| = Avem nevoie de mitul lui Don Juan? | Magdalena Dale [14.Oct.05 19:08] |
| Iubita lui Don Juan învață lecția puterii, lecția rostirii, lecția responsabilității pentru propria viață. Învață să nu învinuiască pe nimeni pentru nereușitele ei, să renască, să creeze, să zboare. Iubitei lui Don Juan nu îi va mai fi niciodată frică. Iar ne-frica, ne-temerea, sînt doar alte nume date iubirii.” Toate astea „iubita lui Don Juan” le poate învăța ascultând vocea celor ce au încercat să descifreze rostul vieții, oameni care și-au așternut gândurile pe hârtie și ne-au împărtășit experiența lor spirituală. „Ne-frica” și „ne-temerea” nu cred că sunt alte nume date iubirii, pentru că iubirea se teme mereu, este neliniștită și frământată, mai degrabă cred că sunt nume date cunoașterii de sine. În cele din urmă, Don Juan este doar prilejul unei întîlniri fericite cu iubirea, cu destinul, este întîmplarea miraculoasă prin care femeia se află pe sine și ca femeie, și ca om. Prin care devine liberă și deci responsabilă. Nu mai este astfel de mirare această încheiere apoteotică: “In fine, poate că totuși nu Don Juan ar trebui să-i spun, ci pur și simplu Bărbatul. Iar oda nu lui să i-o închin, ci Iubirii. Copleșitoarei Iubiri...” Dacă admitem să înlocuim personajul Don Juan cu sentimentul de dragoste, atunci sunt de acord că prin această trăire femeia se descoperă pe sine în cele două ipostaze de femeie și om. Dar și aici este o capcană! Poți foarte bine să fii copleșit de sentimente, dar să nu aștepți nimic în schimb și poate în acestă generozitate sufletească stă puterea iubirii de a dărui aripi pentru zbor, pentru creație.... Cel ce iubește mulțumește destinului că i-a prilejuit o astfel de întâlnire, dar nu are nevoie pentru a prinde aripi de nici unul dintre artificiile lui Don Juan, care i-ar satiface doar vanitatea de a fi pentru un moment al vieții în centrul atenției unui om ca Don Juan, indiferent ce mască ar purta.... Și atunci mă întreb firesc, avem oare nevoie de mitul lui Don Juan pentru a zbura, sau este suficient un moment de răgaz pentru a putea vedea, simți și reflectala ceea ce este în jurul nostru? | |
| = nevoia de mituri | Corneliu Traian Atanasiu [14.Oct.05 19:28] |
| Nu sîntem chiar atît de autonomi încît să nu avem nevoie de mituri. Nu toți avem nevoie de toate, dar, pentru că ele sînt mai economice decît puținul pe care îl putem noi elabora noi înșine, totdeauna adoptăm unele dintre mituri, le ajustăm și ne bucurăm o vreme de oficiile lor. De fapt, interacționăm cu ele, căci și ele ne formează și deformează pe noi. Apoi le abandonăm poate, dar niciodată nu putem spune că sîntem lipsiți de atașamentul la unele mituri. Și iubirea este unul din cele mai ciudate și mai polimorfe dintre ele. Don Juan este una din prelungirile protoplasmatice ale acestei amoebe care e iubirea. Sentimentele sînt trăite și ele în felurite montaje, în relație cu fel de fel de persoane. Și unele femei au totuși o slăbiciune pentru un Don Juan pe care nu vor să-l trădeze. | |