| = doar bărbatul | Florian Stoian Silisteanu [26.Oct.05 00:27] |
| Despre inimă ar fi bine să trăim uneori ca și caii în somnul lor sprijinit pe picioare. Despre singura inimă răsturnată numai bărbatul cunoaște îmbrăcarea în negru. Cât despre uitare doar inelul din care ies umerii timpului pot să vorbească. | |
| = pe negândite venit ca o amintire a ceea ce nu se întâmplase încă | carmen mihaela visalon [26.Oct.05 01:39] |
| sa te rastorni in inima si sa-ti ramana puterea sa pornesti mai departe...in sensul acelor de ceasornic spre infinit. ei sunt acolo. tu trebuie sa zambesti. inainte de o intalnire importanta, oamenii isi petrec orele, (pre)gatindu-se. sa nu te superi, dar sunt intr-o perioada in care ma incapatanez sa vad jumatatea plina a nimicului acela, pe care-l vom numi thot. | |
| = rosu si negru | Gabriela Pierre Dragomir [26.Oct.05 09:03] |
| rosu si negru eros si thanathos... ma imbolnavesti... care e punctul de resuscitare al piciorului stang prin apasare de deget pe rana? /nu știa cum de răsturnarea aceea avea o cunună undeva spre inelul andromedei mereu ne-ncrezătoare în stele căuta un loc fără colțuri în care să simtă întotdeauna pulsul/ /pleca fără să pășească își rotea doar mijlocul și revenea dinspre gând/ cerc /se sprijinea în genunchi să se mai răstoarne o dată în sensul acelor de ceasornic îi stătea bine în negru decorul ei preferat se asorta prea bine în roșul cordului/ "Rosu Vertical" Nichita Stanescu il citeam cand ma stresau unii cun bancuri...antidotul meu... e prea multa filosofie acolo asa am simtit aici la tine un fel de rosu verical ce se simte in apa sufletului oare aceasta sa fi apa vie din povesti?... apa vie /apa moarta asta am baut aici la tine intre doi brazi sau munti... cum e decorul?... a da cred ca stiu intre doua spiralate rauri coronariene :) o sa fac un avc prin lecturi cu tine si tot nu scriu un com la cuvintele tala am mai furat cuvinte pentru inima mersi si scuze... am dat copi... si in mine nu stiu cat asa ca ... imi zaci si tu ... iertare dar nu e vina mea tu esti... | |
| = răspunsuri | Ela Victoria Luca [26.Oct.05 10:07] |
| Floriene, despre inimă e bine să te lași răsturnat acolo unde îți afli pulsul, zvâcnirea, ca un lăcaș în care simți viața inelând fără negru ultimul anotimp. Mulțumesc, aici ai lăsat câteva rânduri, am citit și continuarea ce poartă dedicație, mă onorează și chiar îmi spun că are rost să scriu dacă mi-ai atins cuvintele și apoi ai scris un poem mai departe. Carmen, amintirea a ceea ce nu s-a întâmplat încă în fapt, s-a întâmplat într-o întâlnire altfel, o interferență a firelor de inimă sau de spirit, acolo este întâlnirea pentru care nu mai există pregătire. Ea doar se întâmplă, iar noi o urmăm. Știi, nu? Mulțumesc, e thot, am scris nimic în acest sens. Gabriela, eu nu știu cum se resuscitează piciorul stâng, însă când reușești să alungi frigul și negrul din om doar cuibărindu-te prin răsturnare în sensul acelor de ceasornic în inima lui și îi redai sens vieții, atunci asta cred că se numește re-însuflețire, în roșu și negru. Eu când m-oi răsturna vreodată, sigur va fi de albastru. Mulțam, eu nu fac decât să las cuvintele răsturnate. Ela | |
| = Parere | Andu Moldovean [26.Oct.05 13:42] |
| Acest poem este o combinatie intre o traire autentica (asa cum Ela ne-a obisnuit de-o vreme incoace), o vibratie interioara (da, parca dintr-o inima) si o tehnica poetica alunecand din pacate spre un suprarealism unde Ela (cel putin din cate o simt eu :-) nu prea se simte acasa... Am ales partea cu trairea si mi-a placut mult. La urma urmei, spune bine ea, Ela, in comentariul anterior, ea lasa doar cuvintele rasturnate. Eu le-am rasturnat la loc, le-am ales in felul acesta mai usor pe cele cu nuante de violet si le-am atarnat de nici una, auzi? de nici una dintre plecarile mele. Bobadil. | |
| = de la primul la ultimul vers | Mușat Dana [26.Oct.05 14:23] |
| "ea se răsturna cumva în inimă și rămânea acolo așteptând nimicul acela" de la primul pana la ultimul vers mi s-a lipit de inima si m-a improspatat. Mai am nevoie si de curatire. Multumesc si felicitari! | |
| = Andu, Dana | Ela Victoria Luca [26.Oct.05 15:14] |
| No, Andule, io nu nu am avut intenția de a realiza supra-realismul, ci doar să "răstorn" (îți voi spune într-o zi cum văd eu asta) cuvintele mele cu inimă cu tot, așa încât să las câteva ceva întreg spus, câte ceva întreg nespus, că tu știi cum mă joc eu cu realitățile cele ce nu sunt scrise. Și înțeleg întrebarea. Mulțumesc, uneori ți-a plăcut stilul, cred că aci în poezuca asta de fapt simți că "nu mă simt acasă" fiindcă e ceva de răsturnat pe o cale. Dana, de ai rezonat de la primul la ultimul vers, înseamnă că ai prins răsturnarea aceea într-o inimă, cumva, și necesarul vital dat pentru re-însuflețire. Tu ia de te învârte cumva înspre rotund de viață. Mulțumesc. | |
| = Pendulând între roșu și negru | Magdalena Dale [26.Oct.05 15:18] |
| Pendulând între roșu și negru am descoperit „nimicul acela ca o inimă” ca o punte între umbre de îngeri. Mi-a plăcut răsturnarea prin care el își caută un loc fără colțuri unde să poată simți pulsul vieții pentru ca să nu-l mai cuprindă frigul lângă o altă pagină albă. îi stătea bine în negru decorul ei preferat se asorta prea bine în roșul cordului nu mai punea nici o întrebare tăcând lua inima așa cum era ușor teșită pe margine de iubirile fără inel doar umerii nu mai puteau duce zilele ce veneau până la locul acela în care se spune că el îi va fi întâlnit pe cei deja plecați Iau cu mine ultimele versuri care spun foarte mult despre felul în care se dragostea se poate manifesta: tăcând și luând inima așa cum este ea, frumoasă prin imperfecțiunea ei, asta desigur doar în cazul în care auzim bătăile ei... Poate este singura cale prin care putem învăța să iubim! | |
| = Magdalena | Ela Victoria Luca [27.Oct.05 07:55] |
| Să luăm inima așa cum e ea, în omenescul ei cel pulsând atât cât să ducă firul de viață până la capăt, să mai poți fi cald aceluia ce îi este înfrigurare, în orânduirea lumii, uneori în roșu, alteori - adesea - în negru. Și să nu pui nici o întrebare, să nu dai nici o judecată, să simți ca și cum ai fi răsturnat în inima aceea și ai atinge rotund viața din ea. Mulțumesc, tresărirea ta e semn că știi cât înseamnă acest "nimic ca o inimă". Ela | |