| = spectator | Sonea Roxana-Crina [16.Oct.05 01:23] |
| O proza care curge lin si cu un iz sombru chiar. Este relativ transparenta, oferi cititorului toate raspunsurile pe masura ce citeste si asta poate, pana la un punct, ii fura din savoare. Urmaresti vieti traite in umbra sacrificului pentru creatie care este unul laudabil. Sa fi scris povestea din punctul de vedere al lui Marc ar fi fost mult mai dificil, devenirea creatorului si creatia, in general, sunt subiecte destul de dificil de redat, aici, le regasesc mai mult tangential, din punctul de vedere al spectatorului (al ei) si nu al jucatorului (Marc). Mihai, ofera o oarecare lumina asupra problemei, dar nu una care sa patrunda in adancime. E o lectura placuta care in ciuda ritmului calm (asa, cam ca Mihai)si nu plictiseste. Mie mi-a indus un soi de... sfarseala. Nu sunt un critic, nici nu creez, ti-am impartasit doar o parere. Mai vin. | |
| = ! | Elena Marcu [16.Oct.05 18:15] |
| Proză pe bune! Mi-a plăcut enorm textul, cursivitatea, expunerea, răbdarea cu care a fost brodat, căldura, faptul că am așteptat fiecare următoare frază, savurând fiecare cuvânt, e bine dozat, stârnește interesul fără să țipe. Pe gustul meu pe de-a-ntregul. Felicitări! | |
| = "Mihai", un personaj care mai traieste doar in proza | Lorena Stoica [16.Oct.05 20:02] |
| Roxana, intr-o oarecare masura ai dreptate: e o proza simpla care a iesit aproape singura, total neprelucrata sau finisata. Si eu m-am gandit ca mai bine sa n-o fac publica, dar, in fond... nu e atat de important ce se intampla dupa ce a capatat existenta proprie. Din pacate nu e doar fictiune, ci are si un sambure-doi de adevar. Personajul Mihai nu a fost pictor si nici macar cat acesta nu a trait. Adevarata lui poveste, atat cat se intrepatrunde cu viata mea reala din trecut, e "in lucru", ca sa zic asa... :) Dar e lunga si mi-e greu sa hotarasc daca am voie sa "public" aspecte cu care el poate nu ar fi de acord... Si nu-l mai pot intreba :) Oricum, apreciez sinceritatea ta si bunavointa de a mi-o arata... Vorba dulce mult aduce, dar nu neaparat si respect, care trebuie sa treaca si prin aspecte mai putin senine. Multumesc :) | |
| = Durere potolita | Lorena Stoica [16.Oct.05 20:20] |
| Multumesc mult, Elena. Cuvintele tale mi-au mai redus din regretul care imi da tarcoale - cum ca nu orice scriitura ar putea fi inteleasa si intr-o forma simpla, asa ca un oftat usor, dar care ascunde o mica povara, sau poate doar oboseala. Arabescurile metaforice nu detin exclusivitatea transmiterii unei emotii. De fapt, atat fericirea, cat si suferinta, sunt foarte simple in realitatea lor. Cand le traim, nu ne vin pe limba intelesuri alambicate. Cand le redam ulterior, de ce le-am complica?! E adevarat ca ne vine sa mai si tipam, cateodata, dar redarea in scris a acestui fel de reactie la durere se poate face si cu mult calm. Un tipat mut e mai sfasietor decat cel sonor... | |
| = Octombrie mi se asterne direct pe suflet... | Lucia Firefly Popescu [16.Oct.05 21:00] |
| Ce mi-au vazut ochii aici, jos, dupa ce am citit, dupa ce m-ai impresionat atat de tare incat sa trebuiasca sa ma loghez, sa iti spun... Te gandisei sa n-o faci publica.. Dar la faptul ca ar fi fost pacat sa nu daruiesti si altora nu te-ai gandit... Eu ma bucur, si ma bucur tare ca ai postat. Nu am timp de obicei, dar acum ma bucur ca te-am prins, si iti multumesc pentru lectura... E pe gustul meu, asa, simpla cum e, incarcata insa de atatea intelesuri.. Si scrisoarea lui Mihai...Stiam, stiam ca sunt oameni ca el.. Mai scrie, Lorena, scrie mai departe! Cu drag, Firefly. | |
| = merge | Corneliu Traian Atanasiu [16.Oct.05 23:36] |
| Te prinde fragmentarea asta scurtă, dă nerv textului. Cam romanțios, dar bine condus. Un pic, de modă - cu pendul. Și chiar ușor schematic. E însă ceva ce-mi place și păstrează textului savoarea: frazarea scurtă și povestea fără lungimi. | |
| = Firefly, Cornel... | Lorena Stoica [17.Oct.05 00:41] |
| Multumesc, Firefly, incurajarea a uns resorturi care sper sa raspunda pe masura... :) Cornel - ce sa facem, maestre? - romantiozitatea e reversul uraciunii cea de toate zilele, sau numai a plictiselii, poate. Lasa, ca nu dauneaza sanatatii... Sa nu mai spun ca e ca o manusa (desperecheata si din alt sezon) pe care o tot arunca Don Juan-ul tau preferat... :) Multumesc. | |
| = măcar scrie-l cu majusculă | Corneliu Traian Atanasiu [17.Oct.05 09:17] |
| dacă tot îți place să te scălîmbăi delicios. Nu de sănătate-i vorba, ci chiar de ce simți și tu: - Hm… Nu-mi iese un chip nefericit, zâmbi el, referindu-se la ultimul tablou. - Mă mir. La asta ești expert. Ai zice că n-ai gustat în viața ta lapte sau miere. - Le-am adulmecat. Dar nu m-au convins. Dulceața e grețoasă. - În vreme ce amarul e-mbietor… | |
| = L-am citit tot! | Duma Virgil Florin [17.Oct.05 10:37] |
| Textul m-a impresionat. Am intrat pe el cam într-o doară și am constatat uimit că nu mă pot desprinde - până nu îl termin. Trebuia scris de o femeie; pentru a reliefa egoimele noastre fundamentale. E puțin spus: mi-a plăcut. Când scoți un roman, sau cel puțin o carte de povestiri, te rog, anunță-mă și pe mine. Dar, te rog. Nu te grăbi. Lasă-le să vină. Îți doresc mult spor. Virgil. | |
| = egoisme firesti | Lorena Stoica [17.Oct.05 11:43] |
| Multumesc, Virgil :) Doar ca nu vizam "egoismele fundamentale" ale nimanui. Eu nu cred in razboiul dintre sexe. Prefer armonia dintre ele, care nu e atat de rara pe cat ne vaitam noi ca ar fi... Este viziunea unei femei care traverseaza o situatie relativ frecventa: renunta la un compromis care o nemultumeste (ca orice compromis), dar, in acelasi timp, mai pierde si altceva, mai pretios, despre care insa nu stia ca exista... Cu feedbackuri atat de placute, "sporul" e doar o chestiune de timp... Multumesc inca o data. | |