| = exist ca o clipă de-albastru | carmen mihaela visalon [20.Oct.05 10:54] |
| Gasesc, 2 motive sa revin mai pe seara, cand voi putea sa meditez in liniste la intoarcerea intru aflarea luminii: se spune din ce în ce mai mult că spiritul își alege locul timpul părintele pieirea aici spre a-și rupe firul și al înnoda în altă parte de lumină dar si la pretul, pe care, vai, trebuie sa-l platim: îmi plâng condorii pe umeri și astăzi pacea din mine se face parfum de cală spre-altar și nu mai vreau nume și nu mai vreau drum doar cântecul inimii mi-ascunde chipul printre ai mei cei duși mai devreme cu o viață niciodată a mea Ela, multumesc pentru darul tau... | |
| = . | Alexandru Dan-Alexandru [20.Oct.05 11:18] |
| daca sufletul meu ar fi fost de carne ar fi tremurat. este o poezie care, cel putin in prima ei parte insamanta in sufletul meu ceva ce trebuia simtit si trupeste. apoi se indreapta usor doar spre partea nesimtita de piele a fiintei, pt ca, in final, sa incep sa vad in loc de spatiu timp, sa vad vremea ca un parau in care ma scald crezand ca, de fapt, paraul acela e un fel de viata niciodata a mea.citit,gustat,abonat , | |
| = "locul timpul părintele pieirea aici" | Adina Batîr [20.Oct.05 12:24] |
| Se simte o comunicare cu restul spiritelor, iata ca doua au aparut deja intr-un drum spre transcendent. In cautarea luminii, chiar si trupul strabate spatii, acolo unde in capat se afla floarea plina de mister. Pasarile poarta cu sine ceea ce nu se vede in clar de luna. | |
| = Carmen, Alex, Adina | Ela Victoria Luca [20.Oct.05 12:52] |
| Carmen, e o lege a firii pământești, o orânduire firească, de când lumea pieirea asta, dar uneori, uneori când ți se duc prea mulți în prea puțin timp, când mai ales ai tăii de suflet se duc și alții sunt pe cale de a se stinge, te apucă așa o lăsare de eternitate pentru a ține în tine măcar o clipă albastră, atât, cu orice preț. Mulțumesc, cât despre sensurile acelea, tu le vezi deja. Alex, fiindcă ai simțit la anii tăi, și în trup, și în suflet, și în spirit, aceste versuri înseamnă că ele îți transmit ce simte autoarea de prin pruncie, uneori împăcată, alteori cu multă durere, adesea cu ambele în cele două mâini. Mulțumesc, viața este a ta. Adina, clarul de pământ aș dori eu să-l înțeleg odată și-odată, căci tare obscur pare uneori, și totuși nu știu cum, dar oricât ne-ar îngropa, el, pământul, pulsează a viață. Acesta este un adevăr de când lumea. Care lume o fi fost înainte, nu știm, mai departe ce-o fi uneori întrevedem, ni se lasă o imagine, un presentiment sau măcar o iluzie. Avem dreptul să ducem trupul mai departe, cu toate cele ale lui. Mulțumesc că mi-ai permis să ies din limitele lui cumva, cu un zâmbet. Ela | |
| = Lumina | Magdalena Dale [20.Oct.05 17:51] |
| Firul uneori se rupe aici ca apoi să fie înnodat în altă parte de lumină… Foarte mult mi-a plăcut cum evoci tu lumina care nu se pierde niciodată, trebuie doar noi să fim dăruiți cu privilegiul de a o vedea, de a o simți în preajma noastră și în acest fel de a ne bucura de prezența ei care sfidează timpul și spațiul. îmi plâng condorii pe umeri și astăzi pacea din mine se face parfum de cală spre-altar și nu mai vreau nume și nu mai vreau drum doar cântecul inimii mi-ascunde chipul printre ai mei cei duși mai devreme cu o viață niciodată a mea Cântecul inimii m-a purtat într-o clipă de albastru infinit, acolo unde lumina se-ntrupează în sentimentele unui suflet dat... | |
| = Suflet dat | Posogan Horea [20.Oct.05 20:44] |
| Poezia parca are propria vointa, parca ea a smuls cuvintele din tine si le-a asezat atat de frumos, de rezonant. Imi place ideea de revolta-renuntare. Totul se incheie superb cu o concluzie ce parca o pregateste intreg corpul poeziei: "cei duși mai devreme cu o viață niciodată a mea". Cu stima, Horea! | |
| = Magdalena, Horea | Ela Victoria Luca [20.Oct.05 23:04] |
| Luminile în-firate prin a noastră întrupare se duc mai departe, luând din noi poate urmele spiritului. Și acolo unde se duc se prefac în ceva sau altceva, niciodată nu am știut cu exactitate și nici nu are sens. E timp pentru toate. Cât de prețuită e viața aici știm atunci când șirul negru al înmormântărilor nu se mai termină... Mulțumesc, Magdalena, atingi parfumul calei cu prețul secundelor vii. Horea, ai simțit pulsul cuvintelor, s-au scris singure aproape, eu nu știu cum gândeam sau ele mă gândeau pe mine, sau pur și simplu e acea stare anume în care toate îți sunt limpezi după ce un timp erau disipate ori ne-luminate. Mulțumesc pentru că ai păstrat ultimul vers. Ela | |
| = Superb! | Maria-Mihaela Sârbu [21.Oct.05 11:24] |
| "și nu mai vreau nume și nu mai vreau drum doar cântecul inimii mi-ascunde chipul printre ai mei cei duși mai devreme cu o viață niciodată a mea" Te voi mai citi. | |
| = Maria | Ela Victoria Luca [21.Oct.05 16:48] |
| Mulțumesc, maria, scriu atât de diferit de la o zi la alta, încât ai de unde alege ceea ce rezonează în tine. dacă stilul meu ți-e pe gustul estetic, te mai aștept. Și dacă nu e, la fel. ;) Ela | |