| = Nu era nici crap dar nici știucă | Maria Prochipiuc [18.Oct.05 09:47] |
| Fiecare proza a ta este o provocare pentru cititor: Duminică luăm apa, se-nsoară zănatecul ăla de Costică și oamenii or să fie ocupați, n-or să fie buluc pe iaz. Începi molcom, în felul acesta verifici și selectezi cititorul dacă este interesat de ceea ce scrii. Cel care are răbdarea și curiozitatea lecturii are norocul să parcurgă o proză construită cu rafinament. Ca scriitor de proză ar trebui ca textul să fie lipsit de metafore, dar pe ici pe colo se mai strecoară câte una, poate liricul își spune cuvântul: O muscă se-nvârte neîncetat pe la nasul meu. Vreau s-o sleiesc și abia mă abțin. Desigur că lectura aceasta nu antrenează atât de mult cititorul, parcă ar trebui să-i mai dai un pic de umor sau să vii cu ceva care să frapeze, eu citesc pasaj cu pasaj si comentez cică, și ce-mi văd ochilor, am presimțit de la început că tu ai felul tău de a atrage cititorul pe ultima sută de metri. Toată enigma lecturi stă în partea a doua în acea notă de subsol. E interesant! Realități aduse în stare aproape brută, așa cum s-au întîmplat, doar sfârșitul ne duce spre poveste și e foarte important acest lucru. | |
| = Nunta ca fundal al întâmplărilor | Nicolae Diaconescu [10.Dec.18 14:27] |
| Dragă Maria, Crezi că ar merge mai bine titlul "Doi ani mai târziu și după aceea" ? În povestea mea sunt două lumi, una a nevinovăției, aparent idilică, dar și aici își face loc nedreptatea, "pedepsită" însă prin mijloace rudimentare, prin "răzbunarea" unor copii. Cealaltă lume e una a păcatului, cumva în antiteză cu prima. Țoacă , om pizmaș, fură bucuria unor copii. Ca o pedeapsă parcă, el " prinde peștele" ăl mare. Așa ceva te marchează și de frică, oroare, i se face rău. Păcatul fetei care a săvârșit omorul e dublu, mai întâi s-a dăruit unui om care nu merita , a tentat-o bogăția, iar apoi a înfăptuit o crimă oribilă. Prin rugăciune și umilință a reușit să reintre în echilibru, dar nimeni n-a mai văzut-o râzând. Iubitul ei nu s-a căit, s-a însurat cu o femeie pe care n-o iubea, se îmbăta, o bătea cu uluca...și poate că pronia cerească l-a pedepsit, a ologit de amândouă picioarele. Nici după asta nu s-a vindecat la suflet....Toate întâmplările din poveste au ca fundal nunta, unul din cele trei momente importante ale vieții, naștere, căsătorie, moarte. Ți-am spus toate astea fiidcă ai scris că " proza e construită cu rafinament". Mai adaug că am avut îndoielile mele și de aceea am recidivat, ieri la ora 17 am citit-o unei portărese. Cum ei i-a plăcut, mai ales prima parte,i-am dat drumul pe site . | |
| = iazul si povestile | Doru Alexandru [19.Oct.05 00:27] |
| Sa comentez textul dumneavoastra, domnule Nicolae, mi se pare un sacrilegiu. Citind numai prima parte a textului as fi spus ca imi aduceti aminte de un scriitor pe care, pe vremrea cand eram la scoala, doamna invatatoare ne punea sa il citim, si am citit si despre pupaza, si despre cirese... ba chiar intr-o vara am citit toata cartea. Aveti darul de a scrie povestiri intr-un stil foarte usor de citit, si mai ales foarte placut. In plus, fiece poveste a dumneavoastra are un talc anume, pe care marturisesc... ca nu am fost in stare mereu sa il descifrez pana la capat. Ar fi putut fi o poveste vesela, o poveste pentru toate varstele, dar mai ales pentru cei mici. Ati ales mai mult. Ati depasit stadiul povestitorului copilariei prin judecata redata in partea a doua - povestea de dupa doi ani. Poate un pic prea dura pentru restul povestii. Prin povestirea partii a doua, imi pare ca cel numit creator al acestei povesti a ales sa fie judecatorul acelei femei. Un judecator moral. Ma opresc aici, cred ca deja am batut campii si nu vreau sa stric un text atat de bine scris prin comentariile mele. Cu stima, Doru | |
| = Viața nu e un lung șir de întîmplări vesele | Nicolae Diaconescu [19.Oct.05 10:32] |
| Dragă Dorule, Orice semn de la un cititor este bine venit. Cum spuneam mai sus, viața are duritățile ei, nu e doar un lung șir de întîmplări vesele. Nu am vrut să fiu judecătorul acelei fete ,am încercat să găsesc o explicație a comportamentului ei. Am pus în antiteză, sau am încercat să pun, două lumi, a inocenței și a păcatului. Sunt și unele gesturi "frumoase" ca înțelegerea mamei care nu pedepsește copilul, asumarea greșelii de către tînăra fată, sta pe treptele dispensarului aparent indiferentă la ce se întîmpla în jurul său și gestul soției lui Petre care deși a suferit în tinerețe tot felul de traume de pe urma bărbatului , îl îngrijește cu devotament, nu se răzbună pe el. | |
| = la moara ca la moara. | enache ion [19.Oct.05 10:32] |
| Nicule am zis mereu ca lucrarile tale au un fond filozofic,care cu mare rafinamant il ascunzi in nevinovate povestioare banale, petrecute copil fiind in linistea patriarhala a satului.Felul expresiv cu care te adresezi cititorului te face un virtuos aducator de amintiri, a linistei copilariei si totodata a realitatilor mature ale acelor vremi. Mi-ai lipsit o perioada si sincer ti-am dus dorul, mai cu seama ca nu stiam de unde sa te iau. | |
| = "Eu nu pot să comentez " | Nicolae Diaconescu [19.Oct.05 12:14] |
| Ioane ,tu ai spus că povestirile mele au fond filozofic, vorba unui personaj celebru dintr-un film, "eu nu pot să comentez", ÎNSÃ, îți mulțumesc pentru apreciere. | |
| = sa nu plictisesc | enache ion [19.Oct.05 12:30] |
| Si vorba lui Moromete ca" eu nu pot sa comentez" era o filozofie, asa ca am si eu acest drept sa comentez si sa-mi dau cu parerea asupra asupra lucrarilor tale si sa le incadrez intr-o factura personala. Pe cand un bulz? | |