Comentariile membrilor:

=  (semi)comentariu	Cristina Andrei [26.Oct.05 16:16]
Raportându-mă la valoarea intrinsecă a textului tău (nu la cea relativă, adică vis-a-vis de articolul din Dilema), cred că, principial, ai dreptate în ce privește "criza identitară" a femeii contemporane. M-aș aventura într-un comentariu mai lung, dar, dat fiid că textul tău este o replică la un alt articol, aș vrea să-l citesc întâi pe acesta. Îl pot găsi undeva (de preferat pe net)? Salutări
=  un răspuns și-un sfert	Corneliu Traian Atanasiu [26.Oct.05 19:45]
Textul meu se vrea înainte de toate o replică la tratarea prea apăsată a feminității drept "contruct cultural". Replica era la mai toate articolele, scrise de persoane feminine în cele 4 pagini pe care Dilema le rezervă totdeauna unei anumite tematici anunțată pe prima pagină. Există ediție on-line, dar nu știu ce păstrează în arhivă și dacă e în funcțiune din 1997. Adresa internet este: www.algoritma.ro/dilema, telefon: 211.37.36 (dacă ajungi la redacție - str. Constantin Daniel nr. 11, et, 1 -, ei sînt amabili și-ți pot căuta un număr vechi din retururi) Dacă te interesează realmente și nu găsești numărul respectiv, ți-l țin eu la dispoziție din colecția mea.
=  încă un sfert	Corneliu Traian Atanasiu [27.Oct.05 08:21]
După ce intri pe site cu adresa de mai sus, clic pe aarhiva, bifă pe căutarea după număr și tastezi 226. Vei găsi o parte din articole: al lui Mihai Răzvan Ungureanu, Danielei Roventa Frumușani, Liviei Săplăcan, Gemmei Hussey și Argumentul Deliei Verdeș. Succes.
=  Temă dificilă	Cristina Andrei [28.Oct.05 14:27]
Mulțumesc pentru orientare, am citit și acum revin. Abordezi aici o temă dificilă și controversată, care - cred eu - va rămâne mult timp de actualitate. Evitarea abordării temei feminității ca un concept în sine se explică prin faptul că e greu să abordezi acest concept fără a-l pune în relație de opoziție cu polul opus, al masculinității. Un alt aspect este faptul că feminitatea este percepută în general numai la suprafața ei - adică în manifestările ei exterioare: fizic, vestimentație. La care se adaugă faptul că majoritatea însușirilor care denotă feminitatea - delicatețe, sensibilitate etc - sunt percepute în genere ca fiind "slabe", devavorizante. Aproape nimeni nu este dispus să accepte un raport de complementaritate între cele două sexe (sau hai să zicem "genuri", că sexele pot fi schimbate :)). Cred că ambele trăsături - cea de feminitate și cea de masculinitate - sunt în parte esență (un dat genetic) și în parte construct cultural. În ce proporție însă? Cred că partea de construct cultural este mai semnificativă. Părere personală. Criza de identitate a femeii este extrem de acută și nu dă semne de ameliorare, ci de intensificare, chiar până la absurd: o femeie poate fi în egală măsură lezată dacă o complimentezi cu "ești extrem de feminină" (= prea sensibilă, prea slabă, prea duioasă, prea ostentativ feminin îmbrăcată etc) și dacă o etichetezi ca "masculină" (= prea "bărbătoasă", prea dură, prea insensibilă, prea ostentativ masculin îmbrăcată etc). Femeia contemporană este victima unei alienări pe care uneori singură și-o creează. Dar la care contribuie din plin și această "societate a bărbaților" în care trăim, în care adeseori militantele feministe sunt acuzate că vor să creeze "femeia-bărbat"; partea bărbătească ironizează punând accentul pe "egalitatea în abilități" și nu pe "egalitatea în drepturi", de la care a pornit feminismul. Deocamdată mă opresc, poate mai revin când mai am timp. Salutări
=  Cristina,	Corneliu Traian Atanasiu [28.Oct.05 16:40]
a meritat să te provoc. Mai ales pentru că văd că ai o atitudine echilibrată. Ca să fiu sincer nu mă interesează atît concecptul de feminitate, cît virtutea feminității ca ceva oarecum inalienabil (ca și cea a masculinității), ceva ce nu poate fi abandonat nepedepsit, de la care nu poți abdica fără să te simți dezonorat. Raportul de complementaritate este acela care dă posibilitatea de a evita egalitatea prost înțeleasă. Există virtuți feminine de neînlocuit, codificate mitic, ca aceea de vestală care întreține focul sacru al căminului. Care face să existe atmosfera unui acasă. Esența feminității este dată, cred, nu doar genetic, ci și arhetipal, de o psihologie colectivă suptă odată cu laptele mamei. Sigur că poți să nu faci copii, dar asta nu implică în nici un caz că asta ar putea deveni menirea bărbatului. Voi căuta un să găsesc un link la un eseu al lui Andrei Oișteanu care ilustrează savuros această temă.
=  Echilibristică	Cristina Andrei [28.Oct.05 19:22]
Mă străduiesc să fiu echilibrată, deși uneori este necesară o adevărată... echilibristică printre tot soiul de prejudecăți care sunt prezente de ambele părți :) Ce frumos zici tu de vestala ce întreține focul sacru... Dar crezi că această imagine, acest cod mitic mai supraviețuiește în noi? Dacă găsești link-ul, ni-l împărtășești și nouă, nu? Salutări
=  Barbatii sunt in deruta, nu femeile	Brenda Stress [23.Nov.05 15:27]
Lumea de azi este extrem de complexă si aproape ca cere geniu să-i rezolvi toate ecuațiile. De aceea, silogismele bărbatului nu prea mai țin. Deocamdată, intuiția feminină este un avantaj în managementul vieții cotidiene.
=  tipuri, arhetipuri, stereotipuri feminine	Hanna Segal [30.Nov.05 02:54]
Un text citit cu interes, dar eu militez pentru intr-ajutorare nu pentru neajutorare:)Cat despre re-valorizarea lumii in care traim, imi vad de parcela mea. cat despre tipuri si arhetipuri, fie ele si feminine, totul e intr-o eterna curgere:)
=  pentru Brenda reiau un comentariu făcut Monicăi Manolachi	Corneliu Traian Atanasiu [30.Nov.05 07:46]
a fi om și a fi bărbat sau femeie În ton cu tine, și mie feminitatea și masculinitatea mi se par dincolo de statute socio-culturale în mișcare și ceva de ordin spiritual și sufletesc. E frumos spus „amulete”. Eu încerc să cred că sînt puțin mai mult în măsura în care o anume zestre, moștenire, „noblețe” nu trebuie abandonată și poate rămîne un blazon. Și nu știu unde să le situez – poate totuși sînt date fundamentale care țin de structura noastră și nu pot fi alese, schimbate, urîte și refuzate. Ceva de genul „libertății gravitaționale” de care vorbește Liiceanu. Ne putem schimba locul, limba, dar nu timpul în care ne-am născut. Cred că determinarea de sex/gen ține de lucrurile care nu pot fi schimbate (chiar dacă medicina face astăzi și asta, cazurile sînt legitimate de anomaliile genetice) și care trebuie „onorată”. Nu este doar o fatalitate, ci o șansă, o demnitate potențială. Incontestabil că, în absența barierelor formale, femeile și bărbații pot fi performeri la fel de buni în cele mai multe domenii de activitate. Dar uneori se întinde prea mult coarda. Femei aviator, alpinist, cosmonaut au arătat că aceste bariere erau vetuste. Nu pot să spun însă același lucru despre cele care fac box sau haltere. Îmi pare o demonstrație deja sterilă. (Am văzut spectacole și mai dezagreabile cu femei care se luptă în noroi... ) Există un gen de stigmat al „genului” pe care fiecare îl primim nu doar prin naștere, ci și prin creșterea într-o ambianță socială. Depinde cum îl primim, dacă sîntem sensibili la valoarea pe care o are sau la prejudiciile pe care credem că ni le aduce. Și chiar dacă refuzi „slăbiciunea” ca lipsă de forță, putere, competență, nu poți să nu fii tentată ca femeie de gingășie, sensibilitate, vulnerabilitate, nevoie sporită de tandrețe și protecție. Și cochetărie cu înfrumusețarea. Puține femei au vocație de boxer totuși. A fi om și a fi bărbat sau femeie rămîn complementare. Nu poți fi mai om refuzînd constant demnitatea de a fi bărbat sau femeie. Și într-un fel și fatalitatea respectivă.
=  Hannel,	Corneliu Traian Atanasiu [30.Nov.05 07:52]
eu nu combat decît tertipurile. Și "militez" pentru complementarite și congruență. Asta ca să nu cad în "deruta" machismului.
=  Ilustrația ta	Corneliu Traian Atanasiu [30.Nov.05 07:55]
m-a pus pe gînduri. Parcă și zîmbetul acela fascinant și misterios a coborît pe pîntec.