| = cheile Lumii | Elena Albu [15.Oct.05 18:08] |
| Apa din fontana del destino are gustul luciditatii.Copiii sunt o cheie a poemului tau, dar si o cheie a Lumii.Nerecunoscuta, din pacate... Sper si eu uneori ca: ,,fiecare bănuț ar putea avea o fântână într-un alt scuar al cetății" | |
| = printre capetele de lei | carmen mihaela visalon [15.Oct.05 21:29] |
| Ela, ela e la si este aici, cea care ma tot incanta cu dovezi ca pescarusii sunt doldora de pene maiestre. La prima lectura am zambit-bleu, mi-am amintit de albastru cu toate nunatele adncurilor tale, dar si de tristetea poetului care aude nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra: "bătrânii înclinau smeriți ochii spre miază-noapte regăsindu-se în copiii de lumină ca și cum ar fi trăit lacrimile împietrite ale altor aruncători de dorințe" Daca nu pica iar netul, voi reveni pentru ca nu ma despart eu asa de usor de poeziile ce-mi plac. Pot sa fur un talant din sufletul tau? si sa ma rog, sa mi se intample si mie zborul pe aripi de cuvant? | |
| = Elena, Carmen | Ela Victoria Luca [15.Oct.05 22:19] |
| Elena, copil fiind bei prima apă din "fîntîna destinelor", găsindu-ți arborele, tu ramură fiind, căutînd dâîmplinirea unor dorințelor celor ce te-au zămoslit, prin dorințele tale, sau poate prin ceva ce unește invizibil destinul lor cu al tău. Copilul este mereu cheia. Mulțumesc, semnul tău înseamnă mult. Carmen, mirarea din ochii copilului, înțelepciunea pe care deja o are în el născîndu-se în timpul ales spre a se naște, la porțile păzite de lei, sorbind apele destinate, adesea pre-născute sau nenăscute încă. Ai prins un fir, sunt sigură că ai prins și multe alte ape. Mulțumesc. Ela | |
| = Povara unui destin de copil | Magdalena Dale [15.Oct.05 23:20] |
| Uneori povara dorințelor neîmplinite ale maturilor este transferată pe umerii copiiilor stingheri ei devenind înstrăinați de ei înșiși, îndurerați... amăgindu-se că fiecare bănuț ar putea avea o fântână într-un alt scuar al cetății Cu multă empatie privești tu viața copiiilor lumină în care se regăsesc bătrânii cu ochii smeriți. copiii hrăneau porumbei mai departe uitând să-și mai pună dorințe pe chipul lumii Frumos și trist! | |
| = Magdalena | Ela Victoria Luca [17.Oct.05 00:04] |
| Suntem purtători ai istoriei noastre, ce își are rădăcinile mult înaintea noastră. Copiii duc cu ei mai departe idealul, visul, dorința, privirea, secretul, povara, tot ce au lăsat "moștenire" cei ce i-au dat viață. Uneori se nasc acei "copii înțelepți", care parcă au deja vieți trăite. Au "furat" un bănuț din altă "fântână" și împlinesc un destin, paralel cu al lor, prin viața lor proprie. Mulțumesc pentru sensul redat de tine, te aștept cu drag mai departe, acolo unde lucrurile adevărate au și frumusețea, și tristețea sau bucuria lor. | |