| = aberatie | Ionut Caragea [09.Mar.07 16:55] |
| Dulaul tanar din mine maraie spunand ca iar o lamentezi Liviu Nanu in aceasta tentativa de poezie la persoana I, o tentativa de metafora despre metafora, o tenattiva de poezie despre poezie. Ce faci, testezi reactia cititorului la acest nou stil, la aceasta stare a ta, personala? Nu te prinde deloc si cred ca numai o singura circumstanta atenuanta poti avea : nefericirea. daca nu-i asa, parerea mea este sa nu mai aberezi asa, doar esti un om serios, care srie f bine. Hai noroc | |
| = răspuns | Liviu Nanu [04.Nov.05 23:56] |
| Ești liber să crezi orice. Doar trăim într-o țară liberă. Eu de exemplu cred că ai citit-o în cheia greșită. Lamentare? uite, sincer, la asta nu mă gîndisem. Dar cum spuneam, fiecare vede ce vrea sau mai bine zis ce-i convine. | |
| = modificări la metaforă | Liviu Nanu [07.Nov.05 09:17] |
| Modificări la metaforă. Dar nu datorită (sau poate și) datorită criticii. | |
| = o metafora pe fata, una pe dos | bazil rotaru [07.Nov.05 10:15] |
| Chiar simteam nevoia unui astfel de discurs dupa atatea exhibari si afinitati cool. Nu datorita volutelor stilistice, care nu fac nici pe departe dificila urmarirea demonstratiei, ci datorita revenirii la un textualism a carui factura si calitate, chiar sub opinca optzecistilor, nu au fost exploatate corespunzator sau indeajuns. Poate ar trebui sa fie vorba de un « poem care se scrie singur », dupa chipul si asemanarea celor de la « tel quel », rezultatul sa fie in placerea textului si nu in sursa de neobisnuit si straniu pe care o poate colporta cu varii mecanisme din capul lectorului. In rest, e vechea apelare romantica a muzei sau « a cuvantului care spune adevarul », pentru ca “eul” subjuga si ucide: vrea sa lucreze ca o celula organica maligna: sa jefuiasca si sa violenteze (printr-o invocatie unui zeu). Ca printr-o sarcina – sa dea nastere propriului zeu si sa vada la picioarele sale intreaga omenire. Textul cocheteaza bine si cu ironia « autoreprezentarii » si, la nivel mediu, cu finalul de un anecdotic amar. Finalitatea ar fi ca, angajat in procesul de productie, mana sa mai poarte si un condei… | |
| = rectificare importanta | bazil rotaru [07.Nov.05 15:08] |
| pe care o poate colporta Poemul, cu varii mecanisme din capul lectorului. | |
| = bazil | Liviu Nanu [07.Nov.05 15:58] |
| bazil, trecerea ta pe aici și semnul lăsat mă onorează. Interesant este că înainte de a citi comentariul tău, tocmai am avut o discuție cu Liviu Comșia, care-mi povestea de șirul lui de articole "Texte și pretexte" apărute în Astra, articole în care dezbătea printre alte și postmodernismul și fenomenul "tel quel". Poate îl conving să le posteze. Comentariul tău mi-a dovedit că ai citit cu atenție și în cheia corectă textul meu. Despre tema mult sau chiar prea des utilizată a muzei eu am încercat o tratare auto/ironică, așa cum probabil ai realizat și tu. Poezia de față e un exercițiu care nu prea a prins la cititori din diferite cauze, pe care nu le mai analizez acum, poate cu alt prilej. | |
| = o "ars poetica" moderna... | Ludmila Barsan [16.Nov.05 02:41] |
| Liviule, pana ajunge cartea la mine am zis sa calatoresc un pic prin lumea poeziei tale.Imi place stilul care-l abordezi si mai ales ca scrii o poezie ce contine elemente moderne, postmoderne, cum vrei ("o voce îmi șoptește: stai/eu nu stau", "gâdilăstimulează", "masă_covor_pat" etc. sau: "dă-mi o idee nouă și perfectă să scriu și eu o poezie nouă și perfectă să-i bag în boale pe toți cu talentu’ meu desăvârșit", dar care are melodicitate, cursivitate, ritm, toate calitatile unei poezii. Si eu chiar cred ca ti se potrivește acest stil, cel puțin in ce priveste poezia aceasta.E un gen de "ars poetica" moderna si chiar reusită.In alta ordine de idei, Liviu,cand faci o afirmatie de genul: "sunt un poet cuminte" e clar ca nu e deloc asa, doar vrei sa te convingi de aceasta, speri, dar nu e... e exact ca si atunci cand iti spui de nu stiu cate ori ca esti copil si, de fapt, nu mai esti demult. Frumos si sugestiv finalul:"poate doar uneori am provocat mârâitul maidanezilor și colțul lor m-a sângerat la glezne" | |
| = argintul viu | carmen mihaela visalon [16.Nov.05 02:55] |
| Am voie in amintirea vremurilor apucate sa ridic paharul: "la marginea "de din"(spre)ochiul meu magic și verde pe jumătate închis/cum era la aparatele estonia cu picap pe care voi nu le știți/(n-ați apucat vremurile bune)" si sa spun; "nici cainii nu mai sunt ca pe vremea noastra","nici gleznele n-au mai ramas ca-n noptile furtunoase, coane Liviule, parca se aude o muzica: "Si-avea un picior / Foarte usor / Si o botina / De cea mai fina". Sa fie revolutia (?) sau muza dumneavostra??? | |
| = ludmila, carmen | Liviu Nanu [16.Nov.05 10:22] |
| Ludmila, mă simt onorat, cred că e prima dată când îmi comentezi un text, bine că ai nimerit unul pe placul tău :). Cred că ai înțeles bine, unele afirmații nu trebuie luate în serios, ele vin din imaginație. carmen, sintagma de care faci vorbire și pe care o citează și ludmila, e nichitostănesciană (dacă nu mă înșel)și folosită de un autor de pe site (de aceea am și pus-o între ghilimele). Ea a făcut însă carieră, astfel că am întâlnit-o și la alți autori. Eu am vrut soar să semnalez asta într-un mod diferit. Onorat de vizită. | |