| = "cu cerul altora sub mine" | Ela Victoria Luca [08.Nov.05 17:56] |
| Interesant început de poem: "greu azi... cu cerul altora sub mine" Nimic nu lasă loc la interpretare aici, e împovărare, insuportabil, abia trăibil. Joc de figuri de stil ce îmi amintește de Beaudelaire, de o anume estetică a cuvântului, pe care eu am apreciat-o întotdeauna în scrieri: "fire de piatră", "riduri sangvine de iarbă", pentru a nu enumera decât acestea. Piciorul prins în zale de lemn, ca imagine și ca stare creată în cititor, este mai dificil figurabil și simțit, dar poetul revine prin a da alt sens "diametral îngenuncheat". Mi-ar fi plăcut aici, în această strofă, o limpezie. Mă miră alegerea rimei în ultima strofă, e ca un cântec de Leonard Cohen atmosfera, și asta deja nu e puțin, și totuși mă gândesc dacă nu ar fi fost potrivit să păstrezi tot versul alb, spre a fi în armonie cu ansamblul. Și, în prima strofă, "bălăcindu-mă", dacă e ales intenționat așa, pentru a ironiza moartea, bine. Dacă nu, ar fi mers cufundându-mă, scăldându-mă etc. Și "brațele mele/sculptate în marmură neagră" ar adăuga o abilitate a sculptorului de a dăltui în negru spre a da formă. Am intrat în acest poem căutând mugurii reci de nemurire și am plecat cu flori însângerate. Ela | |
| = multumesc ela, | dumitrascu marius [08.Nov.05 21:13] |
| ma bucr ca ai trecut pe la mine. in principiu acolo este in marmura si nu din marmura pt ca nu am tinut sa subliniez mai mult decat originea, nicidecum apartenenta actuala la roca... si tot aici tin sa clarific: chiar am vrut sa fie un "balacindu-ma", exact cum ai subliniat si tu, tocmai pt a crea un inceput de imagine, pe care, recunosc, nu am lucrat-o: cerul de noroi in care te misti greu, ca si cum intocmai unui clei te-ar prinde la infinit, oprindu-ti miscarea | |