, asta e! Ama, pe la jumate m-am pierdut si pierdut am ramas... mai am de invatat, ai? Bobadil. P.S. Sper sa fie doar o provocare, en-garde! Daca e poezie... sunt mort. | |
| = el Andu, și ritmul poeziei Amadriadei | Ela Victoria Luca [09.Nov.05 00:40] |
| Ritmul "allegro ma non tanto" e ceva mai lent decât cel "ma non troppo", și mai subtil aici ai dovada, Andu, deși știu că nu am cum insera linkul: 09_PC_4___Allegro_ma_non_tanto.wma Sunt convinsă că, ascultând-o, te-ai lăsa purtat dincolo de provocări. Și a fost bine să las semn acum, chiar dacă rareori intervin a doua oară cu un comentariu. Știu că Amadriada simte acest ritm, altfel nu s-ar auzi din poemul ei. Sau poate e doar felul meu de a asculta poemele. Mulțumesc pentru ascultare, plec an-dan(a)-te. | |
| + "până sâmbăta viitoare poate voi deveni celebră" | silvia caloianu [09.Nov.05 07:39] |
| "dragul meu n-ai impresia că îmbătrânim separat eu cu o carte pe care nu o voi publica niciodată tu cu afacerile tale într-un hotel de 5 stele"... m-a impresionat, Ama, cursivitatea gandurilor tale in care poezia isi cere dreptul la existenta si, cred eu, il are! | |
| = "gulerul apretat al duminicilor" | ioan peia [09.Nov.05 10:41] |
| Începând de la "dragul meu n-ai impresia că îmbătrânim separat", poemul e mai cursiv și mai credibil, deși se mai împotmolește pe ici pe colo, cum ar fi: "ochii poeților cu păsări de nisip", "batiste decolorate doar într-o lacrimă", "toamna ridică fanionul făcându-mi semn din vârful degetelor cu flapsuri de alabastru îmi voi așeza în gând nopți din hârtie", care par niște aglomerări supralicitante, ce obosesc la lectură. Esențializată, poema ar rezista. | |
| = curajul de a zbura cu avioane din hârtie | adriana marilena simionescu [14.Nov.05 17:15] |
Ted Primul pasager la bord, mulțumesc pentru atenția și cuvintele așezate cu migală în acest comentariu, pentru subtilitatea și imparțialitatea frazelor din care am înțeles unde poemul este bine structurat sau unde are goluri de aer, unde trebuie să mai șterg praful de pe aripi făcând să strălucească fuselajul. Ela Impactul avionului cu o steluță :) mi-a mai îndreptat puțin profilul un pic șifonat, mulțumesc pentru aprecieri și rezonanță. Andu Onorată de a fi în același avion cu piticii tăi cu tot, chiar dacă te-am pierdut pe parcurs, cine știe poate centura de siguranță n-a fost fixată în ritmica iederii, oricum bine ne-am regăsit pe pământ. Silvia Tacit, pe tine chiar te așteptam cu emoție pe aeroport dorind să-mi lași câteva cuvinte, încă țin seama de părerile tale, noi am împărtășit de multe ori “starea” chiar dacă metodele noastre de exprimare poetică au fost în contradicție uneori se pare că n-am ratat zborul, steluța ta îmi dă curajul să merg înainte. Ioan Gândindu-mă că iar ești plecat cu chitara pe umăr plimbându-ți copilăria printre duzi și crânguri înflorite bucuria îmi este cu mult mai mare regăsindu-te aici, glissando prin toamna poemului meu, cu argumente de calitate care nu demolează ci doar stimulează creșterea calității zborului în condiții de siguranță. Amadriada | |
| = pour vous | mihai amaradia [06.Jan.06 12:01] |
| frumos, parca ar fi un landscape urban,de fapt e."pe linia de fuga a buzelor te pregatesti de plecare" minunat spus.cat de frumos povestesti. nu mai pot mentiona nimic pentru ca intreg poemul pare a fi atat de inchegat si nu-l poe scrie pe tot ca-mi ia prea mult timp.te rog mult sa pui punct, la sfarsit.in rest aici la mine ninge linistit,am gasit poemul acesta care mi-a placut, si a trebuit sa-ti spun.la revedere marlenne!ne mai citim. | |
| = mihai | Adriana Marilena Simionescu [18.Dec.12 14:37] |
| Toate mi se întâmplă numai mie, să descopăr acest minunat comentariu după 6 ani, teribil... Cuvintele tale sunt darul meu de Crăciun pe anul acesta, îți mulțumesc din suflet și regret nespus că nu l-am citit atunci când trebuia dar poate că pentru nimic nu-i prea târziu niciodată. Am recitit avioane de hârtie astăzi în urma unei discuții cu o prietenă dragă și așa am văzut. Reverență și îmbrățișări fulguite de la Marlenne ... | |